Savannah

2

  New-Yorkul. Un oraș interesant cu o privire de ansamblu măgulitoare. Forfota mașinilor și zgomotul puternic al claxoanelor îl fac incomparabil.  E o dimineață răcoroasă de toamnă, toată natura se îmbracă într-o haină nouă, iar eu, pe 1 Septembrie sunt mai mult ca sigur că nu voi face nimic. Probabil voi merge la lucru, iar restul e ruină. M-am plictisit de normal, vreau ceva nou, ceva care să mă bage în priză. Eh, dar până atunci trebuie să mă ridic din pat și să opresc alarma, cântă necontenit de 5 minute. Mă îmbrac, mă duc să beau o cafea și apoi la servici. Am multe de făcut azi. Ai spune că viața ca bibliotecar este plictisitoare și luând-o calculat s-ar putea să ai dreptate, dar partea interesantă este că reușești să cunoști multă lume, mai ales după preferințele în materie de cărți. Mereu am avut o pasiune pentru lectură, de mic preferam un roman bun de aventură în loculul ieșitului cu prietenii pe afară. Mulți îmi repetă că ar trebui să fac ceva cu mine, pe plan financiar nu mă plâng, deși uneori mi-aș dori să evoluez mai mult, dar pe plan amoros încă nu am găsit pe cineva care să mă facă interesat pe deplin, doar figuri insipide care nu inspiră mai mult de o trecătoare frumusețe. Nu am găsit pe nimeni care să mă fascineze cu totul, dar poate sunt de modă veche și ar trebui să intru în normalul actual. Mici pasiuni am mai avut, toate relațiile terminându-se prost, ba am fost înșelat, ba totul a fost plictisitor și fără vreo semnificație, dar una peste alta nimic de durată sau serios. O sigură excepție fiind ultima mea relație, care a fost mai mult de dragul mamei, ce a durat aproximativ 1 an, dar am terminat-o când totul începea să mă scoată din sărite. M-am axat pe viața profesională, asta e scuza mea, dar uneori mă gândesc că motivul real este reprezentat de frică. De ce? Pentru că viața înseamnă să-ți asumi riscuri și să tânjești după mai mult, poate că nu vreau să mă îndrăgostesc cu adevărat vreodată și întreaga mea ființă să depindă de cineva, pentru că femeile sunt viclene și au un talent înnăscut în arta seducției. Am timp totuși să mă răzgândesc, am numai 27 de ani, nu știu de ce fel de surpriză pot avea parte, dar momentan rămân la ideea că femeile sunt singura otravă din care te poți hrăni involuntar.

  După scurt timp las gândurile și mă adun. Merg pe jos până la lucru, nu e departe, iar mersul pe jos priește oricui, plus de asta nu îmi permit să arunc niște bani pe un amărât de taxi pentru un drum de nici 15 minute de mers pe jos. Oricum nu mă deranjează, văd lumea, iar ziua de azi e chiar una frumoasă cu toate că vântul își încearcă necontenit puterile. 

  După scurt timp ajung la destinație, la intrare așteptându-mă colegul și prietenul meu Paul, care își savura cafeaua clasică, neîndulcită, deoarece credea că zahărul îi strică gustul. Mereu când îl aud spunând asta dau aprobator din cap, pentru că e genul acela de persoană care nu poate pricepe că fiecare are părerea lui și că nu toată lumea are aceleași gusturi ca și el. 

  Îmi zâmbește prietenos, iar eu îi întorc gestul după care revenim la discuțiile noastre anoste:

-Deci...să vezi ce mi s-a întâmplat în dimineața, spuse Paul rupând tăcerea deodată, dar îl întrerup rapid având deja o vagă idee despre ce avea să-mi spună. 

-Ai întâlnit vreo femeie frumoasă, de preferat blondă la cafeneaua din colț? spun mai încet, dar Paul m-a privit confuz. E un om previzibil, mereu a fost atras de femeile înalte cu păr blond și ochi mari, căprui, de „căprioară" cum îi plăcea să îi numească.

-De unde știai? răspunde râzând încet, dar își termină cafeaua și intrăm în bibliotecă.

-Ești cel mai previzibil om, mereu îți lucesc ochii când vezi pe cineva pe gustul tău, măcar i-ai luat numărul de telefon? spun, iar discuția continuă până când fiecare se duce la treaba lui, deoarece programul începuse.

  În timp ce aranjez noile cărți pe rafturi se aude ușa de la intrare. Atenția îmi e concentrată asupra unei femei. Aceasta este o tânără mică de statură, de maxim 1,60, păr ondulat și negru, fiind îmbrăcată cu o pereche de pantaloni ce se mulau perfect pe rotunjimile șoldurilor și cu o bluză ce avea un decolteu intrigant, dar rafinat ce nu lăsa la vedere decât dorința de a descoperi mai mult, era creat pentru a-ți stimula imaginația. Grația cu care pășea m-a surprins într-un mod plăcut, delicatețea citindu-se până și din postura sa. Pantofii cu toc scoteau un mic zgomot, fiind de altfel singurul lucru ce rupea tăcerea locului. S-a îndreptat spre rafturile cu cărți romantice, observam că avea privirea ațintită spre ceva, voia mai mult ca sigur o anumită carte, câteva minute bune am privit-o, dar am observat că începe să se enerveze, deci probabil are nevoie de ajutor. Se uita încruntată, căutând de zori ceva. 

