Regatul durerii și al suspinelor

Capitolul 8

Un moment de liniște completă, apoi căldură. Materialul moale al hainei lui Rhys s-a umezit rapid din cauza lacrimilor mele.
Ființa care s-a sacrificat pentru viețile tuturor, partenerul meu, m-a strâns puternic în brațe. Îmbrățișarea m-a făcut să mă calmez încetul cu încetul, respirația ușoară și regulată ce îmi mângâia creștetul mi-a sărutat sufletul încă clocotit.
Când inima a revenit la ritmul ei normal două palme catifelate m-au prins de obrajii fierbinți. Ochii istoviți m-au usturat încercând să-i întrevăd chipul, un zâmbet palid întâmpinându-mă.
-Mulțumesc, pentru tot. Glasul ușor tremurat și firul singuratic de apă sărată ce îi curgea pe obraz m-au făcut să-mi dau seama că meritase pe deplin alegerea făcută.

Ne-am îmbrățișat leneș până când soarele slăbit s-a arătat sfios printre norii pufoși ai dimineții.
Degetele zvelte se mișcau melancolic în josul coloanei mele, gemând ușor când trecea printre locul aripilor.
-Trebuie să mergem la o vindecătoare. Vocea protectoare a spart liniștea.
-Nu mă doare așa de tare. A! Mai este o săptămână până la Anaty! Am încercat să schimb rapid subiectul.
Într-adevăr mai era doar o săptămână până la Anaty ,spre uimirea mea și a lui Rhys. Nu ne-am așteptat ca timpul să se fi strecurat așa iute pe lângă noi în acea casă dărăpănată.
-Ce șireată ești, dragă Feyre! Zâmbetul de felină flămândă i-a apărut dinou. Te voi duce personal la vindecătoare, dar ce le vom spune celorlalți?
-Adevărul... Nu vreau să mai ascund nimic față de voi, de familia mea. M-am uitat atentă în ochii violeți zărind un strop de mândrie și bucurie pură.

Am coborât la parter unde toate locurile erau ocupate de membrii familiei mele. Secundarul ceasului ticăia necontenit, presiunea adunându-se pe umeri. Ce vor spune? Cum vor reacționa?
-Este ceva în neregulă? Rhys părea puțin sever când a anunțat întâlnirea. A spus Cass tolănit pe fotoliul special conceput pentru aripile sale impunătoare.
-Ar fi o premieră! Marele Lord al Regatului Nopții să fie "sever"? Poate mândru sau hotărât, dar "sever"... nu prea i se potrivește. Mor a chicotit.
Râsul înfundat al lui Azriel a fost acoperit de cele ale lui Amren și Cassian.
Trupul partenerului meu mi s-a lipit de spate. Nu aveam de ce să îmi fie frică, eram în siguranță aici, printre ei.
-Trebuie să vă mărturisesc ceva. Râsetele s-au potolit, atenția lor fiind îndreptată acum spre mine.
-Am mințit când am spus că nu știu ce s-a întâmplat după ce Rhys a leșinat.
Capul mi-a alunecat în față, privirea îndreptându-se spre podeaua lucioasă.
-Și ce s-a întâmplat mai exact? A întrebat Amren.
-Nu mai... El mi-a... Nu îmi găseam cuvintele, limba mi s-a încurcat printre literele ondulate.
Iubitul meu m-a prins de mână.
-I-am dat o aripă Sângelui Crud. Mi-am invocat aripa, sprijinindu-se de pieptul lui Rhys.
Camera a amuțit.
-Ne pare rău....
Un val de suferință a inundat tot. Cass și Az se holbau la mine.
-Ne pare rău că nu am reușit să vă salvăm la timp...
-Cassian! Azriel! Nu e vina voastră. Eu am fost de acord cu acel târg.
Se simțeau vinovați, neputincioși pentru acele clipe de la cabana monstrului.
-Dar dacă am fi fost mai atenți nu ar fi trebuit să faci acel târg Feyre! A izbucnit Îmblânzitorul Umbrelor.
M-am apropiat de ei punându-mă în genunchi în fața lor și luându-i ușor de mâini.
-Nu trebuie să vă învinovățiți. Cu toții ne-am asumat riscuri fiind conștienți de situație. Aș fi salvat pe oricare dintre voi, nemaicontând prețul, deci nu cărați această povară inutilă. Vă rog!
Le-am strâns palmele pline de cicatrici, iar ei mi le-au strâns înapoi. Suntem o familie, indiferent de obstacole.

