Speranţă

Capitolul 1

Ești o adolescentă firavă,naivă.Noaptea,când cele mai intunecate gânduri iti trec prin minte...o ambiţie plină de lumină te lasă să dormi...aceea ca intr-o bună zi vei cuceri lumea....

***
-Mellisa trezește-te odată! Chiar ai de gând să lipsești toată clasa a 10 a?

Mda,asta iar a fost mama.Oare când va inţelege că in ultimele zile boala de inimă nu m-a lăsat nici să respir normal.Williams Mellisa Florena trebuie să funcţioneze la capacitate maximă,la doar 16,să nu aibă nicio absenţă,10 pe linie,și să copilul model.Așa că am coborât.

-I'm here mum! am spus sictirită de tot.

-Ţi-am spus că acasă nu ai voie să vorbești in limba asta! De câte ori să repet?

Yeah yeah mum,I'm going to school now.Bye mum.și acestea fiind spuse am plecat spre școală.

Urăsc atunci când mama imi neagă jumătate de origine,doar pentru că tata nu a mai suportat-o și a plecat nu inseamnă că eu nu sunt jumătate englezoaică(cum spunea bunica) și jumătate româncă.Tot drumul spre școală m-am gândit la tata.Nu l-am invinovăţit niciodată că a plecat.Oricât de mult aș iubi-o pe mama,nici eu nu mai am mult până ies pe acea ușă fără să mă intorc.

Am fost atât de prinsă in gândurile mele incât nu am realizat când am intrat pe ușa sălii de clasă.In acel moment am dat peste cineva.Un băiat brunet la fel ca mine,culoarea abanosului,doar că el avea tenul inchis și ochii de un albastru al cerului,iar eu aveam ochii negri exact ca intunericul și tenul palid de ziceai că eram pe moarte dacă mă vedeai.

-Imi cer scuze.ii spun eu cu capul sus și sigură(mama imi tot spune că sunt leită tata,dar nu am de unde să știu)

-Hey,nu face nimic,a fost vina mea,nu mă uitam pe unde merg.și iși dezvăluie perlele strălucitoare intr-un zâmbet năucitor.

-Mel,aici! mă strigă colega mea de bancă Vanessa.

-Cine e tipul? ii șoptesc sperând ca tipul misterios să nu mă audă.

-Ai lipsit o zi și ai pierdut toată distracţia Mel.S-a transferat ieri in clasa noastră.Il cheamă Mark.

-Dar arată așa matur...sigur e doar clasa a 10a? chicotesc eu.

-Da,are 17 ani.Cine știe,poate azi e ziua ta norocoasă Mel,și imi face cu ochiul.

-Azi e marţi 13...șoptesc eu incât să nu mă audă nimeni.

Toată ziua s-a uitat la mine,6 ore incontinuu.Atunci când am ajuns acasă,am ignorat zbierăturile mamei cum că:Nu faci nimic toată ziua,ce note ai?Nu mă mai ignora fetiţo.Ești exact tăicătu'...abia aștept să faci 18 ani

Ultima propoziţie mi-a străpuns inima...insă nu puteam decât să mă gândesc la acei ochi albaștri ca și cerul.

Pffff am adormit cu asta in gând și faptul că vreau să trăiesc.

Heey...acesta este primul capitol...plictisitor blablabla...de acum incolo va deveni interesant hihi...pupici :*