INIMILE NOASTRE SUNT LA FEL

3.

Ramya

Cobor din mașină și o iau spre colegiu cu pași mici , nesiguri . Înainte ca Tania să intre în camera mea eu încă scriam in jurnal , acolo este o lumea A MEA , ceva ce nimeni nu poate distruge , stăteam lângă geam și priveam curtea vecinilor care este mult mai mare decât a noastră când ceva în spatele geamului printre crengi se mișcă  , nu am putut zări clar ce putea fi dar în momentul în care mi-am întors privirea jaluzelele erau deja trase, atunci pașii Taniei s-au auzit în hol , mi-am ascuns jurnalul și m-am așezat în pat .

  De ce nu puteam rămâne la fostul meu liceu ? Acolo aveam prieteni , aici pe nimeni .  

Curtea în care mă aflu este mare , spațioasă , foarte bine aranjată , decorată cu fel de fel de arbuști mici tunși in forma pătrată si bănci cu emblema școlii. Arhitectura este una in stil medievalo-victoriană , care îmi dă impresia ca aceasta nu este o școală ci un castel . Aleea pe care pășesc este plină de elevi îmbrăcați  la fel ca mine , pot spune că mi-am format o primă impresie destul de bună despre loc dar încă nu despre oameni .

Intru pe ușa mare de lemn condusă de o secretară care se ocupă cu dosarul meu , interiorul este și mai impresionant , picturile , portretele , busturile si pozele care se regăsesc în hol îmi dau de înțeles că acest loc este mai vechi decât pare , încă mă învârt in jurul acestora cât timp doamna din fața mea îmi caută dosarul și tot ce trebuie să știu despre clasă , colegi , program si alte din astea . Mă opresc în dreptul unui tablou foarte elaborat , nu știu să desenez și nu mă prea pricep la tablouri dar acesta este frumos , cel care l-a făcut sigur a fost un pictor foarte talentat. Atunci îmi vin în minte câteva frânturi dintr-o discuție avută cu mama asupra acestui subiect , voia neapărat să mă înscriu la un curs de desen deoarece credea ca poate am talent si poate pot să îl dezvolt dacă sunt îndrumată de cineva care știe ce face . 

-Nu cred ca aș putea nici măcar să intru dar să mă mențin cât de cât ..

-Iubito , trebuie să încerci astfel nu vei afla niciodată !  

Cuvintele sale mi se par atât de străine acum . Ea a crezut mereu ca voi reuși . Îmi amintesc vag fața ei si privirea când mi-a văzut primul tablou . Un mic zâmbet îi stătea pe buze cand mi-a zis :

-Frumos tablou, nu ? tresar și mă întorc atât de repede încât nici nu am văzut ce are în mână sau acum  pe uniformă și pantofi si pe podea ...

-O dumnezeule ! Îmi pare super rău ! Ce naiba am făcut ... din prima zi vărs cafea pe primul băiat care mă bagă în seamă.

-Stai liniștită . Nu este nimic !  Eu trebuie să -mi cer scuze . Îmi spune cu atât calm încât rămân puțin blocată .

-Dacă tu crezi că asta e nimic .. îmi pare rău , dar țin să te anunț că nimicul ăsta nu se mai curăță . 

-Se prea poate .  Îmi pare rău că te-am speriat și că te-am făcut să îmi verși cafeaua peste uniformă . Cred că o meritam . 

Pe buze îi apare un zâmbet care se tot lărgește când îmi privește fața . Un zâmbet perfect care îi conturează chipul de o culoare albă cu ochii verzi strălucitori , cu părul cârlionțat care ii cade puțin peste față . Zâmbesc și eu puțin ca să fie prea stânjenitor decât este deja . Îmi întinde mâna intr-un mod prietenesc .

-Tayler ! 

-Ramya ! Mâna lui este caldă  și moale, simt cum mă trece un fior până vârful degetelor . 

-Ne mai vedem Ramy ! 

-Dar uniforma ? 

-Mă descurc eu , stai fără griji ! Scoate un surâs mic și pleacă lăsându-mă in hol lângă măreața pictură . După un moment mă strigă secretara care tocmai a terminat de așezat actele și se pregătește să mă conducă în clasă.