Aparențele înșeală... așa că ai grijă!

Capitolul 6

Cum pot fi unii oameni atat de prefacuti, atat de indiferenti, atat de uuuh? Nu mai pot, nu mai stiu ce sa spun si ce sa cred despre el,despre ea chiar si despre mine. Cand am devenit eu atat de sentimentala si usor de ranit? Nici nu realizasem pana acum ca viata mea fusese mult mai usoara cand nu simteam nimic. Inainte imi doream sa fiu ca restul, sa iubesc, sa pun suflet in orice, sa sufar cate putin, dar acum fiind totul nou nu sufar doar putin ci ma doare tot. Nu stiu care ar fi fost viata mea daca nu as fi avut asa o lipsa incurabila de sentimente, poate ca refuzul lui Vlad nu m-ar fi afectat atat de mult,poate ca as fi trecut mult mai repede peste multe probleme in care m-am lovit din nou de noile mele sentimente si din care mereu ieseam cu ochii in lacrimi ceea ce nu-mi este mie caracteristic. Eu eram cea puternica si de neclintit pentru numele lui Dumnezeu. Ce se intampla daca voi ramane asa? Daca voi ajunge vreo depresiva sau ceva de genu? Oooh nu. Asta nu se va intampla. Dar totusi au trecut cateva zile - weekendul - in care nu am vorbit cu nimeni si ma simteam intr-un fel bine ca nimeni nu ma deranjeaza si pot in sfarsit sa fiu doar cu gandurile mele, dar iata ca ziua de luni a venit repede - poate mult prea repede - iar eu nu dormisem toata noaptea.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Bzzzz bzzzz bzzzz

-Neata scumpo, intra mama in camera mea fix dupa ce mi-a sunat alarma ca sa ma trezeasca,dar surpriza eu nu dormeam ci priveam tavanul parca captivata de minunata lui culoare alba si cufundata in ganduri.

-Neata mama. Ii spun eu scurt intorcandu-ma cu fata la ea pentru cateva secunde mai apoi revenind cu privirea spre tavan.

-Cum ai dormit? imi spune ea pe un ton care dadea de inteles ca intrebarea era "Ai dormit?"

-Pai binisor am avut ceva cosmaruri care m-au tinut treaza mare parte din noapte dar e totul ok. Nimic pentru care sa-ti faci griji.

-Bine draga. Cum spui tu. Sa te pregatesti pentru scoala. Doar nu ai vrea sa intarzii din nou.

-Ok. Ma imbrac acum. Nu mai sta cu gura pe mine ca stiu si eu cand tre sa fiu la scoala, datile trecute a fost o problema cu alarma.

-In fiecare zi e o problema cu alarma pentru tine. Imi spune ea cu un zambet larg pe buze.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

-Amalia tu dormi cumva pe banca? aud o voce de parca ar fi la o distanta considerabila de mine dar totusi tresar cand imi aud numele pentru ca stiam ca doar profesorii si mama cand era suparata imi spuneau Amalia.

-Ahhh... nu... ce va face sa credeti asta? Ii spun eu pe un ton cat se putea de hotarat dar care a sunat ma mult ca o incercare a unui betiv sa scape basma curata dupa ce a fost prins conducand - ce? Se poate. Si alta comparatie mai buna nu am gasit -.

-Pai poate ca faptul ca sforai in timpul orei mele si pentru ca mai si vorbesti in somn pe deasupra.

-Eu? Sa va spun eu ceva. Nu sforaaai asta ca sa va intre bine in cap, spunandu-i asta ma ridic si ajungem sa fim la acelasi nivel. Cat despre vorbitul in somn ce pot spune, fac asta doar cand sunt foarte obosita deci ar trebui sa imi dati crezare ca nu am dormit tot weekend-ul.

-Si de ce sa iti dau crezare ca tu petreci de nebuna un weekend intreg iar apoi vii la ora mea ca sa dormi? ma intreaba el foarte serios si autoritar.