Seria ,,Destin sau coincidență" - Predestinați vol.1

Capitolul 16

Capitolul 16
Manhattan

Luc

Astăzi este ziua cea mare. Am crezut că este o glumă proastă, dar când au venit să o ia pe Evelyn pentru a o pregăti pentru nunta mamei ei, realitatea m-a lovit imediat.
Stau la masă, învârtind cu lingurița în ceașca de cafea.
M-am hotărât să plec pentru o perioadă.
Ce rost are să rămân? Îmi este greu să mă despart de fiica mea, care de abia a vrut să plece, deja învățându-se cu mine.
— La ce te gândești, fiule?
Ochii bătrânului s-au luminat de când a apărut Eve în viața noastră.
— La nimic, tată.
— De aceea ai împrăștiat toată cafeaua pe fața de masă?
Acum observ cum întreg lichidul a dispărut din ceașca mea.
— Luc, du-te și împiedică aceea nuntă!
— Tată, tu te auzi? Spărgător de nunți nu a mai fost. Ce ar zice lumea invitată acolo?
— De când îți pasă de ce zice lumea? Să nu te aud plângându-te mai târziu că dacă m-aș fi dus bla-bla-bla. Știi că am mai avut o discuție asemănătoare? Eu unul îmi vreau nepoata fercită lângă ambii părinții.
— Allison nu gândește așa...
— Steve e de altă părere. Am vorbit mai multe cu el și nu e de acord cu această căsătorie. Nu mi-a spus ce s-a întâmplat, dar a văzut-o pe Allison în fiecare zi,   plângând.
Dacă Christian i-a făcut ceva, îl omor! I-am promis de ceva timp, iar eu mă țin de promisiuni.
— Tată, mergi cu mine?
— Fiule, nu trebuie să fiu lângă tine. Ascultă-ți inima! Ea îți va arăta calea spre fericire.
— Mă duc să mă îmbrac.
— Nu sta cum faci de obicei. În mai puțin de o oră va avea loc.
— Tot de la Steve știi?
— Vulpoiul acela te vrea ginere. Își dorește cel mai bun pentru fiica lui. O să-ți dai seama cand va crește nepoțica mea și va veni acasă cu primul ei iubit.
— Nu se va întâmpla asta, doar nu vrea să-i rup picioarele.
— Lui sau ei! Mă întreabă, râzând.
— Lui. Crezi că voi sta cu mâinile în sân?
— Vorbim altă dată, peste câțiva ani mai bine spus. Atunci să văd dacă te mai dai cocoș.
— Plec înainte de a mai spune vreo prostie.
— Fiule, lăsând gluma la o parte, femeile vor fapte, nu vorbe!

