Love,Frenemies and Others

Happiness doesn't take much

Serena POV:

Relatia mea cu Albert merge perfect.Este foarte grijuliu si romantic.

Astazi am planuit o intalnire dubla inpreuna cu Chuck si Blair.

Trebuie sa arat perfect,Blair a facut rezervare la un restaurant pretentios din centrul orasului.

Ma duc in dressin si ma uit in jur,gandindu-ma care ar fi tinuta cea mai potrivita.

Dupa o ora am ales o rochie roz lunga,cu modele,decupata in partea stanga.

La ora sapte, Albert a venit sa ma ia cu masina si sa mergem la intalnire.

Era imbracat intr-un costum mov cu o camasa roz si o cravata cu modele,arata minunat.

-Buna,iubito!Arati genial,esti foarte frumoasa.

-Multumesc,iubire!Si tu arati superb.

Intinde mana si ma mangaie pe par.Isi indreapta capul spre mine si ma saruta delicat.

-Te iubesc!imi spune el zambind larg si fermecator.

-Si eu te iubesc!ii raspund eu fericita.

Am ajuns in fata restaurantului unde un chelner ne astepta.

-Bine ati venit la restaurantul nostru ,domnisoara Evans va asteapta!

Ne deschide usa si ne conduce spre masa unde prietenii nostri asteptau.

Dupa s-a dus sa ia meniurile si le-a asezat usor pe masa.

-Muchas gracias,camarero!

-Con mucho gusta,senõrita Evans.

Chelnerul a plecat si Blair a deschis incet meniul.

-Ce mai face noul cuplu?intreaba ea razand.

-Suntem foarte fericiti,chiar foarte fericiti!Ne iubin neincetat.

Blair isi ridica ochii din meniu si uita la Chuck zambind apoi la mine cu o privire ironica.

-Ma bucur sa aud asta...

-Si ce mai faci Albert?intreaba Chuck repede,evitand o cearta.

-In seara asta parintii mei vin intr-o mice vizita.Acum sunt in drum spre New York.

-Dar tu Serena?

-Ma simt minumat,am familia si iubitul alaturi de mine.Abia astept sa ii cunosc pe parintii lui Albert...

Nu am terminat ce aveam de spus ca aud telefonul lui Albert cum suna.

-Ma iertati dar trebuie sa raspund,este mama mea.
Desi a ales prietenii in locul familiei,Albert isi iubeste foarte mult parintii.Face tot ce e posibil sa mearga macar o data la patru luni in Portugalia,sa isi viziteze parintii .De patru ani locuieste singur,si se descurca foarte bine.

-De ce nu mai vine? intreb eu ingrijorata.

Albert plecase sa vorbeasca cu mama lui cu un sfert de ora in urma si inca nu venisa.Ma ridic ingrijorata de la masa si ies din restaurant unde,pe scari,statea Albert ghemuit cu telefonul la gura.

Am alergat spre el si ii pun mana pe umar.Isi ridica capul si vad ca plangea.Il imbratisez si il sarut puternic.

-Ce s-a intamblat,iubitule?

-Ta...tata....a avut un....accident de masina!

Nu am putut sa ma abtin si am inceput sa plang si eu lasandu-mi capul pe umarul lui.

-Este la spital,aici in New York,este in operatie.

-Dar mama ta?

-Ea este bine,a stat pe locul din spate si are doar o rana la picior.

Am intrat in restaurant,am luat haina mea si a lui Albert, povestindu-le lui Chuck si Blair repede totul si am fugit in masina.

In jumatate de ora am ajuns la spital.Pe hol statea plangand mama lui Albert.El merge repede la ea si o imbratiseaza.

-Ce face tata?

-E inca in operatie,e destul de grav.

Dupa o ora doctorul iese din sala de operatie si se indreapta spre noi.

-Domnul Richel este mai bine,vom avea multa grija de el.Peste jumatate de ora il puteti vizita.

Toata noaptea am stat alaturi de Albert si de mama lui care erau foarte ingrijorati.

Ce credeti ca se va intampla cu tatal lui Alberb...va trai sau nu?
Astept pareri/critici/sugestii.
Kisses :*