Ne-am continuat rutina zilnică.Toți au încercat să se comporte pe cât de normal au putut și au încercat să nu pară foarte mirați de lipsa aripii mele, încercau să îmi ia gândul de la asta, de la griji și frământări adânc înrădăcinate în suflet.

În următoarea dimineață, înainte ca soarele să răsară, am simțit cum pătura grijulie de mușchi din jurul meu a început să se agite.
- Rhysand... Dacă vrei să zbori te poți duce singur, nu îți face griji. Știam ca nu putea să se abțină, mereu a iubit zborul și știu că o va face și în continuare.
-Nu te pot lăsa singură aici. Vinovăția se putea citi în expresia iubitului meu, frica de a nu păți ceva parcă devorându-l.
-Cât timp te dezmorțești mă duc jos să iau o gustare, și dacă mai durează voi face și o baie fierbinte. Am încercat să par sigură și veselă.
Zborul pentru illyrieni e lafel de vital ca aerul pentru oameni, nu-l puteam face să renunțe la fericirea lui.
-Ești sigură, dragă Feyre? Buza de un roșu pal a început să îi tremure subtil.
-Sunt foarte sigură! L-am sărutat rapid și m-am îndreptat rapid spre ușă. Am închis-o cu putere și am așteptat. Liniște, apoi pași și fâlfâitul aripilor.
M-am sprijinit de peretele tapetat pentru a-mi atenua căderea bruscă. M-am ghemuit ducându-mi genunchii osoși la piept. Un foc intens mă ardea pe dinăuntru și nu puteam să-l sting. Flăcări aurii mi-au cuprins sufletul într-o luptă continuă, inima firavă fiind prinsă printre ele. Nu plângeam, nu doream să mai plâng, nu aveam de ce să plâng. L-aș fi protejat pe Rhys cu orice preț. Nu puteam să îmi imaginez o lume fără el, fără atingerea lui delicată, fără glumele sau vocea lui, dar acel foșnet, lupta dintre pene și vânt pentru un zbor lin mi se scufunda lent în colțul minții. Nu mai puteam zbura, fără plimbarea de dimineață, fără antrenamentele zilnice.

M-am ridicat și m-am îndreptat tăcută spre bucătăria plină de mirodenii unde am făcut mai multe gustări aromate.
Cănd am urcat dinou Rhys încă nu venise așa că m-am pregătit de baia caldă. Apa caldă îmi ocrotea trupul încă rănit cu prezența sa. Aburii se ridicau leneș căpătând forme unice și magnifice. M-am scufundat până la gât încercând să absorb căldura din jurul meu.

Anaty se apropie.

Sărbătoarea mult așteptată datorită rarității sale nu mă mai înveselea. Ce vor spune celelalte regate când mă vor vedea. O Doamnă incapabilă, cu o aripă lipsă. Ce vor spune Marii Lorzi, ce părere vor avea despre mine? Sau despre Rhysand? Cum vor reacționa când mă vor vedea?
Trei bătăi grele s-au auzit în ușa băii, gândurile împrăștiindu-se lafel de repede ca aburul.
-Te aștept în pat Feyre! Nu te grăbi, ai tot timpul din lume.
Mi-am închis ochii numărând zilele.
Șase.
Șase zile până la un coșmar letal.

Sper că va plăcut și voi încerca să scriu mai des în perioada aceasta=)