Can I ? || SEUNGIN

Nu pleca.

Hyunjin - Nu cobori la cină?
: Întreabă acesta băgându-și capul prin deschizătura mică ușii camerei lui Jeongin.

: Jeongin își pune plapuma în cap, ignorându-l.
Hyunjin - In.
: Se apropie de patul său, și se așează ușor , luându-i materialul de pe față.

Hyunjin - Ce s-a întâmplat? Sunt îngrijorat. Ți-am făcut spaghete, dar nu cobori să mănânci.. Ceva e schimbat, și vreau să știu ce.

Jeongin - Nimic.
: Răspunde simplu fără să-l privească pe băiat.

: Nu voia să creadă că el ar fi motivul, însă îi trecuse rapid prin minte o asemenea idee.
Hyunjin - E- e vina mea ? : Oftează; - Faptul că m-am mutat aici..că stau cu Chan mai mult. Nu vreau să-l fur de lângă tine..nu aș putea niciodată. Te iubește enorm! Și eu te iubesc la fel.

; Jeongin se ridică în șezut, și sare în brațele înaltului, lăsându-și ușor capul pe pieptul său, fiind mângâiat pe cap numaidecât .
Jeongin - Nu te gândi la așa ceva. Și eu te iubesc..nu e corect să gândești așa.

Hyunjin - Atunci.. Ce este? Ști că poți să îmi spui orice.

Jeongin - Nu ești tu motivul. M-am certat cu Seungmin..adică..profesorul.

: Jeongin se îndepărtează, lăsându-l pe Hyunjin să-i prindă mâinile cu ale sale, strângându-le ușor pentru a-l face să se simtă mai bine.

Hyunjin - De ce?
: Hyunjin, mai bine ca oricine , știa că In îl place pe Seungmin. Îi spusese cu gura sa, tot într-o seară ca aceasta când Jeongin fusese trist .

Jeongin - Am făcut poze unui amic, și le-am folosit pentru bannerul pentru clubul de fotografie, iar el a spus că.. E gelos.

Hyunjin - Atât? Atunci.. De ce e o ceartă? Cum a putut devia atât de rău discuția?
: Chicotește, văzând că Jeongin își scarpină jenat gâtul.

Jeongin - Poate- Poate vina mea?
: Uitându-se la Hyunjin.

: Hyunjin oftează, și își întinde mâinile, luându-l iar în brațele sale pe In.

Hyunjin - Orice ar fi, sunt sigur că nu vei putea să rezolvi stând aici închis, fără să mănânci.. Probabil plângând..
: Acesta își face voia prin părul moale al lui Jeongin, mangâindu-l lent. Știa bine că Jeongin mereu se simțea mai bine când era atins, și îngrijit așa.

Jeongin - Dar am spus lucruri urâte..
: Cu o urmă de regret, îi mărturisește lui Hyunjin.

Hyunjin - Ce-ar fi să rezolvăm chiar acum?..ce spui?

: Jeongin își ridică ușor privirea spre Hyunjin, râzând.
Jeongin - Mi-ar plăcea..

Hyunjin - În regulă.
: Acesta îi lasă un mic sărut pe creștetul capului, și se ridică din pat.
Hyunjin - Îmbrăcă ceva drăguț . Te aștept la mașină.

Jeongin - Mulțumesc..
: Zâmbește.

♡

:Hyunjin parchează cu grijă lângă blocul în care Seungmin locuia.
Hyunjin - Vrei să urc și eu cu tine?
: Îl întreabă pe Jeongin , vrând doar să ajute.

: Jeongin dezaprobă, și îl salută înainte să iasă din mașină , și să înceapă să fugă spre bloc.

: După ce sunase la receptor, surprinzându-l pe Seungmin, fusese lăsat să intre.
: Acesta fuge grăbit pe scări până la etajul patru, și bate la ușa lui Seungmin, fiindu-i deschis numaidecât.

: Seungmin rămâne în pragul ușii cafenii, privindu-l pe Jeongin cât acesta încerca să își găsească cuvintele.

Jeongin - Nu știu ce să spun.. Dar Hyunjinie m-a învățat că nu merită să stau supărat în pat pentru tot restul vieții mele.

: Seungmin zâmbește puțin, simțind o pereche de buze fine peste ale sale. Jeongin îl sărutase scurt, însă se dăduse rapid în spate când unul din ticurile sale ajunsese să-l întrerupă chiar acum.

Jeongin - Îmi pare rău.

: Râde timid, punându-și mâinile pe proprii umeri.

Seungmin - Să nu..
: Băiatul tresărise când Jeongin se îndepărtase dintr-o dată de el. Avusese acel sentiment de parcă Jeongin ar pleca. Nu dorea să plece din nou, căci avea nevoie de el.
Seungmin - Nu pleca.

Jeongin - Poftim?
: Întreabă cu o expresie plină de confuzie, încruntându-și sprâncenele subțiri.

Seungmin - Doar nu mai pleca.
: Îi răspunde, și se apropie de el, ținându-i maxilarul în mâini cât își conectase privirea cu a sa înainte să îi sărute buzele dulci.

Jeongin - Dar Hyunjin așteaptă jos..
: Răspunde când aceștia se îndepărtează, rămânând totuși cu privirea pe ochii cafenii ai lui Seungmin.

Seungmin - ..Hyunjin?

Jeongin - Da.. M-a adus aici ca să fac asta.

: Chicotește timid, făcându-l pe Seungmin să-l îmbrățișeze strâns, lăsându-și capul pe umărul său.

Seungmin - Nu poți să rămâi?
: Vorbește încet, fiind auzit totuși de In.

Jeongin - Poate ..

Seungmin - Atunci intră !
: Îi prinde mâna, și îl trage înauntru, închizând ușa numaidecât după ei.

Jeongin - Totuși..nu crezi că ar trebui să îi cer voie lui Chan? Sau măcar să îi spun lui Hyunjin?
: Întreabă acesta cât se așeza pe fotoliul din bucătăria micuță a lui Seungmin.

: Seungmin aprobă : - Corect..ar trebui, da!

: Se simțea responsabil acum pentru Jeongin, așa că își scosese rapid telefonul pentru a-l suna pe unul dintre părinții lui Jeongin.
: Nu erau cu adevărat părinții biologici, dar pentru Jeongin, ei erau și vor fi întotdeauna cei care l-au crescut. Cei care au avut grijă de el, și de sănătatea sa, de fericirea sa. Erau mai mult decât doar părinții săi. Erau prietenii săi.