Regatul durerii și al suspinelor

Capitolul 6

Trecuseră minute, ore, poate chiar zile de când am rămas prinși. În întunericul veșnic pierdeai noțiunea timpului. Puteam simții doar lanțurile care mă suspendat în aer și îmi imobilizau mâinile și picioarele rănite.
Rhys era în apropierea mea fiind capabilă să-i văd doar ochii movulii care exprimau regret și vinovăție excesivă. Zărgănitul lanțurilor m-a făcut să îmi dau seama că și el era legat.
Durerea usturătoare îmi paralizase tot corpul, fiecare nerv plângând cu disperare pentru o alinare.

Îi vedeam doar ochii nemiloși.Îi auzeam râsetele în timp ce ne sfâșia carnea doar pentru a se distra până când leșinam. Nu ne permiteam să vorbim decât prin legătura dintre noi, dar și asta în rarele momente când nu îl simțeam în jur. Mirosul profund al sângelui care picura neîncetat îmi tortura nările, mai ales când știam că valul mai puternic venea de lângă mine. Rhys. S-a sacrificat atât de mult în trecut... Nu puteam permite să o facă dinou, aveam de gând să ieșim.

Un vânt grăbit i-a anunțat apariția, apoi doi ochi ca rubinele au apărut în fața mea.
-Cu cine să ma joc acum? Cu tine?
Am simțit un deget osos ridicându-mi bărbia.
-Nu!
A protestat partenerul meu care abia se trezise.Sânge Crud s-a îndreptat cu repeziciune spre el.
-Încă nu ți-a ajuns? Eu nu am nici o problemă!
Înainte de-a putea interveni am auzit un urlet înfundat. Îndura atâta suferință. Șiroaie de lacrimi au început să-mi izvorască involuntar. Am strigat după el, m-am zbătut înotând prin chin, dar fără rost.
Minute întregi doar am stat și m-am uitat în ochii care se stingea încetul cu încetul.Eram inutilă, nefolositoare, nu puteam să-mi apăr nici persoana iubită. Inima ni se sfâșia cu fiecare strigăt, până când s-a făcut liniște.

Ochii au reapărut în fața mea, așa aproape încât puteam să întrevăd un nas strâmb.
-Nu îți face griji, încă e în viață, cred. Dar acum e rândul tău!
-Lovește-mă, zgârie-mă, taie-mă, dar nu te mai atinge de Rhys! Am spus cu hotărâre.
-Și ce ai putea tu să îmi dai în schimb pentru a îl elibera? Te pot ucide cu ușurință chiar aici și acum!
O durere s-a ivit în gambă, un alt șir de sânge ivindu-se. Mi-am înghițit strigătul cât de mult am putut .
-Știu, dar trebuie să existe ceva ce îți dorești.
Monstrul s-a oprit, parcă afectat de vorbele mele.
-Poate există ceva. A zis gânditor.
-Ce? Am întrebat cu disperare.
-Ceva valoros, pentru colecția mea maiestuosă și având în vedere că ești un specimen rar, creeat de toți cei 7 lorzi ai fi perfectă! A răspuns încântat.
-La ce te referi mai exact?
A pocnit rapid din degete, sunetul surd pierzându-se în depărtare, iar în fața noastră a apărut o lumină slabă, îndeajuns pentru a lumina zeci de cutii cu capac de sticlă, toate îndreptate spre mine. Erau de toate culorile, mărimile și formele, unele nemaivăzute peste aceste tărâmuri. Sângele mi-a înghețat în vene , iar inima mi s-a oprit când le-am văzut pe toate, când am văzut toate aripile.
-Dă-mi o aripă iar eu îți garantez libertatea amândurora.