Capitolul 6 - ,,Liga Îngerilor 1"

176 8 0
                                        

Când au ajuns pe vârful muntelui, în fața lor apăru o ființă fabuloasă, care lumina puternic. Era un om, cu aripi. Waw, un înger. Lui Agus nu-i venea a crede. Un înger adevărat, chiar în fața lui. Așa ceva nu vezi în fiecare zi. Pride King continua să meargă, trecu de înger şi continua să meargă. Dar nu se oprea şi sfârșitul drumului era în fața lor. Argus făcu ochii mari rămânând fără glas. Dar el știa totuși că trebuie să aibă încredere în Pride King. Avea el o presimțire că dincolo de drum, în norii pufoși și înnegriți de întunericul nopții urma să descopere, cu siguranță, o lume nouă. Așa și era. Au sărit pur și simplu în nori și au ajuns într-un ,,rai" ne mai văzut. Înaintea lor era un palat alb, mai alb decât cel mai pur ab văzut vreodată de ochiul omului. Spre palat era o alee de diamant și de-o parte și de alta a aleii erau copaci de safir cu flori de aur și platină. Din turnurile palatului se auzeau cântece îngerești, cântece minunate, cântece ne mai auzite. Pentru o clipă Argus credea că e mort, gata, nu mai e, a ajuns în rai, însă acest gând îi pierii când Pride King scoase cel mai puternic răget al său. În acel moment, porţile palatului s-au deschis. Pride a pornit ușor . Mergea lent, și cu pași mici. După puțin timp, au intrat în palat. Înaintea lor se ridicau scările de marmură albă și ornamentele de cristal . Argus a coborât de pe leu. De pe scări în jos, cobora un înger cu armură roșie. El era Seraphim. În satele lui cobora Raphael, apoi Nyssa, Aoede, Victoria, Claudia, Angelina și ultima, cea mai puternică, desigur, și cea mai frumoasă, regina îngerilor, Athena. Pride King a facut o plecăciune,rămânând cu fața la podea. Argus a copiat și el pe Pride. Athena a venit în fața lor. Îi privea cu o blândețe extraordinară. Ochii ei albastri îți dădeau sentimentul de siguranță, părul ei alb, stralucitor și lung i se întindea pe spate și pe umeri. Argus ridică privirea. Când o văzu pe Athena, încremenii, și-și zise-n gând: Huuu frateee!! Da aşa ceva nu vezi în fiecare zi!! Ccee minunație e fată!!. Pride ridică și el privurea. Se duse la Athena și-i șopti a ureche: El este! . Ea înțelese imediat despre ce este vorba.

-Argus te cheamă, da?

-Da! zise el.

-Mă bucur să te văd! Pride King, eu și restul te-am așteptat 10.000 de ani să apari. Ești singurul care ai avut curajul să lupți. Felicitări!

-Mulțumesc! Dar, nu înțeleg pentru ce m-ați așteptat atât timp! zise băiatul. În acel moment, Sophia, sora lui se trezi. Avusese cel mai dulce și mai magic somn.

- Oo! Ce fetiță scumpă! zise Athena. -Nyssa, vino și condu-o surioara lui Argus în sala de mese. Cu siguranță îi este foarte foame. Eu trebuie să-i mai zic ceva băiatului. Pride, te rog, vino cu noi.

-Acum maiestate! zise leul.

...............................................

-Argus, zise Athena, tu vei fi cel care îl va ucide pe Cronnoss, tu și Pride King. Dar, nu te teme, va mai veni o armată alături de tine. De acum faci parte din cea mai mare ligă de putere din lume, Liga Îngerilor. Tu și Pride veți conduce liga. Eu vă voi fi sfătuitorul şi ajutorul.

Argus nu mai știa ce să zică. Cum de un țăran sărac să devină conducătorul unei ligi al îngerilor? El nici măcar nu ştia să lupte cu adevărat, d-apăi să mai fie și conducatorul unei armate care urmează să se răscoale asupra lui Cronnos.

-Raphael și Seraphim îți vor fi mentori ...te vor învăța să lupți ,iar Pride King te va învăţa liniştea, pacea și tactica. Acum, te rog, acceptă să intri în Liga Îngerilor. Avem nevoie de tine!!.

Acestea era cuvintele Athenei, care încerca să-l convingă pe Argus să accepte cererea.

-Pride, crezi că pot? întrebă Argus.

-Da, cred din toată inima că poţi!

-Athena, accept, accept să vă conduc spre victorie.

Minunat!! zise Athena. De acum tu, Argus împreună cu Pride King veți conduce Liga Îngerilor!!!

Liga îngerilorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum