INIMILE NOASTRE SUNT LA FEL

2.

~Andre~

Raiul s-a transformat in iad iar asta m-a făcut să-mi placă și mai mult . M-am adaptat  , m-am completat , m-am contemplat perfect situației . Am făcut multe căcaturi de care nu sunt mândru , pe care le-aș fi putut evita , dar asta nu ar fi dus la nimic . În momentul de față sunt doar un gol care așteaptă să se desprindă de viață și să înceteze să existe . Nu sunt perfect , realizez asta , sunt doar perfect de imperfect , sunt plin de defecte , sunt defect, sunt impar . Prefer să ascund tot ce simt si să îmi las la vedere doar caracterul si temperamentul . Cobor din mașină si urc scările spre casă . Dacă ar fi fost posibil aș fi rămas în Londra și aș fi terminat acolo ,m-aș fi înscris la facultate si nu aș mai suporta toanele si ordinele părinților . Peste o lună fac 18 ani si o să mă mut de aici . Nu mă sinchisesc să îmi ajut părinții pe care ii urăsc mai mult decât orice , urăsc puterea pe care cred ei ca o dețin asupra mea . Fratele meu a fost cel mai norocos dintre noi , a plecat înainte ca situația să se agraveze , întotdeauna a făcut așa .  

Urc sus până în camera mea unde mă voi putea refugia , a rămas la fel , aceeași culoare închisă , același mobilier simplu , aceeași fereastră care dă spre curtea vecinilor , niciodată nu mi-a plăcut asta , sunt vecin cu o bătrână bogată și singură , măcar dacă aveam pe cineva mai tânăr , un băiat sau de ce nu , o fată . Mă îndrept spre fereastră ca să trag jaluzelele când în fața ochilor în partea cealaltă văd o fată sprijinită de pervazul geamului , citind . Nu văd prea bine printre crengile copacului care se înalță între case , dar îi observ culoarea părului care stă lipit de geam si profilul feței si încremenesc , într-o fracțiune de secundă fata își întoarce privirea și îmi surprinde privirea . Îmi susține privirea și cobor jaluzelele. Nu se poate așa ceva . Nu poate fi ea .

Încerc să-mi păstrez calmul , în casa asta nu pot . Cobor scările la fel de repede cum le-am urcat și încep să alerg , să îmi iau gândul de la orice , de la seara aia , de la nenorocitul de mine , de la ea . Trebuie neapărat să mă înscriu undeva , să mă descarc . Trec pe lângă ai mei în viteză 

-Andreee .... doar atât aud , restul se pierde în spatele meu . 

De când am coborât din avion am știut că asta este o idee proastă , foarte proastă. Nu o să pot trece niciodată peste asta , eu am rămas în trecut , eu am rămas acolo , plin de sânge , m-am înecat . Miile de ore petrecute alături de psihologi nu m-au putut salva , nimeni nu poate .