Prada Absolută - volumul I {PUBLICATĂ}

Capitolul 3

RYAN

Îl urmăresc din umbră, păstrând distanța deocamdată. Aveam de gând să mă joc puțin cu el; voiam să îl aduc în pragul disperării, iar apoi să îl strivesc ca pe un gândac.

Am rânjit răutăcios, privind lacom spre victimă. Era vorba despre un întreprinzător al unei afaceri mici, ce se prea poate să fi provocat o persoană nepotrivită. Ceea ce trebuia să preiau eu, era servieta pe care o avea asupra-i. Din câte am înțeles, o avea mereu aproape, chiar și atunci când era acasă, o ținea închisă într-un seif. Aș minți dacă aș spune că nu eram oarecum curios în legătură cu conținutul servietei, însă treaba mea era să o livrez intactă, fără nici o zgârietură și nimic mai mult. Cu excepția uciderii lui, desigur.

Ca de obicei, mă informasem suficient înainte să-mi încep vânătoarea. Bărbatul avea treizeci de ani și locuia singur, deci nimeni nu îi va duce dorul sau cel puțin, nimeni nu-i va semnala dispariția prea curând. Familia lui era departe, undeva prin Europa și nu prea avea o viață socială. Era destul de plictisitor de fapt.

M-am apropiat suficient de el, încât să realizeze că era urmărit. Reacția lui a fost să își prindă strâns servieta și să privească precaut în jurul său, făcându-mă astfel să râd zgomotos, cu poftă. Chiar și așa, nu avea să mă găsească, niciodată nu o făceau, întunericul era cel mai bun aliat al meu, iar jocul cu mintea victimelor era specialitatea – și totodată plăcerea mea.

– Cine e acolo!? Ce vrei de la mine? Nu am nimic de valoare!

Ce patetic. Măcar dealerul de aseară ripostase, sau cel puțin încercase. El nu s-a comportat precum un câine fricos. Am avut parte de puțină acțiune, deși rezultatul era destul de evident încă de la început.

Deja îl consideram pe acest bărbat o pierdere inutilă de timp, astfel că prelungirea momentului era irelevantă. Rezultatul era oricum același: cuțitul meu sfâșiindu-i pielea gâtului. M-am repezit spre el, apăsându-i beregata cu lama proaspăt ascuțită a cuțitului de vânătoare. Acesta tresărise speriat și confuz, părând că nu pricepe în tocmai ce urma să se întâmple.

– Ce ai tu acolo, în servietă ?

– Nimic importat, serios omule, nu am nici măcar un cent la mine. Sunt doar niște hârtii !

Am mârâit nervos, pentru a-l intimida și mi-am presat mai mult lama cuțitului pe gâtul acestuia. Trupul începuse să-i tremure, dar eram mult prea curios pentru a-i „curma" suferința atât de repede.

– Ce o să-mi faci ?

Mi-am dat ochii peste cap. Unii oameni puteau fi atât de înapoiaţi, încât mă făceau să mă întreb cum naiba reușeau să ajungă la o anumită vârstă. Aveam impresia că în cazul lor, procesul de selecție naturală a dat greș.

– O să te servesc cu bomboane de ciocolată și cafea.

Imediat ce mi-am terminat propoziția, i-am făcut o tăietură de toată frumusețea, asigurându-i o moarte lentă și dureroasă. I-am lăsat trupul să cadă la pământ și i-am smuls servieta, plecând ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu făceam curățenie după mine, oricum nimeni nu mă bănuia pe mine vreodată. Eram mercenar cu normă întreagă și totuși cazierul îmi era curat ca lacrima.

Am zâmbit mulțumit, pornind agale spre clubul lui Joshua. El avea să îmi contacteze clientul imediat ce îi predam servieta, iar contul meu avea să devină și mai drăguț decât era deja. Clientul a pus în joc o sumă destul de generoasă de data aceasta și își dorise discreție în legătură cu implicarea lui în tot procesul. Josh se ocupa de toate celelalte aspecte, în timp ce mie îmi revenea de fiecare dată partea distractivă.