Atena
Ne readunăm la vehiculele noastre și spre surprinderea mea sunt luată la rost. Pe măsură ce încep să povestesc observ cum o venă de la gâtul lui Caden începe să pulseze intens. Este extrem de nervos pe mine.
- Îmi pare foarte rău că v-am ascuns asta dar speram că dacă păstrez secretul aflu mai multe dar m-am înșelat.Caden nu îmi vorbește întregul drum și asta mă face să mă simt și mai mizerabil. Îl conving cu greu să urce cu mine în cameră pentru a putea discuta. Se așează pe fotoliul din fața patului și își golește buzunarele pe măsuța de sticlă.
- Mă ierți? Te rog. Îi șoptesc poziționându-mă în fața lui. Știi că nu suport să fii supărat pe mine, înjură-mă, pedepsește-mă sau orice doar vorbește cu pine. Continui disperată așezându-mă pe picioarele lui, punându-le pe ale mele în jurul său și ținându-i strâns tricoul.
Până în clipa asta nici nu am realizat cât de îngreunată îmi este respirația și cât de încordat este trupul său. Își pune mâna stângă pe coapsa mea și cealaltă pe obrazul meu. Mă apropii de el parcă instinctiv și mă opresc la doar doi centimetri de fața s-a. Îmi atinge buzele cu ale sale atât de lin de parcă nici măcar nu s-ar întâmpla. Îmi așteaptă reacția așa că nu îl las în suspans prea mult și îmi presez atât trunchiul cât și buzele de ale sale. Sărutul are un ritm alert și îi simt pulsul la fel de accelerat de parcă ar fi al meu. Oare de când are asemenea gânduri legate de mine? Mai are puțin și mă devorează.Întrerupe sărutul și cu mine încă în brațele sale se pune pe pat.
- Dacă știam o făceam de mult. Rupe tăcerea cum un zâmbet ștrengar pe chip.
- Nu aș fi crezut niciodată că mă vezi în felul acesta. Adică eu nici nu mă pot compara cu fostele tale iubite.
- Tu mereu ai fost și mereu vei fii mai mult de cât o simplă iubită.
- Nici nu știi cât am plâns în noaptea în care Jack a spus că este hotărât să te trimită la școala militară. Mama a stat cu mine până dimineață în timp ce tata se certa cu Jack.
- Nu mai vreau să plângi niciodată din vina mea.
- Nu vreau să mă părăsești niciodată. Dar ce vor spune ceilalți?
- Destinul îi alege perechea unui alfa, mă îndoiesc că vor riposta.Dimineață mama ne trezește cu zâmbetul pe buze spunând că este pregătită cafeaua în bucătărie și ne întreabă dacă vrem să mâncăm ceva. Nu pare deloc surprinsă să îl găsească pe Caden dormind lângă mine. Intrând în bucătărie dăm bot în bot cu Jack care discută ceva cu tata și unchiul Tay.
- Bună dimineața! Intră mătușa Lucy cu gura mare în casă, urmată de unchiul Lukas și Aaron care pare și el proaspăt scos din pat. Toată lumea este aici? Mor de foame.
- Nu, Elliot și Miko trebuie să ajungă. Spune Tay.
- Iar Chase și Dante încă sunt la aeroport după gemeni. Avionul are întârziere. Completează tata bând o gură de cafea.Aaron, Caden și cu mine ne retragem în camera de zi pentru a ne bea prima cafea a zilei și ne așezăm pe canapea.
- Nu știu ce este cu întrunirea asta dar începe să îmi fie frică, spre deosebire de voi doi care sunteți foarte fericiți. Ce știți voi și nu știu eu? Întreabă ridicând din sprânceana dreaptă.
Brunetul și cu mine ne intersectăm zâmbind privirea și îi ofer un sărut apăsat pe buze.
- Știam eu!Da! După atâtea luni am revenit cu un nou capitol 😹❤