Harpius

1.2.Cometa: Lumini si umbre

Unde rămăsesem? Aaa...da! Eu, umbra si lumina!

Aveam treabă: sa găsesc sursa luminii si să-mi dau seama cine e umbra. Intr-un fel, problemele erau legate una de cealaltă, întrucât umbra se îndrepta spre sursa luminii.

Pe cât înaintam, lumina devenea din ce in ce mai puternică, deși am mers vreo 2 minute și mă așteptam sa i se termine bateria, presupunând că ar avea așa ceva.

Intr-un final, am ajuns la sursa. Nu știu ce era, dar știu ca era mare, scotea un sunet încet și radia...energie. Simțeam cum toată oboseala de la alergat se spulbera, ba chiar căpătam putere. Am uitat de tot pentru câteva momente, nu mă mai interesa nici sa aflu ce e sursa luminii, nici sa știu cine e umbra, dar umbra, care făcea niște gesturi ciudate cu mâinile către sursă și spunea o incantație, m-a trezit la realitate. M-am ascuns după un tufiș, așa că nu înțelegeam ce spune, dar părea ca îi recită o poezie.

Cred ca nu mai văd bine! LEVITEAZĂ!

Există două variante:

1. E o farsă planificată. E o cameră ascunsa pe aici, iar eu mă fac de râs;

2. Am înnebunit eu.

Refuz sa cred ca e real, trăim într-un univers condus de rațiune, nu de magie. Totuși, eram curios ce se va întâmpla in continuare.

Mă enerva faptul ca nu puteam să îmi dau seama cum arată umbra in realitate, lumina nu mă lăsa: îl eclipsa.

Deodată, aceasta a început "sa urle" foarte tare. Pe cât era mai tare, pe atât lumina emanată devenea mai slabă, iar el mai strălucitor. Părea un strigăt de durere așa ca mi-am făcut curaj si am ieșit din tufiș.

Deoarece lumina era mai slabă, m-am apropiat şi am putut să-l văd. Se putea vedea pe fața lui şi în şuvițele carunte că era bătrân. Purta o pelerină albă cu glugă trasă, dându-i un aer misterios... Avea pantaloni albi, curea vişinie si cizme negre, iar la gât un medalion ciudat, ce semăna cu un ceas. Era îmbrăcat ca...hmmm... un vrăjitor întunecat, în ciuda albului pur, care nu reuşea să-i mascheze răutatea.

Revenind, aș fi putut jura ca urletul provine de la sursa de lumină (tot nu îmi dădusem seama ce e). M-am gândit sa îl îndepărtez pe batrân de sursă.

Zis si făcut! Îl apuc cu ambele brațe si îl trag in direcția opusa ei. El își pierde strălucirea si cazu la pământ, leșină.
Sursa pâlpâia. Doream așa tare sa aflu ce era si sa îmi dau seama ce tocmai se petrecuse încât am atins-o, fără vreo teamă. Mă simțeam ca în al nouălea cer. Mai știți senzația de care v-am povestit? Ei bine, asta era de 10 ori mai plăcută. Dintr-o dată, am avut niște viziuni: o cometă venind spre Pământ, şi ajungând într-un oraș (cred că viziunea era pe "repede înainte" pentru că nu am reușit să-mi dau seama ce oraș e), mai precis într-o pădure, a trecut pe lângă un foc de tabără cu niște copii in jurul lui... Stai!! Ăla sunt eu cu clasa mea, iar sursa e cometa!

Văd o imagine cu un fulger, apoi viziunea se oprește brusc, iar eu cad lat și îmi pierd cunoștința.

Asta s-a întâmplat în seara ce mi-a schimbat viața radical.