INIMILE NOASTRE SUNT LA FEL

1.

-Ramya-

Ce-ar mai fi viața fără moarte ? Iubirea fără ură ? Bucuria fără tristețe ? NIMIC . 

Un vid imens si gol în care am pluti la nesfârșit . 

~Acum~

Viața mea este un vid . Un vid imens , negru , gol si rece . Toată lumea mea s-a transformat într-o gaura neagră care mă înghite puțin câte puțin în fiecare zi . Cu cât stau mai mult în casa asta cu atât simt ca încep să nu mai exist . Stau cu mâinile lipite de corp in patul meu mare si moale din camera mea roz din capătul holului . Urăsc culoarea asta , urăsc casa asta si o urăsc pe ea. De când au murit părinții mei ea a fost singura rudă , încă în viață si încă dispusă să mă accepte :       „-De dragul mamei tale !„ asta mi-a spus prima dată când am văzut-o . Bunica mea din partea mamei care nu mă cunoaște , s-a oferit să-mi fie familie .  Femeia asta ciudată , plină de bani , singură si atât de falsă . Nu o cunosc deloc dar după cum se comportă cu oamenii parcă zici ca-i regina Angliei . „-Ramya , nu pune cotul pe masă ", „-Ramya , o domnișoară nu stă in felul acesta  !"  Poate ca nu sunt eu o prințesă dar știu regulile de bază și nu sunt așa , ca ea , o mironosiță.  Mama , oh mama , singura persoană care m-a înțeles si nu m-a judecat , care m-a ajutat si susținut . Îmi lipsește atât de mult . În fiecare zi dacă aș putea aș merge la cimitir si i-aș pune o floare si m-aș ruga . 

Cred că cel mai greu mi-a fost atunci când a trebuit să-mi conduc părinții pe ultimul drum , cu fiecare pas pe care îl făceam deveneam din ce în ce mai rece . Nu pot explica in cuvinte durerea aceea, care mă apăsa pe piept, dorindu-mi ca eu să fi murit in locul lor . O singură noapte mi-a spulberat viața , visurile , familia . Acum am rămas singură cu ,cucoana fandosită . Singura persoană cu care mai vorbesc este Elis . Prietena mea care locuiește in cealaltă parte a orașului , lângă fosta mea casă , acum în fosta mea viață. 

Astăzi este prima mea zi de colegiu , aici in partea bine văzută a orașului după perioada mea de doliu . Cât timp am fost in spital din cauza rănilor provocate în accident si din cauza insuficienței mele cardiace am stat mai mult decât suficient . Toate aceste luni le-am petrecut in Londra , intr-un institut particular .

O bătaie ușoară mă trezește la realitate.

-Domnișoară Ramya ! V-ați trezit ?

-Tania , de câte ori să-ți mai spun ca îmi poți spune Ramya ?

-Mă scuzați ! 

-Bunica s-a trezit ? 

-Hmm.. nu din câte știu eu.

Tania este într-un fel sursa prin care eu comunic cu așa zisa mea bunică. Știe că nu ne ințelegem prea bine si văd in ochii ei regretul . Că ea este bunica mea si trebuie să o ascult si să fiu cuminte si alte chestii dar eu nu sunt oarbă văd că ea ascunde lucruri și se ferește de mine . 

-Atunci pregăteste micul dejun , cobor acum . 

Colegiul ăsta este o prostie , uniformă , program strict .. doar bogătanii mai au așa ceva , eu nu mă consider una de a lor , nu sunt banii mei , sunt banii ei . Îmi iau vechiul rucsac si mă îmbrac in uniforma proaspăt călcată de Tania , încă este caldă , îmi place căldura , siguranța asta . In fiecare dimineață mama îmi pregătea haina călcată si caldă. Ceva ce nu voi uita niciodată. Uniforma este un albastru închis cu dungi albe . Tipic .O culoare mai inchisă nu aveau ? Preferam negrul , arăta mult mai bine . Imi pun cravata si cobor jos . 

Minunat. Bunica era deja acolo .

-Neața!

-Bună dimineața Ramya ! Oh , dar ce este chestia  aia urâtă asa ?

Iau o mușcătură din pâinea cu unt si ii raspund asa cu gura plina , realizând cat de mult o deranjează .

-Hmm, asta ? Chestia asta se numește rucsac .

-Pentru Dumnezeu , Ramya , comportă-te ca un om normal nu ca unul al străzii. Acum , du-te si ia rucsacul cel nou , nu vreau ca sa ne faci familia de râs imbrăcată așa ! 

-Pfoa...

-Ramya Andreea Wilson , te duci în momentul acesta si il iei pe cel nou . Fără comentarii!

Femeia asta nu seamănă deloc cu mama . Urc sus iau rucsacul cumpărat de ea si cobor . 

-Mult mai bine ! Acum te rog să te comporți frumos și să îți faci prieteni . Nu vreau ca nepoata mea să fie singură . 

Zâmbesc fals arătâdu-mi puțin dinții . 

-Așa e bine ?

-Perfect ! Jo te așteaptă . Succes !! Îmi face cu mâna de la masa mare de sticlă așezată în mijlocul livingului sau imens.

Asta este ultima mea șansă să îmi iau tălpășița , fug pe lângă Jo , ajung lângă gard , dau tufișul și mă strecor prin tunelul micuț si prăfuit până la ieșire și gata , am scăpat . Doar că ultima dată am eșuat lamentabil , Jo este mai rapid decât credeam m-a ajuns din urmă cu mașina și cam asta a fost . Ca să pot ieși singură de aici am nevoie de încrederea ei , iar apoi gata . Singura portiță este la ea iar cheia este la mine. 

Jo imi deschide portiera , îi fac semn din cap în semn de mulțumire si urc . Asta a fost , o să incerc să devin nepoata perfectă .