Regatul durerii și al suspinelor

Capitolul 7

Nu eram sigură dacă mai respiram. Acele aripi care m-au salvat în trecut mă puteau salva și acum, îl puteau salva pe Rhys.
  -Deci cum rămâne,dragă Feyre? Muriți amândoi sau în dai o aripă? Alegerea este a ta. Vocea îmi zguduia timpanul în timp ce o mână rece se plimba pe spatele meu însângerat.
  Mi-am îndreptat privirea spre partenerul meu încă inconștient. Nu îl puteam lăsa așa după tot ce a făcut pentru mine, pentru toți.
  -Sunt de acord, dar ne vei elibera imediat după ce îmi iei... aripa. Am spus cu o voce puțin tremurată, invocându-mi și aripile.
  Degetele scheletice s-au întâlnit într-un pocnet asurzitor. O durere cumplică s-a ivit în spatele meu. Mi-am încordat mușchii duri ai spatelui acum umed, ceva lipsea,ceva...
   Sânge Crud stătea la câțiva metri distanță strângând la piept o membrană neagră, aripa mea.
   -Târgul e târg, dar să vedem ce părere va avea iubitul tău despre noua ta înfățișare. Un râset zgomotos mi s-a întipărit în memorie înainte ca pleoapele grele să îmi acopere vederea.

  M-am trezit gâfâind încet. Iarba moale, dar umedă m-a făcut să mă ridic în șezut. M-am uitat rapid în jur nesigură de ceea ce s-a întâmplat. Eram într-o pădure cunoscută, aproape de Velaris. Lângă mine, încă inconștient, stătea întins Rhysand. Hainele nostre erau sfâșiate în urma lor fiind doar răni deschise încă sângerând.
  Mi-am amintit cuvintele monstrului, și instinctiv mi-am atins aripile, mai bine zis aripa.
  Sângele se coagulase. Am încercat să îmi mișc aripa dar durerea m-a lovit dinou, acum mai tare. Mușchii țipau la fiecare mișcare forțată. Mi-am făcut aripile să dispară. Urma să mă ocup de asta mai tarziu, acum trebuia să ajungem acasă. Am inspectat cu grijă rănile partenerului meu, apoi l-am ridicat ușor ,iar cu ultima fărâmă de putere am încercat să ne teleportăm la casa din oraș. Covorul moale și vocile cunoscute,dar în ceață au fost singurele semne că am reușit, eram acasă.
 

Mi-am deschis ochii obosiți cu sfială. Un perete de mușchi bine conturați mi-au implorat corpul să se relaxeze.
Pătura groasă mă proteza de razele fine care îmi loveau fața. Mi-am ridicat suptil privirea. Doi ochi violeți îmi încălzeau sufletul. S-a aplecat ușor în față sărutându-mi delicat fruntea parcă temându-se că era un vis. Scăpasem.
  -Sunt aici, Feyre dragă, sunt aici. Glasul blând acompaniat de un braț care m-a tras mai aproape de el m-a făcut să-l sărut pe buzele dulci. Un sărut lung care putea să explice mai mult de cât cuvintele bucuria pe care o simțeam.
  -Hai să ne întâlnim și cu ceilalți. A zis partenerul meu.
  Spre surprinderea mea până și cele mai adânci răni erau vindecate. M-am ridicat vioaie și l-am prins strâns de mână până am ajuns în sufragerie.

