Savannah

4

    Astăzi este weekend. Sâmbătă mai exact. Am o stare bună fără vreun motiv anume. Pur și simplu mă simt bine, împăcat cu mine. M-am trezit la 9:30, poate acesta este unul din factorii esențiali ce mi-au influențat dimineața. Stau în pat uitându-mă pe pereți de mai bine de 15 minute, mă gândesc. La ce sau cine? La mine, la perspectivele mele asupra viitorului, cu alte cuvinte mă gândesc să evoluez și să am așteptări mai mari de la mine. Discuțiile cu Savannah m-au ajutat într-un anume fel să am curajul să îmi doresc mai mult și să ajung la ceea ce mă va face fericit pe termen lung, nu doar job-ul de bibliotecar. Rutina mea e deja plictisitoare, servici-casă și atât, fără prieteni cu care să-mi petrec timpul, iar viața amoroasă lipsește cu desăvârșire. Mai nou, eu și Savannah ieșim în zilele de miercuri și joi la cafeneaua din colț. Da, de când ne-am văzut prima dată au trecut două săptămâni. Cu ea mă simt ciudat, trebuie să îmi analizez de cel puțin trei ori cuvintele, cât să nu îi dau motive de „îngrijorare". Ultima dată când am făcut o gafă a ținut un monolog de 23 de minute, da, am ținut minte cu exactitate acest detaliu. E o femeie cu o personalitate puternică, se aprinde repede dacă ceva nu îi place, mereu își măsoară cuvintele, dar are un răspuns care te pune pe jar, deoarece argumentele ei sunt susținute atât de bine, încât ai nevoie de timp ca să răspunzi pe măsura așteptărilor ei. E complicată, ușor enervantă uneori, dar nu neg, e și foarte atrăgătoare. Inteligența ei se contopește armonios cu frumusețea și până și vorbitul continuu care te poate scoate din sărite este complice la acest tot unitar. 

  După un timp îndelungat în care gândurile au umblat prin capul meu, decid să merg să fac un duș, să mă spăl pe dinți, să mă schimb și să mănânc ceva. De obicei mic dejun-ul meu constă într-o cafea neîndulcită, dar azi simt nevoia de altceva. După rutină dau fuga în bucătărie și îmi fac niște ouă ochiuri cu un sandwich cu șuncă și brânză, deoarece este preferatul meu.

  După ce îmi termin masa și strâng totul primesc un apel neașteptat de la Savannah. M-a întrebat dacă vreau să mergem la un film la cinema mai pe seară. Cum nu am nimic mai bun de făcut, am acceptat, firește. Îmi place compania ei în ciuda faptului că nu ne vedem zilnic... m-am obișnuit cu ea prin preajmă fără să vreau. Discuțiile pe care le purtăm mă ajută să scap de stres, nu am nici cea mai vagă ideea de ce, dar așa se întâmplă de fiecare dată.

  Timpul trece repede, așa că mă pregătesc de plecare. Este 19:30, iar filmul începe la ora 20:00. Am stabilit că ne vom întâlni în fața cinemaului. Voi merge pe jos până acolo, deoarece stau aproape de acea zonă. Mă îmbrac cu niște blugi negri, un tricou negru și peste, o geacă mai subțire, tot neagră. Îmi iau portofelul, cheile și telefonul, ies pe ușă și mă îndrept spre zona stabilită. Cerul nu mai este la fel de luminat, iar vântul nu foarte puternic demonstrează încă o dată că ne aflăm la mijlocul lui Septembrie. Zilele tot trec, iar eu am senzația că nu apuc să mă bucur de timpul pe care îl am în totalitate, întrucât gonește prea repede.

  Ajung la locație și o văd pe Savannah deja acolo, mă aștepta. Prima oară când ea mă așteaptă pe mine, de obicei eu sunt primul, dar de data aceasta este diferit. După ce ajung lângă ea, mă întâmpină cu un „salut călduros".

