Regatul durerii și al suspinelor

Capitolul 9

   Timpul s-a strecurat subtil pe lângă noi, astfel trecând alte trei zile. Trebuia să plecăm spre câmpul Driada pentru a fi siguri că nu ratăm evenimentul.
   Cu o seară înainte, pe când ne-am terminat multiplele îndatoriri și am ajuns acasă în patul călduros unde am auzit glasul ostenit al partenerului meu.
   -Ești gata de Anaty? Mâine pe la prânz vom pleca. Rhys se holba la cerul decorat cu stele sclipitoare în timp ce degetele mele dansau pe pieptul lui gol.
   -Cum te simți? Te mai doare spatele? Vocea a devenit protectoare, dar atenția lui rămânând asupra cerului.
   -Mă simt mai bine, mulțumesc. Nu mințeam, chiar mă simțeam mai bine, deși nu pot spune că somnul îmi era foarte odihnitor.
   -Aș vrea să te întreb ceva. Mi-am făcut avânt, sărind peste hotarele fricilor care acum mi se întrezăresc în ochi.
   -S-a întâmplat ceva? Brațul din jurul mijlocului meu s-a încordat rapid, atenția lui concentrându-se asupra mea.
   -Ești sigur că vrei să participăm la Anaty? Șocul și mirarea au zburat pe chipul lui perfect.
   -Aștepți de luni bune sărbătoarea asta. Ce te face să spui asta acum? Sufletului lui curat încerca să deslușească misterul din privirea mea.
   -Eu...nu aș mai vrea să particip. Vocea mi-a pălit cu fiecare cuvânt.
    Un oftat profund s-a ivit lângă mine, misterul a fost deslușit.
    -Dragă Feyre, nu o să te judece nimeni dacă ai doar o aripă, tot partenera mea frumoasă și puternică rămâi, știi asta nu?
   Mi-am scufundat fața acum îmbujorata în coastele dure de lângă mine.
    -Toată lumea se așteaptă ca o Mare Doamnă să fie grațioasă, dar și puternică, inteligentă, dar și miloasă. Am murmurat obosită.
    -Nimeni nu se așteaptă la nimic din partea ta! Furia i se citea în glas. Dar dacă vrei puteam să nu mergem.
    -Rhys, tu poți să mergi liniștit, dar eu aș prefera să stau aici, până mă recuperez. Mi-a ridicat privirea doar ca să observ o față dezamăgită.
     -Hai să ne culcam. Iar cu aceste ultime cuvinte pleoapele greoaie au cedat, iar întunericul liniștitor s-a năpustit asupra noastră.
   