***
Îmi place să încalc regulile.
Deschid cu toată puterea ce mi-a mai rămas ușile clădirii, cu speranța că am ajuns la timp pentru a împiedica această nebunie. Allison s-a comportat mai ceva ca un copil răsfățat, care vrea ca totul să fie al lui, dar i-o primit eu că va plăti scump pentru emoțiile oferite în această zi. Dacă o răpeam, așa cum fusese planul meu inițial, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Nici acum nu este târziu. Oftez, privind numărul de scări pe care îl mai am de urcat. Tot ghinionul din lume a fost de partea mea azi. După cauciucul spart, se putea să găsesc și liftul defect?
Dar nu mă las așa ușor doborât. E femeia mea!
Am noroc că la etajul cinci este doar Casa casătoriilor.
Sufletul meu...
Sper că nu am ajuns prea târziu.
Trag de clanța ușii atât de tare, încât rămân cu ea în mână. Dacă nu ar fi o situație atât de dificilă, acum m-aș prăpădi pe jos de râs.
Îi văd.
În fața ofițerul de stare civilă sunt așezati.
Lume nu-i. Spre surprinderea mea nici tatăl sau fratele ei nu sunt.
Inspir timp de trei secunde, liniștindu-mi bătăile inimii.
— Allison Smith!
Se întoarce pe călcâie, privirile noastre,  intersectându-se.
— Ce cauți aici?
Cât de frumoasă este! Rochia albă până la genunchi, pantofii cu vârf ascuțit, de culoarea fildeșului, părul ondulat doar lala vârfuri, unde îi sunt prinse de o parte și de cealaltă agrafe prelate, o transformă într-o zeiță grecească.
— Dumneavoastră cine sunteți?
— Viitorul ei soț.
Ofițerul de stare civilă mă privește stupefiat.
— Doamnă, știți că nu aveți voie să vă căsătoriți cu doi bărbați odată?
— Eu sunt cel care trebuie să se căsătorească cu ea. Cel de față este un impostor.
Îmi ies din minți și acționez, fără a mă gândi la consecințe. O iau pe Allison într-un mod văzut doar în filme, ea aterizând pe spatele meu.
— Luc Johson, dă-mă jos! Te omor cu aceste două mâine!
— Doar de plăcere vom muri!
Plec cu ea și surprinderea mea nu sunt oprit de Chris.
— Domnule ați uitat ceva?
Ce dracu' mai vrea și nenea ăsta?
— Ce să uit, domnule?
— Clanța aceea ne aparține.
— Aaa... Poftiți! O să vă trimit banii în cont pentru ea!
— Luc, fă-o fericită!
Strigă în gura mare maimuțoiul.
În loc să mă oprească cum mă așteptam sau să ne luăm la trântă, atât îmi zice?
E ceva putred la mijloc.
— Luc, de ce îmi faci asta?
— Pentru că te iubesc! Nu vreau să-ți ruinezi viața. Și dacă nu vei vrea să fi cu mine, te vreau lângă un bărbat alături de care ochii tăi să-ți strălucească.
A dracu' inimă! Doar pentru ea bate în fiecare zi.
Am vrut să mă îndepărtez de tine. Nu am reușit.
— Allison, am vrut să te uit.
Nu am reușit.
Tu și eu
Două lumi împărțite, din cauza unui secret.
Ajungem în dreptul mașinii, dar nu o las jos. Nu vreau să plece.
Din nou.
Femeia aceasta dispare de lângă mine, când te aștepți mai puțin. De aceea m-am gândit la toate.
Deschid cu o mână mașina, în timp ce cealaltă îi mângâie spatele.
Se așează singură pe scaun, lăsând-o pe ea să-și pună singură centura, cât timp urc și eu la locul meu,
— Dacă mâine vei alege să pleci din nou de lângă mine Allison, îmi vei rupe inima în jumătate. Îți cer o ultimă noapte împreună, iar când soarele va răsări, să-mi spui decizia ta. Mi-ai spus că orice început are și un sfârșit, dar e prea devreme pentru noi.
Aceea noapte ne-a schimbat viețile amândurora. Te-am lăsat singură în camera hotelului, fără a-mi păsa de tine sau de suferința ce ți-am provocat-o. Ți-am distrus viața și cât aș încerca să mă iert, nu pot. Tu ai făcut-o?
Când o să ajungem o să-mi deschid inima în fața ta.
— Unde mergem? Rostește cu glasul stins.
— Acasă.
Nu mai zice nimic. Se așează comod în scaun, schimbând melodiile după bunul ei plac.
— Las-o pe aceasta!
— De când asculți tu Beyonce?
— Tu ce credeai că ascult Mozart, Strauss? O întreb, râzând.
Din nou tace.
Încep a fredona versurile, ea acompaniându-mă.
Deja începem să uităm de tot, cântecul unindu-ne.
Forever young
I want to be forever young
Do you really want to live forever?
Forever, and ever
Forever young
I want to be forever young
Do you really want to live forever?
Forever young
Nici nu îmi dau seama când GPS-ul mă anunță că am ajuns.
Casa se află la câteva străzi distanță de casele noastre, fiind construită în acest an. Când am proiectat-o nu m-am gândit că poate într-o zi voi locui aici cu propria mea familie.
— Aici?
Mă întreabă surprinsă.
— Îți place?
— Da. De fiecare dată când trec prin zonă mă uit la ea. Tu ai proiectat-o?
— Da.
Îi răspund mândru.
— Haide să intrăm.
Mă ridic de pe scaun înaintea ei pentru ai deschide portiera.
Palmele noastre se unesc, privirile ni se regăsesc, inimile își croiesc drum spre fericire.
Când dragostea se stinge inima este cuprinsă de flăcări.
— Luc eram pe punctul de a mă căsători cu altcineva... De ce încă mai vrei ceva cu mine? Trebuia să mă urăști!
— Să te urăsc? Astea sunt vorbe în vânt. Doamne, Allison! Te-am dorit din prima zi și până când inima mea va înceta să mai bată. Sper să treacă mulți ani de acum încolo.
Nu există refugiu în cuvinte. Este o rană, care nu se vindecă, ci se adâncește tot mai mult, lăsând cicatrici pe care le-am umplut cu lacrimile mele.
Te-am așteptat, iubito, ajungând să simt că mor.
Te-am așteptat, așa cum luna așteaptă soarele, dar niciodatăn nu se vor întâlni.
Am încercat să-ți arăt în tot acest timp că încercând a te răzbuna pe mine, mai mult te rănești pe tine.
Te-am așteptat, dar timpul, hain cum este a închis rana. Se spune că timpul vindecă orice, dar acum nu știu ce să mai cred.
Tu ai devenit pedeapsa mea.
Ai vrut să fiu dușmanul tău.
Dar cum vei reuși, când pielea mea tânjește după atingerile tale?
— Poți să iei loc pe canapea? Mă duc să pregătesc două cafele. Nu am putut dormi toată noaptea, iar ochii mei dau seama de obseală.
— Din cauza mea?
— Poate...

