The mystery of the darkness

Capitolul 2: First emotion

-Stai, iubito, nu teroriza buzele alea... asta e treaba mea! aud din nou aceeasi voce, dar de data asta ceva mai amuzata.

Imi ridic capul uimita si il vad acei ochi verzi, strapungandu-i dureros pe ai mei. Acesta cred ca este Harry; nu pare a avea mai mult de 22 de ani, iar statura lui impunatoare si demna ma face sa ma simt inferioara. Avea in mana un trandair rosu, un boboc mai exact, petalele nefiind deschise in totalitate. Il tine intins spre mine, iar eu il apuc dupa cateva secunde pana cand m-am trezit la realitate.

Il prind intre degete, atingand usor mana calda a posesorului sau. Un val de emotie s-a spart inauntrul meu cand Ingerul si-a muscat buza inferioara usor, insa scotand in evidenta culoarea rozalie puternica a buzelor sale. Vad din nou acea cutie indreptata spre mine si o apuc, fara a mai fi intrerupta de data aceasta.

Cutia era din catifea negra, foarte fina si putin pufoasa. Ingerul, inca stand in fata mea se intoarce in lateral si ii face semn cuiva sa se apropie. Liam vine spre el, apropiindu-se de el astfel incat sa poata auzi ce are de zis. Vorbea in sopata, asa ca nu am putut auzi nimic.

Dupa cateva secunde, Ingerul a facut stanga-n-prejur pierzandu-se printre garzile lui de corp.

-Gata, Alegera s-a terminat! Cele eliminate il vor urma pe Sam... spune plecandu-si capul spre unul dintre gorilele care ne asteptasera cand am coborat din masina. Restul, veniti cu mine! Cand ajungeti in camere, va veti pune ceasurile din cutie. Intrebari? spune scanand intregul sir.

Intre timp, cele eliminate au disparut... ciudat este ca nu le-am vazut plecand si niciun tipat sau urlet nu s-a auzit... sau poate eram prea concentrata la ce spunea Liam ca sa mai fiu atenta si la alte detalii care in acest moment nu mai au nicio insemnatate.

-Vom sta in camere separate, nu? aud o voce pitigaiata care se afla la cativa pasi de mine.

Imi intorc capul si o vad cum ne priveste cu o oarecare superioritate o roscata care, sincer ma face sa vreau sa o iau de par si sa o arunc in fata masinii.

-Da, dar veti sta in aceeasi aripa! arata spre palatul din fata noastra.

-In care din ele? intreb curioasa.

-Niciuna dintre cele de la vedere, exista aripa Ingerului vostru in spatele acestor doua. Este ceva mai mare, asa ca nu trebuie sa va faceti griji privind spatiul in care veti sta.

Au trecut cateva clipe de tacere si cum se parea ca nimeni nu mai avea de gand sa puna nicio intrebare a continuat Liam:

-Fiecare fata va fi insotita de antrenorul ei! Orice alte intrebari ati avea i le veti adresa lui si va trebui sa va obisnuiti sa il aveti in preajma pentru ca urmatorul an va sta aproape in permanenta cu voi.

Sa inteleg ca Liam e antrenorul meu... ce tare! I-am privit si pe ceilalti si par a fi doar musculosi si atat, in schimb Liam desii este si el o gorila in adevaratul sens al cuvantului, pare foarte inteligent si pare sa stie multe... foare multe! Zambesc in sinea mea in timp ce inaintam spre cladire, tinand trandafirul rosu intre degete, rotindu-l incontinuu si cu Liam in dreapta mea, noi fiind in fruntea sirului aparent interminabil.

-Daca il mai invarti mult o sa ametesc eu! spune Liam aplecandu-se usor spre urechea mea, astfel incat doar eu sa ii aud cuvintele.

Imi intorc capul spre el si il vad zambind mandru.

-Rochia scurta l-a dat gata! spune aproape pufnind in ras, iar eu nu ma pot abtine asa ca imi dau ochii peste cap, dar chiar si asa nu imi pot abtine zambetul, mai ales ca ceea ce a spus este in proportie de cel putin 90% adevarat.

Cand pasesc peste pragul din lemn masiv ma opresc pentru cateva secunde holbandu-ma la tot ce era in hol, parca incercand sa fotografiez totul.

Pe jos era o pentagrama in forma de triunghi, gravata cumva in podea, iar in mijlocul ei era un trandafir pe care se catara un sarpe. Desi pare inspaimantator, grija si eleganta cu care e facuta acea gravura ma uimeste. Triunghiul pare a fi echilateral, dar sarpele nu era chiar in mijloc, bulbul de trandafir aproape inconjurat de partea de sus a sarpelui era in centru.