Seria ,,Destin sau coincidență" - Predestinați vol.1

Capitolul 15

Capitolul 15
Manhattan

Allison

Luc nu știa că bărbatul chipeș, înalt, trecut peste treizeci de ani, cu care mă voi căsători este cel mai bun prieten al meu, gay.
— Christian trebuie să grăbim puțin cu așa zisa nuntă. Luc are de gând a intenta proces de custodie, mai ales după ce a aflat că mă căsătoresc cu tine.
— Nu-l cred în stare! Face așa doar ca să-ți arate că s-a schimbat și numai este omul pe care l-ai cunoscut în urmă cu ceva ani.
— Nu-l pot ierta! Urlu la cel mai bun prieten cu toată forța pe care o mai am. Am obosit. Dacă știam că se va ajunge la această situație nu m-aș fi întors niciodată.
— Îl iubești! Îți e frică să recunoști că te-ai îndrăgostit de el.E viața ta, scumpo! Dar nu uita un lucru important: aveți un copil ce vă va lega pentru totdeauna. Gândește-te bine! Eu te voi susține până în pânzele albe. Tu crezi că am uitat că tu ai fost lângă mine când propria mea familie mi-a întors spatele din cauza orientării mele sexuale? Oamenii m-au judecat aspru, dar poate dacă nu ar fi făcut-o, azi aș fi un nimeni.
— Nu zice asta! Ce ai zice să ne uităm la un film ca în vremurile de altădată?
— Dacă faci și pop corn cu caramel.
— Nu se poate altfel! Poate îmi spui și mie cine e bărbatul misterios după care ți s-au aprins călcâiele.
— Mai vedem, amiga (sp.prietenă)!
Christian se așează pe blatul de bucătărie, mâinile îi fiind ocupate de ceașca de cafea. Norocos bărbat! Poate bea și cinci cafele pe zi, iar sănătatea lui e perfectă. Dacă duc una sunt cea mai fericită. Chiar dacă este amară și cu puțin lapte de migdală, mă ajută să elimin oboseala din corp. Chiar dacă nu se vede, starea mea de neliniște se datorează acestor zile. De când mă știu nu am mai fost atât de stresată! Nici chiar atunci când trăia mama mea vitregă.
— Allie, și când va fi așa zisa nuntă? Nu de alta, dar îmi trebuie un costum nou.
— Luni. Îi spun în timp ce torn punga de floricele într-un bol.
— Care luni? Mă întreabă nedumerit.
— Nu azi, nici mâine, nici poimâine...luni.
— Femeie, tu în aceste momente gândești? Cum să pregătim o nuntă în așa puțin scurt timp?
— E o nuntă falsă. Nu trebuie să pregătim nimic special. Mă interesează doar să văd până unde este dispus să lupte Luc pentru noi.
— Ești o maniacă! Cum să te joci în așa mod cu bietul om? Dacă atunci când va afla planul tău diabolic nu te va ierta?
— Nu are de unde să afle. Doar noi doi știm.
— Cum de am acceptat să intru în jocurile tale stupide?
— Pentru că mă iubești! I-o întorc rapid. În plus ești ca un al doilea frate pentru mine. Îmi cunoști mai bine secretele decât oricine altcineva. În cine pot să am încredere dacă nu în tine?
— Fato, mă faci să lăcrimez. Ce naiba sunt cu siropoasele astea la tine? Eu când zic că ești îndrăgostită...
— Ba nu! Nu începe din nou! Hai mai bine ia loc pe canapea. Eu alte floricele nu fac. Le mănânci reci, așa cum sunt.
— Cu tine o să ajung direct la spitalul de nebuni!
— Nu prea cred, prietene! Înainte ți-o ia, Luc.
Mă abțin să nu râd la propriul meu răspund, dar nu reușesc. Din fie ce mă amuz.
— Ai un râs diabolic, cu însuși Satana te asemeni!
— Mulțumesc de compliment! Chiar aveam nevoie de o seară ca asta. Să-l văd pe Luc puțin chinuit, e o adevărată plăcere.
— De ce? Chiar nu te înțeleg? Ai discutat cu el despre aceea noapte?
Dau negativ din cap.
— Nu am avut curaj! Nici el...
— Fato, nu lăsa ca o noapte petrecută împreună, apropo și la beție, să vă facă să uitați unul de altul. Treaba ta, dar să nu vi la mine plângând când îl vei vedea pe stradă cu soția lui, plus doi-trei tânți ce se țin de fusta mamei.