  Pe canapea și fotolii erau așezați cu toții.
   -Ia uite cine s-a decis să se trezească! A spart Amren liniștea.
  -Și eu mă bucur să vă revăd, iar un zâmbet larg mi s-a tipărit pe chip.
  Am început să discutăm despre evenimentele noi pe care le-am ratat și despre celelalte tărâmuri, neslăbindu-i pe niciunul din privire. Seara a venit nesimțită, dar înainte de a plecat în dormitorul nostru Cassian a întrebat curios.
   -Până la urmă cum ați reușit să scăpați de Sânge Crud?
  -Bună întrebare! Din păcate am fost inconștient mare parte din "vizită". Feyre, tu îți mai aduci aminte? Rhys s-a uitat fix la mine, de parcă m-ar fi studiat.
   O frică palidă m-a cuprins. Ultimele cuvinte ale creaturii îmi răsunau în colțul minții. Nu puteam să-i spun, nu aici, nu acum.
   -Nici eu nu îmi amintesc, m-a atacat la scurt timp după ce a leșinat Rhysand. Am mințit eu.
A continuat să mă privească parcă simțind o urmă din minciună.
   -Atât timp cât sunteți teferi nu mă mai interesează! A spus Azriel îndreptându-se spre ieșire.
   După ce au plecat toți ne-am întors tăcuți în cameră.

   Ne-am băgat rapid în patul impunător ghemuindu-mă lângă masculul protector.
   -Ești sigură că ești bine? M-a întrebat atingundu-mă ușor cu nasul pe gâtul cald.
   -De ce nu aș fi? L-am strâns în brațe absorbindu-i căldura.
   -Sunt aici dacă ai nevoie de cineva cu care să vorbești.
   -Stiu, iar mintea mi-a alunecat spre tărâmul viselor.

   Nu după mult timp am auzit glasul plin de bucurie.
   -Ești gata de un zbor revigorant?
   Sângele mi-a înghețat în vene, corpul mi s-a oprit o secundă când am văzut chiorâș cum soarele aproape răsărea.
   -Nu vrei să mai dormim? Am încercat să evit subiect delicat.
   -Niciodată nu am ratat tura de dimineață, de ce să o facem acum? Cu aceste cuvinte m-a luat zvelt în brațe și cu pași grei a mers spre fereastră.
   Mi-am pus mâinile încă extenuate în față și l-am împins.
   -Rhys, nu vreau. Vocea îmi era hotărâtă dar nu rostită.
   -Ce s-a întâmplat? Un sâmbure de îngrijorare a început să-i crească în privire.
   - Rhysand, pentru a zecea oară, nu s-a întâmplat nimic.
    Un suspin profund a părăsit pieptul celui din fața mea. M-a luat dinou în brațe și m-a pus în pat, poziționându-se deasupra mea. M-a sărutat ușor pe fruntea lata, nasul mic, pomeții îmbujorați,iar apoi pe buzele catifelate.
   -Știi că te iubesc foarte mult? A șoptit cuvintele în dreptul urechii mele.
   -Stiu. Am spus în timp ce l-am sărutat încă o dată.
   -Atunci de ce mă minți? Cuvintele reci m-au lovit puternic când acel chip rănit s-a uita la mine.
   -Nu am...
   Nu știam ce să îi spun sau cum să reacționez. Un deget s-a plimbat leneș pe obrazul meu ștergându-mi lacrimile care acum curgeau neîncetat.
   -Shh. Liniștește-te. Ce s-a întâmplat? Cum am scăpat din acel loc? Glasul său era ca o alinare.
   Trebuia să-i spun, nu puteam să neg crudul adevăr, nu față de el sau de familia mea.
   L-am tras ușor de pe mine până când stăteam ambii în șezut, unul în fața celuilalt.
   -Nu am vrut să te pierd. Am zis aplecându-mi capul, povara apăsându-mi umerii.
   -Ce ai facut?Ce ți-a făcut? Neliniștea lui plutea în aerul rece al dimineții.

  
   Primele raze slabe s-au izbit cu putere prin ferestra deschisă din spatele meu.
Lumina aurie îmi mângâia membrana neagră a aripii acum întinsă larg. O adiere rapidă de vânt mi-a mișcat singura aripă pe care o mai aveam.
   - A fost singura cale de a scăpa. Tristețea mi se citea în vocea spartă.
   Surpriza și groaza s-au întâlnit într-un dans pe chipul speriat al iubitului meu.
   -Aripa ta, este tăiată...