Montenegro

11| Twerk it

Afecțiunea se simte, se trăiește și fiecare dintre noi avem nevoie de o astfel de stare sufletească a corpului. Vine direct proporționată cu iubirea sau cu felul omului de a fi, iar tandrețea are și ea rostul ei în acest joc al afecțiunii. Pentru că, cu toții vrem să avem parte de o atingere banală și caldă alături de o vorbă duioasă din când în când.

— Asta nu poate fi a bună, comentează bunica din spatele geamului în vreme ce ochii ei sunt poziționați spre curtea din spate, locul unde mama împreună cu Ivan își servesc acum cafeaua.

Iar râsetele mamei de focă gâtuită sperie cu înverșunare toate păsările de pe acoperișurile vecinilor.

— Nu știu ce să zic, începe domnul Simon și observ cum ochii lui sunt încărcați de entuziasm la vederea celor doi porumbei voiajori, mie mi se pare că se potrivesc. Tamara e singura ființă rațională din casa asta, mărturisește.

Iar în mai puțin de cinci secunde, palma bunicii se pliază perfect peste ceafa lui, sunetul puternic auzindu-se în întreaga noastră bucătărie.

— Ești un porc pe două picioare!

— E de-a dreptul scârbos, intervin eu oripilată, iar Mathias mă afirmă de îndată fără să mai stea pe gânduri.

— Să fim serioși, niciun adolescent nu vrea să-și vadă vreun părinte în astfel de ipostaze, zice el cu o expresie încruntată, iar Ivan îi oferă în clipa următoare un sărut pe obraz mamei.

Și să fiu a naibii dacă nu știu eu cât de înmuiată se simte acum, precum o legumă uscată lăsată în soare. Iar obrajii ei nu se pot compara cu nicio conservă de sos de roșii, căci am impresia că o să fermenteze în orice secundă.

Despre îndrăgosteală se mai spune că este o mare durere-n boașe. Cine poate ține pasul cu atâția fluturi beți care îți vâjâie haotic prin stomac, cât și cu amalgamul de sentimente și transpirații acute care te poartă pe culmile penibilului?

E stresant și pe alocuri destul de derutant. Sau poate doar pentru mine?

— Dacă așa stă treaba, eu zic că peste câteva luni jucăm la nuntă și ne trezim mahmuri sub mese, spune bunica și își aranjează o șuviță buclată.

— De ce îți stă mintea numai la alcool? mă strâmb.

— Încep să am coșmaruri cu vocea ta, afirmă râzgâiată și își aprinde nervoasă o țigară tip trabuc.

Plămânii femeii ăsteia trebuie să fie până la vârsta asta precum o afumătoare încărcată de carne de vită și miel ars.

O secundă mai târziu, mă las trasă de către Mathias spre barul din curtea lor și nu mă opresc decât atunci când ajung în dreptul rafturilor cu o gamă variată de băuturi alcoolice și nealcoolice, simple sau în amestec. Mă simt ca și într-un paradis uitat de lumea exterioară, exceptând faptul că nu sunt o alcoolică adevărată, ci doar mă port ca una.

— Ce să fie? întreb rigid în vreme ce apuc la întâmplare o sticlă învelită în carton roz bombon.

Bleah, e prea țiplă.

— Cu siguranță nu suc de merișoare, răspunde el distrat și îmi înlătură sticla din mână.

Nu e de ajuns faptulcă viața mea îndrăzneață și condimentată în stiluri aventuroase a luat o întorsătură neprevăzută, iar mama se leagănă în călduri pe lângă un mascul pudic, însă Mathias inimă de leu nu face nimic altceva decât să îmi frece icrele încă de dimineață.

Mi-a pierdut șoseta cu maimuțe în timp ce își făcea o praștie și a desenat cu carioca maro o pisică cu cracii-n sus pe tricoul meu spălăcit. Toate astea în vreme ce eu mă prăjeam la soare mai tare decât fundul unui babuin, recitând un pasaj din Biblia Satanică.