-Oh doamne, te aștept de zece minute, e frig, hai mai repede să intrăm. 

-Bună și ție, dragă Savannah. Sunt bine în această seara frumoasă de 12 Septembrie, mulțumesc de întrebare și de grijă. spun cu o tentă de umor, după care observ cum își dă ochii peste cap.

-Ok, deci trecând peste aceste detalii micuțe, să știi că mi-am permis să aleg eu filmul. Că tot am avut noi o mică dispută pe tema unei cărți atunci când ne-am cunoscut, am descoperit, după lungi căutări, că filmul este disponibil astăzi și în cinema, te las să ghicești despre ce este vorba.

-Oh nu, e vorba de „Lă răscruce de vânturi"? Vrei să avem iar o discuție aprinsă pe tema acelei cărți? Încep să cred că îți place să îți dau dreptate. 

-Nu pot să neg acest aspect. Sper că nu te superi că am cumpărat deja biletele. Dacă vrei să faci ceva drăguț, poți cumpăra tu popcorn cu caramel. după ce spune aceste lucruri, o văd cum se luminează la față și mă trage după ea în interior.

   Cumpăr ceea ce își dorea și nu pot să nu observ cât de fericită era când i-am dat porția ei de floricele cu caramel. Am înțeles că acestea sunt preferatele ei, iar după asta ne-am îndreptat spre sală. La scurt timp luminile s-au închis, iar filmul a început. Am admirat modul în care se bucura și se frământa de emoție la fiecare parte mai interesantă. Deși a citit de nenumărate ori romanul, se pare că filmul e o surpriză plăcută. După aproximativ două ore jumătate, ne decidem să plecăm, iar eu m-am gândit să o conduc pe drumul spre casa sa, întrucât era destul de târziu.

-A fost...wow. Chiar mi-a plăcut, ție nu? spune pe un ton din care îi puteai auzi emoția din glas, bucurându-se la fel de tare ca atunci când un copil primește o jucărie pe care si-o dorea de mult timp.

-Da, presupun. Totuși rămân de părere că e pură ficțiune. E interesant și plăcut de văzut, dar eu nu cred în iubirea prezentată acolo, e imposibil să existe așa ceva.

-Stefan, o să vină momentul când o să-mi dai dreptate. Într-o zi o să întâlnești pe cineva care te va fermeca pe vecie, cineva de lângă care nu vrei vrea să pleci. O să vină momentul tău, acel moment în care vei fi cuprins de naivitatea primei iubiri reale.

-Nu știm ce ne rezervă viitorul, poate că voi muri singur, fără să fiu iubit de nimeni, într-un azil de bătrâni sau cine știe, o să mă căsătoresc din nevoia de a nu duce o viață în pustietatea gândurilor mele. Cum ți-am repetat și o să-ți tot repet, totul este imprevizibil.

-Da, dar avem dreptul să visăm, să ne dorim mai mult. Uite, spune-mi...ce ți-ai dori să faci dacă n-ai mai ține cont de nimic, dacă doar dorințele tale ar fi prioritare? spune și mă privește atent cu ochii ei mari și albaștri, care parcă străluceau în lumina blândă a felinarelor.

-Nu știu, mereu am fost realist, nu am vrut să mă plafonez într-o realitate alternativă. Nu-mi place să îmi fac speranțe și după să fiu dezamăgit.

-Uite, Stefan, asta e problema cea mai mare la tine. Sfatul meu e să încerci să faci ceva ce te poate ajuta să fii fericit și împăcat cu tine pe termen lung. Îndrăznește să-ți dorești mai mult. Ai încredere în tine. 

  După puțin timp de mers ajungem în fața casei sale. O conduc până în dreptul ușii, iar la final sunt surprins de gestul pe care îl face. Se ridică pe vârfuri și îmi dă un pupic pe obraj.

-Noapte bună, Stefan! Nu uita ce ți-am zis. după care zâmbește și se duce în casă.