The mystery of the darkness

Capitolul 4: In the night

Ii urmez in timp ce coboara pe scari, spunandu-si unul altuia cate ceva la ureche. Sunt de felul meu foarte curioasa, insa nu pot risca sa cal gresit in nicio privinta.

De pe hol ma indruma spre un hol ceva mai indepartat.

-Aici e! spune Ada zambindu-mi prietenos.

Ada imi e simpatica si pare de treaba, si probabil zambetel ei sunt sincere si bine-intentionate dar cand stiu ca imi ascunde ceva... imi pare ca tot ceea ce face este doar prefacatorie.

Imi fortez buzele, raspunzandu-i cu o leganare aprobatoare din cap.

-Dupa ce termini stii unde trebuie sa te intorci. Nu te plimba prea mult singura pe aici, vom iesi la o plimbare cat de curand impreuna si o sa ai ocazia sa vezi tot ce vrei, bine? spune Liam, iar eu dau din nou aprobator din cap, de data asta facand ca zambetul sa para ceva mai sincer.

Intru in camera pe care mi-o indicasera si sunt profund recunoscatoare ca nu mai era nimeni acolo. Trag cu ochiul, vazandu-i cum parasesc coridorul, spre hol. Pasesc grabita in urma lor incercand sa ma gandesc la o scuza buna in caz ca ma prind. In capat, imi strecor usor fata pe dupa zid, dar nu era nimeni, nici macar pasii nu li se mai auzeau. E imposibil sa fi intrat in vreo camera de langa, pentru ca toate usile erau inchise, iar daca le-ar fi deschis tot s-ar fi auzit ceva... nici pe scari nu puteau sa o ia pentru ca nici daca ar fi alergat, tot nu ar fi putut ajunge mai sus de jumatate.

O forta interioara numita curiozitate ma impingea sa merg sa cercetez, dar o alta forta mai puternica numita ratiune imi urla sa stau pe loc... si avea dreptate. Nu pot sa ma plimb prin locul asta fara sa stiu absolut nimic despre a easta cladire imensa. Daca m-ar gasi Liam s-a supara pe mine pentru ca i-am tradat increderea si nu risc sa pierd o persoana care imi poate deschide anumite cai si nu puteam risca sa pierd... un prieten. Fac stanga-mprejur, mergand spre bucatarie. Intru inauntru pierduta in ganduri si planuri, nici nu sunt atenta la ce e in bucatarie, doar vad un frigider si inaintez spre el.

Il deschid si desi era tixit de mancare nu prea imi facea nimic cu ochul. Pana la urma iau o punga cu legume congelate si niste carne de pui. Ciudat este ca ma bucur la culme ca pot sa imi fac mancarea singura, asa cum imi place mie. La centru eu eram cea care condimenta mancarea si hneori o gatea cand bucatareasa nu era acolo... si nimeni nu mi-a reclamat nimic niciodata... decat ca miros a mancare.

Din moment ce trebuia sa gatesc, trebuia sa gasesc o cratita si toate ustensilele necesare,iar cand am vazut cele peste 30 de dulapuri incepuse sa ma ia ameteala.

In primul seltar pe care l-am deschis am avut noroc sa gasesc cutite, iar cratita am gasit-o prin al 15-lea dulap, dar macar am gasit-o!

Am pus bucatile subtiri de carne in tigaie si le-am acoperit cu legume, condimetandu-le cu sarea si piperul de pe masa.. Am pus putina apa de la robinetul care atunci cand te apropiai incelea sa curga... lucru care ma enerva la culme, iar dupa ce terminai trebuia sa il inchizi tu!

Macar aragazul arata normal, spre deosebire de cuptor care avea peste 100 de butoane. Am dat focul incet si am pus capacul de sticla, apoi am decis sa ma pun la masa si sa astept. Cand m-am asezat pe scaun am avut timp sa cercetez mai bine bucataria. Era ceva mai vesela, gresia si faianta fiind alba, sinpla, iar mobilierul avea o nuanta rosie, dar un rosu mai pal, mat ce dadea spre un roz intens.

Imi pun mainile pe masa, cu capul pe ele. Nu imi era somn, dar eram obosita si nu stiu de ce, la urma urmei nu am facut mai nimic azi. Cateva minute doar am incercat sa imi pun ordine in ganduri, dat tot ce am facut a fost sa le amestec si mai mult.

Ceva e ciudat aici, stiu ca ceva se intampla si am de gand sa aflu cat mai repede, dar ma omoara faptul ca nu pot actiona prea curand. Trebuie sa ma acomodez, sa fiu fata acuminte din partea careia nimeni nu s-ar astepta sa calce gresit, iar daca voi fi prinsa... ei bine, toti sa considere "cercetarea" mea doar o greseala si o mica abatere neinsemnata. Ce ma enerveaza si mai tare e ca ar cam trebui sa fac pe proasta!