Mana Destinului 🔞

Capitolul 1

  Deea

-Iubito,ești sigură că vrei asta? Nu vreau sa vii doar fiindcă sunt eu aici.

-Alan,am discutat de atatea ori,nu mai vreau sa stăm separati,deja am vorbit cu rectorul și mi-am cerut transferul.

-Bine,iubita,dar daca te transferi o sa mai beneficiezi de bursă?

-Am luat note maxime la toate examenele și bineînțeles că nu v-a afecta bursa daca mă transfer.Am vorbit și pentru camera de cămin..

-Atunci,te aștept să vii! Când ajungi?

-Maine dimineața pornesc la drum.Sper doar să țină vremea cu mine.

-Bine,iubito,te aștept! Eu acum trebuie sa închid, s-a terminat pauza,vorbim după ce ies de la munca.

-Ok.

  După ce închid telefonul îl privesc câteva minute bune.Nu pot să-l înțeleg pe Alan,acum câteva zile tot se plângea că suntem prea departe unul de altul și că-i este foarte dor de mine,iar acum când i-am zis că mă transfer la facultatea din același oraș unde este el îl simt încordat. Ce naiba e cu el?

Suntem împreună de 4ani,toate au fost bine și frumoase până să se mute în Washington DC,acum 1 an..ne făcusem planuri sa ne mutam acolo împreună,după ce a fost trimis de firma unde lucrează. Nu-l înțeleg acum.

Am pomenit de camera de cămin fiindcă chiar mi s-a oferit ,dar nici măcar n-am băgat de seamă.

Of,ce sa fac acum? Deja am semnat acum îmi strâng ultimele lucruri din camera de cămin ,mașină mea Ford fiind deja aproape plina.

Tot ce am eu în această viață se afla in acea mașină.Dupa ce am intrat la facultate tata și-a refăcut viața și de mine nu-i mai pasa,oricum nu-i prea pasă nici când eram acasă. De fratele meu nu mai știu nimic de 2ani,cine știe pe unde umbla,mama ne-a abandonat de mici..deci in concluzie,sunt singura!

Însă acum mă simt mai singura că oricand.

Alan a fost primul meu iubit și dacă atunci când era aici,in Oregon,nu putea sta fara mine o singura zi,acum îl simt tot mai îndepărtat,atât fizic cât și sentimental. De asta am și luat decizia sa mă transfer la universitatea de acolo. Sper din suflet sa nu fac ceva greșit.

Mă așteptam să sara-n sus de bucurie,la cat de trist zicea că este fara mine acolo..însă numai bucurie nu era în vocea lui când i-am dat vestea.

Acum,oricum este prea târziu să dau înapoi,mâine pornesc la drum. Și când mă gândesc cât am de condus mă ia cu rău.

După ce am terminat de împachetat și ultimile lucruri m-am pus la somn,dimineața doar lenjeria patului și pijamalele trebuie sa le mai iau.Sting veioza și încerc să adorm. Mă uit la telefon,este ora nouă ,Alan nu m-ai mai sunat,iar sta peste program..asta face de câteva săptămâni.

Colega de camera n-a ajuns,oricum nu prea da prin camera,mai mult sa cu iubitul ei. Am fost singura mai tot timpul,însă nu mă pot plânge,am avut spatiu pentru mine,am învățat liniștită,de asta am doar note maxime. De când a.plecat Alan ,am avut parte de multe priviri și apropouri de la băieți,insa Alan este cel mai important în viața mea și nu le-am dat curs. Majoritatea au înțeles și mi-am făcut destui prieteni.De petreceri nici n-am ce pomeni,fiindcă alcoolul și pierderea timpul prin casele frăției nu se afla in prioritățile mele.

După convorbirea cu Alan,mă simt atât de tristă,tot ce am vrut vrodata a fost sa fiu iubita cu adevărat.

Iubirea mamei n-am avut-o,a tatălui nici atât,fratele a fost prezent doar trupește daca pot zice așa,el le avea pe ale lui..iar când l-am întâlnit pe Alan,am crezut că plutesc. Atenția pe care o primeam,cuvintele,mângâierile ,toate pentru mine erau la superlativ. Mă simțeam protejată și iubita cum nimeni niciodată n-o făcuse.