Prada Absolută - volumul I {PUBLICATĂ}

Capitolul 4

KATELYN

Au trecut două săptămâni întregi, fără să îi văd chipul lui Luke. Am ținut cont de fiecare oră care trecea, pentru că însemna câte un mic moment de liniște, câte o mică victorie. Eram al naibii de stresată și niciodată cu adevărat liniștită, trăiam cu teama că el ar apărea de oriunde și m-ar distruge – știam că are puterea asta. Cred că am ajuns să fiu până și paranoică.

Trăiam cu senzația că cineva îmi urmărea fiecare mișcare, că mă urmărea neîncetat de undeva din umbră, gata să se năpustească asupra mea și dacă toate acestea nu aveau să ia sfârșit, aveam să fac o vizită unui psiholog; deși este ultima mea opțiune. Nu cred că eram pregătită să las pe cineva să facă săpături în mintea mea deșirată. Mă tem de lucrurile pe care le-ar putea găsi acolo, iar eu le trăisem pe fiecare-n parte.

Totuși, cele două săptămâni nu au fost tocmai un timp pierdut. Într-o seară, pe când mă întorceam de la muncă, am dat peste o cățelușă. Era înaltă și slăbită, însă chiar și așa, îi purta de grijă puiului său. Bineînțeles, nu i-am putut lăsa acolo, chiar dacă deocamdată de abia îmi puteam purta singură de grijă. I-am luat la mine, iar acum erau motivul zâmbetului meu de fiecare dată când ajungeam acasă. Erau atât de fericiți atunci când intram pe ușă; doar simpla lor prezență era suficientă pentru a obține câteva momente banale de calm. Și pentru asta preferam eu animalele, în locul oamenilor. Tocmai pentru această abilitate a lor de a te face să privești și eventuala parte bună a unei situații.

Am oftat profund și mi-am dezbrăcat uniforma. Am fost nevoită să rămân puțin peste program, de una singură. Prietena lui Blake făcuse un alt scandal monstru, cu ceva timp în urmă, când acesta i-a spus că avea să iasă ceva mai târziu. Blake se scuzase imediat, pentru reacțiile fetei, iar eu, asemenea unei persoane drăguțe ce încercam să fiu, i-am spus că poate pleca. Nu le înțelegeam relația, el ținea la ea ca la ochii din cap, pe când ea nu știa decât să îi reproșeze până și cea mai mică greșeală. Odată făcuse un circ de toată jena în patiserie, doar pentru că el mă ajutase să iau o anume cutie, ce se afla mult prea sus. Dar oricum, relația lor nu era problema mea, eu aveam propriile lucruri pe cap. Mai ales în ultima perioadă. Iar problema mea venea sub numele de Luke.

Mi-am îmbrăcat pardesiul și am luat cheile de rezervă pentru a închide localul. Imediat ce m-am asigurat că ușa era închisă, am lăsat cheia să îmi alunece în buzunar și mi-am privit ceasul de la încheietură.

– Grozav. Am pierdut metroul.

Mi-am strâns mai bine haina pe lângă corp; era ciudat de răcoare pentru perioada asta a anului. Vântul era rece și bătea destul de puternic, iar cerul era întunecat, semn că, cel mai probabil urma să fie o furtună. Drumul era luminat doar de stâlpii de iluminat, poziționaţi la o distanță destul de mare unii de alți. O atmosferă romantică, ce să mai...

Am strâns din dinți și am pornit grăbită spre stația de metrou. Deși următorul avea să vină abia peste douăzeci de minute, tot îmi era mai rentabil decât mersul pe jos, iar acesta era ultimul transport din seara aceasta spre periferia orașului. Vremea oricum nu era prea prietenoasă și dacă luam în calcul și mica mea paranoia din ultimul timp, categoric, mersul pe jos pentru următoarea oră, nu era o opțiune.

Am oftat puternic și mi-am mușcat ușor buza inferioară. Nu a durat prea mult până ce a apărut iar acea senzație; am impresia că cineva se află pe urmele mele. Detest toate acele sentimente... Eram slabă și speriată. Indiferent de timpul pe care l-am petrecut departe de el, tot putea să ajungă la mine, să mă facă să simt toate acestea... Iar eu mă urăsc pentru asta.