— Mi-am pierdut virginitatea din cauza lui!
— Tot ai fi pierdut-o într-o zi! Nu era el, era alt bărbat! Doar nu ai fi vrut să fi soră cu Maica Tereza? Privește în oglinda sufletului tău. Ea îți poate alunga chiar și cea mai mică urmă de îndoială.
— De când ești tu filozof? Sau mai nou terapeut de cuplu?
— Viața ne învață chiar și atunci când stăm pe canapea și privim la televizor. Nu te lași descoperită! Te-ai închis în carapacea ta și nimeni nu o poate sparge. Te-ai întrebat dacă vindecarea ta va avea loc doar atunci când flacăra iubirii eterne va găsi un loc și în inima ta?
— Băiete, ce ai făcut cu prietenul meu? Chris ești bine! Nu ai cumva febră? De unde le scoți? Ai citit vreo carte?
— Nu.
— Atunci?
— Îți spun un secret, doar dacă îl vei suna pe Johson.
— De ce să-l sun? E deja târziu. Poate a adormit.
— Vreau să te vindeci.
Știu că singura soluție de a primi răspuns la întrebarea pusă e să-l sun pe Luc.
— Accept! Dar mai întâi vreau să-mi răspunzi tu.
Îl văd cum stă pe gânduri, iar nerăbdarea în mine crește cu fiecare secundă de trece.
— Scriu o carte.
Îl privesc șocată, neștiind ce să zic.
— Fă-te înțeles! Deja m-ai băgat în ceață. Știi când ne-am cunoscut eram un împătimit al jocurilor de noroc?
— Crezi că am uitat așa ușor când ai pariat pe ceasul primit cadou de la mine de ziua ta? Ce m-ai supărat atunci!
— Reiau și nu mă întrerupe. Trecem peste faza de mai devreme, uitând-o în trecut. Când tu mi-ai povestit ce ți s-a întâmplat, mi-a venit ideea scrierii unei cărți. Nu știam că te vei regăsi cu Luc, așa că până să-l întâlnesc pe el nu reușisem să conturez personajul masculin.
— Sper că nu ai pus numele noastre?
— E, nu! Am pus doar inițialele. Când citesc cei care mi-o vor cumpăra, vor avea parte de o surpriză. Cei doi îndrăgostiți nu și-au dezvăluit numele și se semnau doar cu inițiala. Nu am copiat chiar tot, aducând puțin și din poveștile clasice, cum ar fi Romeo și Julieta.
— Deci vom avea parte de un final trist?
— Nici eu nu știu până acum. Totul vine de la sine. Nu scriu pentru a scrie. Scriu pentru a mă detașa de lume și a fi eu.
Cel adevărat.
— Abia aștept să o am în mână! Niciodată nu m-aș fi gândit la asta. Nu te vedeam așa... așa...
— Cum?
— Romantic. Cred că acesta e cuvântul potrivit. Atunci când o să devii faimos să nu uiți că eu am avut un mare aport la scrierea acestei povești.
— Mai întâi trebuie să-i aflu finalul poveștii. Dacă mă acceptă o editură din câte cunosc, vreau să continui și cu alte cărți. Poate și finuța mea va avea parte de o poveste mult mai spumoasă, decât a părinților ei.
— Nu vreau să mă gândesc acum la viitor! Prezentul trebuie să-l explorez.
— Ți-a venit mintea la loc? Mă întreabă nedumerit.
— Nu și nu. Nunta va continua, îi spun zâmbind cu dinții până la urechi.
— Acum sună-l pe Johson, până nu fuge ginerele.
— Te caut și în gaură de șarpe, până te găsesc.
— Rea te-ai făcut! Nu știu cum te-a suportat bărbatul acela în firma lui.
Scot în semn de joacă limba, trăgând de timp.
Nu vreau să vorbesc acum cu Luc.
Eu nu am curaj.
— Hai! Crezi că am timp de pierdut? Îl dai pe speaker că vreau să-l aud.
— Nu îți iei un pix și o foile să notezi ce vorbim noi? Îi spun în glumă.
— Bună idee, fato! Așteaptă puțin.
— Calm, băiete! Nu scrii nimic! Ai înnebunit? E o conversație discretă...