    A doua zi a venit cu un mănunchi de raze care s-au izbit pe fruntea mea într-un sărut ferm. Am întins mâna pentru a-l trezi pe Rhysand, dar spre uimirea mea profundă el nu era, iar patul era deja rece. Poate încă zbura sau s-a grăbit dinou la treburi așa că i-am transmis prin legătura noastră puternică : "Bună dimineața matinalule! Unde ai dispărut așa grăbit?" Dar răspunsul nu s-a mai întors.
   Am coborât la bucătărie, mirosul îmbietor de fursecuri s-a răspândea cu repeziciune în întreaga casă. Elain era  plină de faină, ca de obicei, și încerca rețete noi. După ce am luat rapid câteva fursecuri am fugit în camera de zi. Cass era tolănit în fotoliu.
   -Cass, l-ai văzut cumva pe Rhys? Am întrebat curioasă.
   -Speram ca tu să știi.Îl caut de o oră și nu am putut să dau de el. V-ați certat?
   -Nu...sau cel puțin nu s-a simțit ca o ceartă.
   Cass s-a ridicat lent și s-a îndreptat spre mine.
   -În două ore trebuie să plecăm spre Driada, nu ar trebui să întârziem.
   -În legătură cu asta... Eu nu aș mai vrea să merg la Anaty. Am spus puțin rușinată.
   -Atunci cred că știu de ce Rhys a dispărut. A oftat greoi frecându-și cu o mână fața.
   M-am holbat câteva clipe la Cassian. El s-a holbat înapoi la mine.
   -Ai degând să-mi explici și mie? Am întrebat sarcastică.
   Illyrianul și-a dat ochii peste cap.
   -Cânpul Driada este cunoscut și ca locul cuplurilor, ceea ce înseamnă că nu poți merge singur decât dacă nu îți cunoști partenerul. Deci dacă tu nu mergi înseamnă că nici Rhys nu o să o facă.
    Cu fiecare cuvânt totul căpăta sens. Știam unde era partenerul meu.
     -Revin imediat! Am strigat la războinicul înaripat înainte să mă teleportez.
    Câteva secunde mai tarziu mă aflam în fața unei cabane, locul unde Rhys și cu mine făcusem...multe.
   Am bătut ferm în ușa de lemn. Nimic.
Am apucat mânerul, deschizând-o cu un scârțâit. Locul părea pustiu, o liniște uitată punând stăpânire, dar un miros familiar mi-a străbătut nările.
   L-am urmat până am ajuns în camera noastră, încăperea unde m-a pătruns pentru prima data.
   Mirosul s-a oprit sub o grămadă de paturi și perne de pe pat.
    M-am apropiat încet reușind cumva să mă strecor pe sub mormanul călduros de pături până am dat de un trup foarte bine cunoscut.
    M-am lipit de el savurându-i căldura și sărutându-i pieptul lat. Respirația sa regulată spunea de la sine ce îi străbătea mintea. Alintându-l cu săruturi mici și masându-i părul mătăsos am stat într-o liniște deplină.
     -Îmi pare rău. Am spus lipsită de curaj.
     -Nu ai de ce să îți pară rău, doar ai spus ce îți dorești, și așa vom face. Nu te voi forța să te duci undeva unde nu te simți confortabil.
     Mângâierea fină și repetată de pe spatele meu mi-a confirmat cuvintele lui dulci.
     -Dragul meu Rhys! Un glas senzual mi-a înlocuit vocea normală.
     -Da dragă Feyre? Mi-a răspuns cu acel glas de felină flămândă în timp ce îmi împingea trupul mai aproape de el.
     -Hai să mergem la Anaty, împreună. Uimirea se putea citi pe fața lui.
     -Ești sigură?
     -Cât timp vei fi lângă mine cred că va fi totul bine.
     Partenerul meu m-a sărutat lung și puternic limbile noastre acum dansând lent.
     -Trebuie să plecăm acum dacă nu vrem să întârziem. Am spus puțin amețită.
    -Nu o să deranjeze pe nimeni câteva minute. Mâinile lui mi-au alunecat încet de pe șolduri.
     -Rhys, nu avem timp acum, dar poate mai târziu...
     Mi-am târât degetele leneș pe abdomenul lui acum încordat.
     -Ți-am spus vreodată cânt de mult te iubesc? A întrebat în timp ce îmi mușca senzual urechea.
    -Nu cred. Am încercat să-l tachinez.
    -Femeie crudă și frumoasă!
    M-a luat în brațe ieșind din pături și indreptându-se repejor spre ușă.
    -Hai la Anaty! Iar un zâmbet până la urechi mi-a topit sufletul.
   
     Nu după mult timp ne-am făcut bagajele și ne-am adunat cu toții pentru a ne teleporta la Driada.
     Un câmp plin de flori multicolore ce te îmbăta cu mirosurile lor divine, razele soarelui dansând printre petalele albe ale rarilor arbori din acea zonă. Un vânt răcoros se plimba pe ici-colo ca un străjer protector. Din loc în loc se observau corturi de toate mărimile și formele, iar copiii cu chip de soare zburdau veseli.
       În fața noastră se afla un scut transparent, dar pe care îl simțeam. O formă de protecție împotriva răului din exterior, menit pentru ai proteja pe vizitatorii Anaty-ului. Acesta ne-a împiedicat să ne teleportăm direct la corturi așa că trebuie să mergem pe jos.
      Am trecut fericită prin scut până când durerea a început să mă cuprindă.
O arsură continuă, gata să îmi sfârâie carnea.
     Aripa mea.... era invocată. Am încercat să o fac să dispară,dar în zadar.
     Ceilalti s-au apropiat îngrijorați de mine.
      Scutul, scutul mă obliga să am aripile la vedere,să îmi destăinuie cel mai negru coșmar.