Montenegro

04| Grădinarul din Muntenegru

Starea mentală și emoțională negativă precum este plictiseala, te poate duce la marginea nebuniei, sau să îți dea idei incredibil de creative. Totul depinde de cum o resimți. Însă eu știu că în aceste circumstanțe, sentimentul distructiv mă poate determina să devin dependentă de somn, căci asta mi se întâmplă de fiecare dată când mă aflu la centrul pentru persoane cu ADHD.

Situat în centrul orașului Kotor și cu o fascinantă vedere spre Marea Adriatică, clădirea galbenă a insitutului pentru sănătate este locul unde eram nevoită să particip în fiecare săptămână pentru diferite strategii de terapie. Și cum sunt deja suficient de hiperactivă în viața de zi cu zi, aceste ore mă fac să pătrund într-un somn adânc, ori să-mi treacă prin cap cele mai bune idei în rezolvarea unor probleme.

Iar în general, aceste idei cuprind lipirea cu superglue a scaunului psihologului, deghizarea în diferite personaje menite să întrerupă ora, dar și bătaia cu șuncă de porc prin sală.

— ... și de asta este foarte important să învătați cum să vă gestionați eficient timpul. Olesea, te-am plictisit destul? face o pauză domnul psiholog Branko și își îndreptă atenția spre mine, în ultima bancă.

— Sincer, da și îmi este somn de pic.

Aparent, mai am puțin până să mă scurg pe podea, precum o lalea ofilită lăsată prea mult în soare.

— Și cum crezi că am putea să te ajutăm? chestionează serios bărbatul trecut de patruzeci, în timp ce își duce mâinile la piept.

— Să mă lăsați să mă arunc în apă și să mă înec. Doar așa cred că aș mai putea să mă salvez de alte ședințe cu dumneavoastră, bombăn dezinteresată, dar afișez un oarecare zâmbet ironic.

Expirând zgomotos, pe chipul acestuia puteam zări cu ușurintă exasperarea. Ședințele cu mine nu erau niciodată ușoare, ba chiar afirma cu mâna pe inimă ca fiind o provocare. Una gata să-i dea suficientă bătăie de cap încât să mă lase să merg acasă mai repede.

— Ești liberă să pleci, Olesea. Cred cu tărie că ai nevoie de puțin timp ca să-ți limpezești gândurile. Să nu uiți să treci pe la biroul lui Boris pentru noile medicamente. O zi bună! grăiește el, însă eu sunt deja pe la mijlocul holului, gata s-o rup la fugă spre casă.

În urmă cu trei ani, mama a ajuns la concluzia că era necesar să am parte de consiliere psihologică fiindcă diagnosticul era clar: tulburare hiperactivă cu deficit de atenție. Dar eu negam cu vehemență problema de sănătate și rosteam mereu că doar mă face să stagneze în ceea ce privește creativitatea și imaginație cu care abordez lucrurile. Și ce e rău în a fi diferit până la urmă?

Hotărând să mă bucur de vremea plăcută de afară și pornind la pas spre casă, ajung curând pe strada doamnei Zuzana unde aceasta deținea un magazin de suveniruri. În vârsta de șaizeci de ani, cu părul mereu buclat și vopsit brunet, Zuzana Lenka este o bârfitoare înrăită și una dintre cele mai vechi prietene ale bunicii Samira.

— V-ați schimbat coafura? izbucnesc în râsete la vederea stilului retro adoptat.

— Ce să fac, dacă nu pot să-mi schimb rochiile, măcar atât. Este mult prea bună carnea de mistreț ca să mă mai gândesc la siluete de model, rostește aceasta sinceră și iasă pe terasa magazinului unde ocupă un loc pe un scaun alb de plastic.

— Dumneavoastră sunteți mereu scoasă din cutie, comentez și-mi dau ochii peste cap amuzată, știind cât de mult îi plac femeii complimentele.

— Mereu înșiri minciuni ca mărgele pe ață, chicotește femeia și îmi face semn să mă așez lângă ea, am auzit că aveți vecini noi, începe entuziasmată.