Allison

Răceala din vocea lui îmi transmite nesiguranță. Am știut din prima clipă,  că fiecare alegere greșită nu va rămâne nepedepsită. Mă ascund sub masca fricii, așteptând salvarea. Fără urmă de reținere, inima mea l-a ales pe Luc.
A văzut înaintea mea în el, prințul pe cal alb, pe care orice fată îl visează în copilărie
— Dacă acea noapte nu ar fi existat, cui m-ai fi lăsat, iubito? Înțeleg, chiar înțeleg că ești rănită, că eu sunt cel care ți-a adus atâta durere în suflet, dar ...
Vocea lui tristă mă face să cedez, dar nu o fac.Dacă vechea Allison ar fi iertat orice, multe lucruri s-au schimbat în aceste luni. Chiar și eu. 
— Cred că de această dată numai există  un "dar", Luc. Acum, te rog să pleci. Vreau să fiu singură. 
Mă doare să-l știu departe de mine, dar prezența lui în viața mea îmi face mai mult rău, decât bine.
— Nu plec până nu mă accepți din nou în viața ta!
Se poziționează în fața mea, corpul lui mare și puternic acoperindu-mă în întregime 
— Ești mai încăpățânat decât un catâr! 
Îl lovesc cu pumni, dar fără rezultat. Corpul lui este format  doar din mușchi, orele petrecute în sala de box și-au lăsat amprenta asupra lui.
Îmi zâmbește ștrengărește, înainte ca buzele sale să mi le captureze pe ale mele într-un joc al plăcerii.
— Am avut o profesoară bună, șoptește printre săruturi. Lasă-mă să te iubesc! Iubește-mă la rândul tău! Doar atât îți cer. Iubește cum ar fi ultima zi petrecută împreună. Îți ofer inima mea în schimbul unei iubiri eterne.
— Deja o fac, Luc! Te iubesc!
— Dragostea ne va vindeca inimile. Acestea încă bat, așa rănite cum sunt. Ne pierdem în neant, fără a ne putea da seama că totul depinde de noi. Povestea noastră nu s-a sfârșit, și de fapt acum de abia a început.

Luc

Am învățat o lecție importantă în aceste luni. Fiecare alegere greșită se plătește la un moment dat. A trebuit să nu îmi mai plâng de milă și să lupt pentru femeia  pe care o iubesc. Și am făcut-o! Allison dincolo de ura pe care mi-a  purtat-o  a reușit să mă vadă pe mine cel adevărat. Toată viața am trăit în minciună, preferând să mă ascund în carcasa ce îmi îmbracă trupul.
Iubirea e cea mai puternică armă a omului. M-am convins de acest lucru, când am fost pe punctul de a sfârși singur.
Am regăsit-o pe ea, când îmi pierdusem orice speranță.
Astăzi pot spune că sunt fericit.
O am pe Allison alături, învățându-mă în fiecare zi despre puterea inimii.
— La ce te gândești?
Gândurile îmi sunt întrerupte de vocea ei, ce a devenit noua mea alarmă favorită. O privesc în ochii, încercând să deslușesc misterul din ei. Umbrele din cameră țes asupra corpurilor noastre emoția revederii. Niciodată nu voi mai putea sta despărțit de ea, când fără ea nu pot să respir. Pielea dezgolită se întrevede printre cearceaful de mătase ce nu-i acoperă mare lucru. A fost mereu a mea, dar eu ca un prost nu am putut vedea adevărul, dând zi după zi până era să o pierd.
Lumea mea a fost oarbă până ai apărut tu în viața mea să mi-o luminezi.