— Discretă pe dracu'! Și pereții au urechi.
— Încetează! Trebuie să mă concentrez.
Mă abțin cu greu să nu izbucnesc în râs. Nu e de-a bună!
Mă ridic, căutându-mi telefonul cu privirea. Trebuia să fie pe măsuța de cafea.
— Pe el îl cauți? Chris ține ridicat telefonul între două degete, imaginea aceasta amintindu-mi de un film cu un șoricel.
— Dă-mi-l! Ar fi bine să-ți tacă gura. Îl atenționez, cunoscându-l atât de mine.
Caut prin contacte numărul lui, ultima oară, apelând altă persoană. Mai precis pe tatăl lui. Când mi-a dat numerele de telefon tata am notat la fiecare domnul Johson unu și doi. De unde să-mi dau seama că aparțin la două persoane diferite?
Încerc să-mi amintesc ultima cifra, memoria mea vizuală, ajutându-mă de cele mai multe ori.
Sună, dar nu îmi și răspunde.
Chris mai are puțin și rupe pătura ce o ține strâns în mână.
— Calmează-te! Nu ești tu cel care trebuie să-i vorbească Căpcăunului.
— Căpcăunul ?
Vocea guturală a bărbatului ce îmi face sângele să pulseze în vene, mă oprește din ai zice vreo două prietenului meu.
— Luc?
— Bună, Allison! S-a întâmplat ceva?
— Nu. Totul este bine! Totul este bine la voi?
— Chiar mai bine decât m-am așteptat. Acum câteva minute a adormit și Evelyn. I-am dat să bea înainte de culcare un biberon plin cu lapte și nu a rămas nimic în el.
Îmi spune mândru.
— Luc, ce s-a întâmplat în aceea seară? Nu am claritatea lucrurilor.
— Allison am fost drogat, iar în combinație cu alcool mi-a fost fatal.
— Te drogai?
Masca adevărului cade încet de pe chipul lui.
— Doar la petreceri. Nu te gândi că am fost dependent.
— Nu am vrut să spun asta! Nu îmi mai băga cuvinte în gură. Doar te-am întrebat, fiindcă și în sângele meu s-au găsit urme de droguri.
— Dar tu nu le consumai...
— Cineva a vrut să se răzbune pe mine și a crezut că așa îi va fi mult mai ușor.
— Ai aflat cine a fost? Sper că nu mă învinovățești pe mine. Eu doar atât țin minte: am vrut să te agăț în noaptea aceea, dar am ajuns cu tine în pat.
— De ce ai plecat din camera de hotel?
— Mark m-a scos de acolo. Paparazzii erau pe urmele mele după niște probleme cu o firmă adversară. A crezut că tu te vei duce la poliție, iar de acolo informațiile ar fi plecat mult mai ușor către persoane nepotrivite.
Adevărul doare.
Adevărul ne spulberă orice așteptare.
Adevărul moare.
Moare odată cu inima mea.
— Nu ai avut curaj! A contat pentru tine doar reputația ta De aceea m-ai pierdut! Te aștept la nunta mea! Măcar unul dintre noi să fie fericit!
— M-am saturat de această șaradă, Allie. Crezi că tu îmi ești stăpână? Te înșeli! Ce ai crezut că te aștept pe tine? Singura care contează este fiica noastră. Și stai fără grijă. Nu am stat pe uscat cât timp tu te-ai tăvălit cu ăla prin așternuturi.
— Nu vreau să te mai aud! Ești un mincinos! Ieri îmi spui că mă iubești, iar acum aflu că nu îți poți ține scula în pantaloni, nici pentru douăzeci și patru de ore.
— Tu vorbești? Allison chiar nu am chef să mă cert cu tine. Sunt stăpân pe viața mea! Te iubesc, dar nu accept să fiu călcat în picioare. Ți-aș fi dat luna de pe cer, ochii tăi să nu cunoască întunericul. Ți-aș fi dat soarele din arșița verii, sufletul tău să nu înghețe niciodată. Mi-aș fi dat viața în schimbul nemuririi. Și ce mai vrei, Allison? Nu mi-am plătit încă greșeala?
Îmi închide telefonul în nas, iar ultimul lucru pe care îl mai aud este bataia inimii lui frânte.
Mă refugiez în brațele prietenului meu, plângând ca un copil.
Ne-am rănit pe amândoi din cauza unei răzbunării gândite la nervi.