INIMILE NOASTRE SUNT LA FEL

Prolog

~Acum doi ani ~ 

 Prolog-Înainte de noi 

Dacă viata ei s-ar putea măsura pe scara tragediilor aceasta se claseaza pe primul loc . De ce ? Ooo , asta e o intrebare destul de buna . Pentru ca vedeti voi astazi se implineste fix un an de cand este un dezastru total. Mai exact acum un an a primit minunata veste ca este o persoana cu insuficiente cardiace , pe scurt insuficienta cardiaca=transplant . Simplu nu ?

Anul acesta a avut parte doar de medicamente , doctori , asistente si controale . Pe langa cadrul medical pus la dispozitie este si familia care o sustine la fiecare pas si la fiecare respiratie ca pe un nou nascut . 

Doctorul nu a dat un termen exact , nimeni nu stie cand inima ei va ceda iar aceasta va putea in sfarsit sa se odihnesca , pe veci . Nu este chiar asa  simplu nici pentru parintii ei , copilul tau poate muri in orice moment fara ca tu sa stii iar Ramya stie acest lucru de aceea nu poate renunta , nu inca , sa mori stiind ca ti-ai dezamagit părintii in halul acesta , un somn de cosmar .

Liceul , temele , iubitul, prietenele  toate astea nu mai insemna nimic pentru Ramya acum tot ce  conteaza este familia . Dintre toti doar ea te intelege , pentru ca esti acolo pentru ei si ei sunt ei sunt acolo pentru tine . De fapt mereu esti singur dar inca nu o stii , te amăgesti  . Nu spune nimeni ca nu trebuie sa ai prieteni sau iubit dar ei nu iti vor rezolva nicio problema si niciodata nu vor sti cum te simti tu ,cu adevarat , niciodata . Durerea , fericirea , iubirea , tristetea o simti doar tu pentru  ca este a ta . Vorbele nu pot exprima niciun sentiment cu adevarat , doar il estimeaza . Daca te gandesti la o lacrima , vei stii vreodata daca este de tristete , de durere , de bucurie ? Daca cineva incepe sa planga langa tine tu ai stii cum sa il opresti ? Sa il faci sa se simta mai bine ? Eu cred ca nu . Si asta e valabil pentru toti . 

S-a mutat in Richmond din Saint Louis pentru ca este mai aproape de o clinica care o poate trata . S-ar fi putut muta mai aproape dar costurile erau prea mari , de parca nu era destul sa iti vezi parintii distrusi de chestuieli acum si schimbare de decor .. cui ii este usor sa se mute dintr-un stat in altul , lasandu-ti amintirile , copilaria , viata,  tot acolo . Acum locuieste aici in fosta casa a bunicilor . II este destul de greu sa vada casa goala si fara un gram de lumina , aici isi petrecea fiecare vara , care , pe atunci era un paradis , nu iti doreai nimic mai mult decat o poveste buna si un umar pe care sa te sprijini cand iti era prea frica sa dormi singura. Amintirile pe atunci frumoase , acum dureroase o lovesc in fata ca o furtuna . Cand a coborat din masina primul lucru a fost sa te uite cu dor la gradina de flori unde ea si bunica plantau impreuna , unde si-a ingropat primul ei animal de companie , Lulu , peștele câstigat de bunicul ei la carnaval . Atatea frumoase pe care sa le aleaga ? 

Viata este atat de scurta . Pâna atunci nu isi daduse seama , acum stia pentru ca era bolnava si pentru ca stia ca orice minut din viata  ei este important . Viata se pretuieste , se traieste , se simte . Nu traiesti doar ca sa mori . Traiesti ca sa inveti sa lupti pentru ce este al tau , pentru cei pe care ii iubesti , pentru tine . 

 -Ramya esti gata ? Vocea mamei o trezeste din visare . 

-Da sunt .

Bagajele inca stau acolo nemiscate  , parca ceva o opreste . O forta , o forta mistica si ascunsa de ochii lumii numita lene .

-Văd ce chef ai ,dar macar sa termini de aranjat aici . Maine avem altceva de facut .

-Bineee, bineee. 

Camera ei era aleasa, mai mare , mai confortabila cu 2 ferestre una spre rasarit  ca atunci cand se trezea soarele sa ii bata in geam , sa simta in fiecare zi caldura , sa se simta in viata si una spre apus ca sa vada ca si sfarsiturile pot si frumoase . 

Dupa aranjarea lucrurilor si chestiilor din camera , sa fie cat mai primitoare si cat de cat sa aiba personalitate , Ramya coboara la cină , vesela si pusa pe treaba .

-Mama, tata , eu vreau sa merg la scoala .!!