Savannah

7

   Corpul meu simte acei fiori pe care nu ar fi vrut să-i simtă vreodată, dar doamne, buzele alea atât de moi și dulci m-au făcut să am curajul să-mi doresc să-mi pierd firea și întreaga ființă. Mâinile îmi coboară timid pe talia ei subțire, strângând-o ușor, imobilizând-o. De aș avea tupeul necesar aș rupe acea cămașă de pe ea, pentru că mă intrigă acel nasture descheiat și lăsat la întâmplare, dar nu, Stefan, știi doar că inima e rece, iar sărutul deși fierbinte, nu poate să topească acea barieră care se află sau nu între voi. Sunt mut în fața ei, mă controlez să nu-mi scap niciun sentiment, căci știu că în preajma ei devin cu ușurință dependent. De ce să neg? De ce să fiu ipocrit? Mă topesc pe loc atunci când mă atinge și am acea doză de rușine atunci când o văd, când o ascult. Uneori îmi imaginez că-mi descarc bagajul de sentimente în fața ei, că mă apropii de ea și că îi analizez toate trăsăturile și că ajung să o cuprind ca într-un vis, un nenorocit de vis prea frumos ca să fie dat uitării și mult prea curând ca să fie adevărat.
   Ea nu pare grăbită, îi place să savureze fiecare clipă, iar eu pe de altă parte par disparat încercând să o cuprind cu totul și, deși nu vreau să o spun, a câștigat, iar eu m-am pierdut cu întreaga mea fire. Am adunat toate cuvintele nespuse dintre noi și am contopit barierele inimaginabile, dar existente, formând o dorință acută, acest lucru simțindu-se cu totul, mai ales din gesturile mele.
   Îmi duc buzele la gâtul ei, inspirând mirosul plăcut al parfumului familiar, ușor înțepător, iar ea pare indecisă, se pare că vinul nu și-a făcut pe deplin efectul, iar acest aspect mă face să vreau să ma opresc. O privesc în ochi, așteptând aprobarea de a continua, căci știm cu toții unde duce o astfel de scenă. Acel albastru intens acum pare mai provocator ca niciodată, cuprinzând-mă cu totul. Într-o fracțiune de secundă totul se schimbă, primesc aprobarea de a continua, seara terminându-se cu noi doi, îmbrățișați pe canapeaua din sufragerie, adormiți sau pe jumătate adormiți, încă puțin confuzi.
   Inima îmi bate puternic, nu mă așteptam ca această apropiere din ultima lună să ne aducă în acest punct.
//  Da, țineam la Savannah, dar oare eram pregătit pentru ceea ce avea să se întâmple? Eu însuși îmi ziceam că dragostea este ruptă din iad? Dar dacă Ea era aici pentru a-mi demonstra contrariul? Dacă această femeie ajunsese în viața mea pentru a-mi schimba percepțiile? Sau dacă Savannah era aici pentru a-mi arăta toate părțile bune și rele a iubirii, pe care eu n-am experientat-o vreodată?
   Eram năucit, m-a cucerit cu inteligența, apoi cu frumusețea, este un lucru rar, deși oamenii prima dată observă cu ochii și nu cu creierul, am fost capabil să recunosc că, deși frumoasă, daca nu era atât de inteligentă, probabil încă îmi părea una dintre figurile comune și anoste pe care le-am întâlnit în viața aceasta.//

   Timpul a trecut, iar după această întâmplare am făcut următorul pas, și deși eu, Stefan, care eram revoltat la auzul cuvântului dragoste, acum mă simțeam cu adevărat îndrăgostit de Savannah, iubita mea. Nu știu dacă încă este vorba de iubire, dar țin la ea, e ceva ce nu pot descrie pentru că până acum nu am fost capabil să simt și nici curajul să-mi doresc.
   De data aceasta eu am făcut primul pas, întrebând-o într-un mod ușor clișeic, dacă vrea să fie iubita mea, iar de aici totul a venit de la sine. Ea a acceptat și de atunci am fost doar împreună, ne-am descoperit unul pe celălalt, am aflat lucruri noi chiar și despre mine, mai nou, la îndemnul ei, am început să scriu o carte, o poveste despre... ei bine, încă nu m-am apucat, dar scriu la ceva, câteva rânduri ce-mi trec prin cap. Eu îl numesc jurnal, dar ea crede că sună atât de poetic că i-aș putea spune carte, iar de atunci scriu aproape zilnic. Câteva fraze pe zi, ce pe viitor poate mă vor ajuta să formez ceva interesant.
   Multă lume spune că atunci când ai o relație timpul pentru tine se năruie, ceea ce ar putea fi pe jumătate adevărat. Nu știu când a fost ultima seara de film pe care să o petrec singur sau ultima dimineață în care la ora 7:48 ea să nu intre pe ușă pentru a mânca împreună. Nu mă plâng, dar uneori parcă aș vrea să fiu doar eu, chiar dacă pe cealaltă parte contribuim la dezvoltarea celuilalt și ea mă ajută să ma descopăr pe mine, dar uneori, îmi lipsesc micile perioade de burlăcie.