INIMILE NOASTRE SUNT LA FEL

4.

~Andre~

Ce dracu tocmai am făcut ?  

Când am plecat de acasă , am plecat pe jos dar am realizat că nu este o idee strălucită să merg pe jos așa că m-am întors prin spate ca să-mi iau motocicleta , știam exact locul unde nu pot fi  văzut de absolut nimeni din casă  așa că am luat-o și am zburat de acolo. Nu-mi pasă  câtuși de puțin că ai mei mi-au interzis , nu au niciun drept .

 Roțile m-au condus departe de casă , foarte departe , am ajuns aproape de pod iar atunci ceva din mine s-a oprit . Nu mai vreau să mă simt așa , nu mai vreau să văd pe nimeni , nu mai vreau pe nimeni . Am oprit motocicleta și am lăsat-o dincolo de grilaj , m-am aplecat să văd daca aveam de ce să mă țin și am coborât . Apa lacului era atât de liniștită , limpede , ușoară , caldă și strălucitoare . Totul părea atât de perfect . Vreau să aparțin și eu acestei perfecțiuni , să mă contopesc , să simt apa în tot corpul meu , să mă simt eliberat . O voce mă trezește din visare , mă ține de mână și pentru prima dată în viața mea am simțit o lovitură în piept , un șoc puternic mi-a cuprins corpul și nu mă puteam mișca , cuvintele îmi ieșeau pur și simplu  pe gură . Am ieșit din șoc atunci când am văzut-o că a sărit grilajul de fier și a venit lângă mine , în momentul acela m-am trezit , am apucat-o de mijloc si am pus-o la loc dar încă mă ținea de mână așa că am venit lângă ea . În Ochii săi negri vedeam ceva cunoscut , știu cine este fata asta . De ce m-a salvat ? Cum a făcut asta ? Fără să mă gândesc prea mult i-am zis:

-Ești nebună !? Am crezut ca vrei să te arunci . Iar după ce am zis asta am realizat ce am spus de fapt . Eu eram cel nebun ,nu ea . Ea m-a ajutat iar in loc să îi mulțumesc sau să spun orice altceva deja îmi dăduse drumul la mâna . N-am vrut asta . Mâna sa împreunată cu a mea , ele formau ceva ....  ea m-a făcut să vreau să trăiesc, într-un fel ciudat . M-am întors la motocicletă și am pornit înapoi spre casă . Nu vreau chestia asta înapoi numită viață . Vreau să fiu la fel cum eram înainte , fata asta trebuie să înceteze să mai împrăștie speranță și viață . Trec pe lângă ea și fără să vreau îmi amintesc nenorocita aia de frază care se repetă iar și iar ca o casetă stricată :

-Pentru că nu merită să mori singur!

-Pentru că nu merită să mori singur!

-Pentru că nu merită să mori singur!

Cobor și intru în curtea imensă , deranjant de aranjată . Mașinile sunt aliniate iar toate bagajele și cutiile au dispărut . Las casca pe motor și intru în conac . Masa este aranjată iar in jurul ei stau părinții mei cu o mutră foarte serioasă și iritată . 

-Pe unde naiba ai umblat până la ora asta Andre ? Știi că luam cina la ora 18 . mi-a spus tata încercând să pară cât mai impunător posibil dar știe că nu mă impresionează nimic din toate astea .

-M-am plimbat . spun atât de calm știind cât de mult o enervez pe mama . De abia aștept să explodeze 

-Minunat ! Dragul meu dacă tot te-ai plimbat presupun că poți lua cina cu noi , aici.

-Aș prefera să o iau în cameră , mamă. 

-Cât timp avem o masă și suntem toți aici , de ce nu ?

-Hilda , să îmi aduci cina în cameră , te rog . N-am chef de finețurile astea și nici de predici . Mă îndrept spre scări încet așteptând o replică acidă din partea lor .