  M-am îndreptat spre ea și am început să vorbesc:

-Doriți ceva anume? spun și schițez un zâmbet amabil, dar ușor stângaci.

-Bună ziua! răspunde cu o voce caldă, oferindu-mi un zâmbet la pachet, după care reia. Da...caut un roman clasic, „La răscruce de vânturi", îl caut de 10 minute în continuu, nu e nici urmă de el. Îmi trebuie pentru un articol de al meu, mi-am ales cartea asta și deși am citit-o încă am nevoie de ea. 

  Observasem un accent autentic, sigur nu era din zonă, vocea ei caldă și felul în care vorbea o făcea ciudat de atrăgătoare, nici eu nu știu de ce. Ce e în mintea mea nici măcar eu nu pot înțelege. Pe de altă parte eram captivat de faptul că îi place să vorbească, a început o discuție pe când totul putea fi sec, fără prea multe detalii. Scrie un articol? E ziaristă oare? Toate aceste întrebări îmi invadau gândurile, pe lângă alte soiuri de curiozități: Oare de unde vine, oare câți ani are, sincer să fiu nu îi dau mai mult de 23, oare s-a mutat aici, dacă da, de curând?  Oh stai, iar sunt invadat de gânduri și uit să vorbesc. Preț de câteva secunde bune m-am holbat la ea, avea ochii albaștri, iar in contrast cu părul se vedeau minunat. Reușesc să îmi găsesc cuvintele într-un final și îi răspund femeii din fața mea.

-Uhm, trebuie să fie pe aici pe undeva mai mult ca sigur, ați încercat la categoria marilor clasici și nu doar la partea ce ține de romantism?

-Oh doamne, ce ar fi să vorbim cu „tu", cu siguranță nu avem o vârstă îndepărtată. Chicotește și după întinde mâna pentru a face cunoștință. Savannah, încântată. Și nu, nu am căutat acolo, am verificat doar zona asta.

 -Stefan. spun și îi întorc gestul. Păi dacă tot spui că nu ai verificat zona aceea Savannah, ce ar fi să ne uităm acolo? Dar de ce ai ales această operă, dacă-mi permiți să întreb? spun cu o urmă de curiozitate sinceră în glas, buzele conturând un zâmbet micuț și mă îndrept spre celelalte rafturi, ea fiind in urma mea.

-Păi...pentru că este romanul meu preferat, nu am citit nimic mai captivant și interesant în cei 25 de ani de ani ai mei. Povestea conturează o dragoste dusă la extrem, fără limite, fără bariere. Ceva ce în ziua de azi pare greu de realizat. E greu să faci inima cuiva să îi aparțină doar alei tale. Personajele au avut o iubire aproape ireală. Stilul lui Bronte m-a făcut să citesc cartea de nenumărate ori.

-Știi, eu o consider pură ficțiune. Dragoste reală nu există, ci doar suferință, orgoliu și atracție fizică. Cartea e bună, dar doar pentru a-ți face speranțe deșarte. În viața reală, dragostea e ruptă din iad, nu din rai. Tot ce poate oferi e otrava ascunsă sub semnul ispitei. Spun încet în timp ce femeia de lângă mine se încruntă ușor.

-Uneori ne hrănim cu otravă conștienți și ne place al naibii de mult. Suferința și orgoliul au locul lor totuși, se contopesc spre a forma o puternică legătură, ceea ce face totul și mai intens, acesta este punctul de întâlnire cu pasiunea, unde simți că totul te cutremură. Se pare, dragă Stefan, că nu ai trăit nimic din bucuriile acestui „iad" și că te-ai lăsat cuprins de tot ce era mai anost. 

  Femeia asta m-a lăsat fără răspuns și pus pe gânduri. Cum poate să vorbească având această siguranță în voce? După scurta mea căutare, găsesc cartea, dar înainte să i-o înmânez deschid gura și zic:

-Savannah, se prea poate să ai dreptate, dar deși n-am simțit nimic din toate astea pot spune cu mâna pe inimă că nici nu-mi doresc vreodată să gust din fiorul acestui amor. E incurabil și poate ucide.

-Viața este un risc pe care trebuie să ni-l asumăm, deoarece trăim o singură dată aici, eternitatea de după moarte e relativă. A spus după ce a luat cartea și mi-a mulțumit, având un rânjet pe față, lăsându-mă pus pe gânduri și intrigat până peste cap. Se vedea că îi place să-și domine partenerii de discuție.