Capitolul 4

84 2 0
                                    

Ne-am aducat toți grăbiți în sufrageria spațioasă.
-Blestemul Vessei trebuie să fie dezlegat în 3 zile dacă nu- Amren s-a uitat în ochii mei gri-albaștri parcă observându-mi sufletul cutremurat- blestemul va rămâne pe veci.
Vessa mă țintuia și ea cu privirea, presiunea adunându-se pe umerii mei.
Rhys m-a prins subtil de mână împletindu-și degetele cu ale mele și strângându-le cu putere, un semn pentru a îmi aminti că nu eram singură, că aveam prieteni, familie.

Am rămas toată noaptea pentru a concepe un plan pe placut tuturor. Vrând-nevrând ceilalți s-au decis să mă însoțească în călătoria mea spre Sânge-Crud.

Planul era simplu: trebuia să mergem în padurea de pe tărâmul oamenilor care înconjura bârlogul întunecat al monstrului și să ne târguim, oferindu-i oasele albe ca laptele pe care Cioplitorul-de-oase le sculptase în miile de ani în care a fost închis , dar și vestea morții celor două rude ale sale în schimbul dezlegării blestemului reginei.

La finalizarea planului ei au plecat pe rând la culcare, până când am rămas doar eu și partenerul meu.
O liniște pustie a acaparat camera cu totul în timp ce mă concentram asupra lumânării firave care pâlpâia ușor, lumina sa stingându-se încetul cu încetul, la fel ca siguranța noastră. Dacă planul eșua, urma să ne stingem și noi așa? "Nu" O voce dură ca o promisiune mi-a mângâiat urechile ascuțite."Nu după tot ce am facut, după tot ce am îndurat." Și m-am liniștit sub atingerea delicată a degetelor cu cicatrici căpătate în 5 secole și jumătate. Era așa bătrân față de mine, dar parcă mai tânăr într-un mod straniu, era începutul și sfârșitul, întrebarea și răspunsul.
Rhysand s-a întors spre ieșire pășind ușor peste covorul moale, plutind într-un vis fals. L-am urmat cu sufletul curat,fără pic de teamă sau îndoială până m-am izbit de frigul nopții străvezii. Mii de stele împodobeu bolta astrală ca niște străjeri vrednici de titlul lor. Am auzit un fâlfâit care m-a trezit la realitate. Marele Lord al Regatului Noptii și-a invocat aripile membranoase , ghiarele albe din vârful lor strălucind  sub prezența astrului nopții.
În câteva secunde eram ambii pe cer. Am zburat și am zburat, am plonjat și am planat. Eram fericită. Liberă. Nu puteam descrie sentimentele care dansau în interiorul meu. Nu m-ar fi deranjat să petrec o eternitate doar zburând cu Rhys. Rhys. Prietenul , partenerul și iubitul meu. Cel care a sacrificat atâtea și ar fi sacrificat și mai mult, s-ar sacrifica și mai mult.
Noaptea nu s-a terminat prea repede, parcă lăsându-ne timpul necesar de care aveam nevoie.
Dar ziua a venit inevitabil,iar o dată cu ea și îndatoririle.

Am plecat în zori spre Închisoare pentru a aduna oasele Cioplitorului. Ne-am teleportat pe insula pustie pe care până și pietrele aveau urechi. Intrarea conducea spre un hol întunecat. Nu ne-am oprit până nu am ajuns la fosta sa celulă, locul în care am vazut băiatul cu ochi violeți și cu gura tatălui meu. Am avut momente în care m-am întrebat de ce mi s-a înfățișat ca primul meu copil, dar nu am găsit nici un răspuns.
Pereții erau atent scrijeliți, cu o îndemânare care le depășea pe toate celelalte, urma unei morți inevitabile.
Originea desenelor era colțul în care se aflau oasele, fiecare tăiat, modelat și cioplit.
Le-am adunat cât de grijuliu am putut într-o traistă până când...
M-am oprit. Osul cu care l-am ucis pe Middengard Wyrm, osul pe care Cioplitorul a spus că îmi va descrie moartea. Era rupt, plin de simboluri hidoase, nemaivăzute.
L-am pus rapid în traistă, având grijă ca Rhys să nu îl vadă, având grijă să îmi maschez frica palidă.

Când ne-am întors în oraș i-am găsit pe ceilalți gata de plecare. Drumul nu a durat mult, având în vedere că zidul dintre tărâmul zânelor și cel al oamenilor nu mai exista. Ne-am teleportat până la pădurea lui Sânge-Crud.

Moarte. Asta descria împrejurarea. Copaci îndoiți și uscați care strigau după ajutor, pete,bălți de sânge negru uscat pe pământul parcă ars de focul nemilos al iadului. Cerul s-a mohorât, nori negri bântuind deasupra nostră.
Moartea pândea după fiecare copac.

Nu aveam să permit ca familia mea să pățească ceva, chiar dacă ar fi cu prețul vieții. Mi-am forțat mușchii încordați să pășească înainte, direct spre Sânge-Crud, direct spre sfârșit.

Regatul durerii și al suspinelorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum