Aparențele înșeală... așa că ai grijă!

Capitolul 1

Brrr ce frig e. Mai bine o ascultam pe mama și îmi luam o geacă sau ceva. Totuși era o zi plăcută de noiembrie, eram înconjurată de o armonie de culori tomnatice, zarva care își face simțită prezenta mereu in centrul orasului parcă disparuse, nici măcar păsările nu se mai auzeau. Era o liniște deplina pe care nu voiam sa o stric în momentul în care mi-am auzit telefonul vibrand in buzunar, ignorandu-l mi-am continuat interminabila plimbare. Priveam străzile aproape pustii si ma intrebam unde este toata lumea, totusi asta nu ma deranja ba chiar imi dedea o stare de liniste din care nu mai voiam sa ies. Gandurile mele zboara prin toate partile, imi revin amintiri in minte, unele placute care imi aduc un zambet pe buze, dar si unele care mai bine ar ramane uitate in cele mai adanci locuri ale mintii mele. Dupa ce mi-am pus ordine in ganduri incerc sa ma ridic de pe banca pe care cred ca am stat cel putin o ora si sa ma indrept sper casa, dar ceva imi spune ca ziua inca nu s-a terminat si ca mai este ceva pregatit pentru mine. In aceste momente in care sunt inca scufundata in gandurile mele aud in surdina un "Buna" totusi incerc sa il ignor si sa imi vad de drum, dar cineva ma prinde de umar si ma aduce la realitate.

- Frumoaso nu ma mai bagi in seama ? 

-Hei. Scuze dar nu te-am vazut, ii spun eu foarte dezorientata incercand sa ii disting chipul pentru ca aveam privirea putin incetosata, dar de indata ce imi dau seama cine e persoana din fata mea ma inrosesc si incerc sa nu il privesc in ochi.

-Nu e nicio problema, spune el pe un ton foarte calm si placut.

-Ce faci? ii spun eu timida si pe un ton care sa ascunda extazul in care ma aflam.

-Pai voiam sa merg pana la farmacie sa cumpar ceva. Tu ce faci pe frigul asta imbracata asa? Vrei sa racesti? tonul lui inspirandu-mi putina ingrijorare ceea ce ma face sa zambesc.

-Pai era mai cald cand am plecat de acasa. Oricum anul asta nu am racit deloc asa ca trebuie sa intru si eu in rand cu lumea. Brrrr!!! un fior m-a strapuns si m-a facut sa tremur ceea ce il face pe Vlad sa ma cuprinda in bratele lui si cu toate ca eu la inceput am vrut sa ma desprind din calda lui imbratisare pana la urma mi-am dus mainile in jurul lui si i-am acceptat imbratisarea calda. 

Simteam cum inima mea vrea sa imi iasa din piept si totusi cum lucrurile bune dureaza al naibii de putin, el se desprinde din imbratisare si ma trezeste din starea mea de visare aducandu-ma prea brusc cu picioarele pe pamant. Totusi inca ii simteam caldura corpului datorita mainii lui care o tinea strans pe a mea. 

-Te simti mai bine acum? ma intreaba el grijului. 

-Da, sunt bine, ii spun eu timida, obrajii mei capatand din nou roseata.

-Pot sa te intreb ceva ? intreaba el ridicandu-mi barbia si privindu-ma in ochi 

-Îhî, ingan eu cu privirea inca pierduta in albastrul ochilor sai.

-Tu mai esti cu Mike ? imi lasa barbia , privirea coborandu-mi cu repeziciune spre botinele mele.

-Mda... incerc eu sa ii raspund ascunzandu-mi regretul imens pe care il aveam.

-Si ce daca, imi spune el jucaus cu un zambet larg pe fata.

-Dar tu... ahm... mai esti cu Adina? il intreb nesigura dar totusi cu o privire ferma.

-Da... si ce daca, imi raspunde pe acelasi ton jucaus de mai devreme care ma amuza teribil.

-Cum adica si ce daca? Ca va sta bine impreuna, ii spun politicoasa.

-Eiiii!!! Cine zice ca ne sta bine ?

-Pai eu! Nu e de ajuns? 

- Hmmm..... Nu prrea. imi spune luandu-ma de mana iar, dar eu simt telefonul vibrand in buzunar si mi-o retrag din mana lui.

*

- Da, mama.

- Tu fetito , sa nu imi raspunzi mie asa! Nu vezi ce frig e afara ? Ai vazut ca ingheata si apa din balta? Esti plecata de mai bine de 4 ore de acasa si fara nicio geaca pe tine . Daca nu vii in jumatate de ora esti pedepsita o luna fara iesiri cu prietenii si fara bani de buzunar.

-Bine mama, scuze, m-am luat cu alte treburi si vin acum. Nu trebuie sa te enervezi. Pa pa. 

-Bine draga, numai sa vii.

*

-Scuze dar trebuie sa plec, dezamagirea citindu-mi-se pe chip.

-Offf... si pe mine nu ma pupi? ma intreaba facand o fata de catelus plouat la mine.

-Nu, nu. Ca te pupa Adina. Si nu ma bag eu peste ea.

-Dar eu vreau sa ma pupi tu, nu ea. Pana unde vrei sa te conduc pentru a primi un pupic? 

- Hmmm... mai vedem. Pana una alta, hai sa plecam ca am inghtat aici.

-Bine.

Pe tot parcursul drumului am mai vorbit despre diverse prostioare, am mai spus glume, totul a fost foarte frumos mai ales ca isi tinea bratele in jurul meu incercand sa ma mai incalzeasca. Nu imi venea sa cred ca poate fi totul asa de frumos, doar eu si Vlad impreuna, imbratisati si fara nicio grija. Nu imi mai pasa ca are prietena sau ca eu am prieten, imi pasa doar de acel moment petrecut cu el, nu imi pasa ca poate pentru el e o nimica toata, ca poate asa se comporta cu mai multe fete si ca nu ar lasa-o pe prietena lui pentru mine. Chiar daca imi doream in acest moment sa stau la capatul lumii si sa trebuiasca sa mergem pana acolo imbratisati , se pare ca am ajuns in fata blocului meu si trebuia sa ne luam la revedere. 

-Ahmm.. am cam ajuns acasa. Ne vedem maine la scoala. Cred.

-Da.... siii nu ai uitat ceva? imi arata sugestiv obrazul.

-Aaaa da!! Era sa si uit. Cand ma apropii sa ii sarut obrazul el intoarce capul si ma saruta. Incerc sa nu ma gandesc ce s-ar intampla daca ar aparea acum Mike sau Adina, ci doar sa ma bucur de acest sarut si de dulceata buzelor lui care pun stapanire pe ale mele. Dar totusi eu am fost cea care de aceasta data s-a trezit la realitate si am oprit patimasul sarut cu un "Nu " urias care a lasat in mintea lui Vlad multe intrebari.....

**

Stiu ca e cam putin dar sunt incepatoare ca sa zic asa :)

Continuarea sper ca o voi posta maine. Cel tarziu luni dimineata pentru ca nu stiu daca voi putea sta maine la calculator :)