Cenușă - Renaștere

Pierdut

Eu, singur, alături de mine și subconștientul meu,

Mereu m-am întrebat ce sens au aceste lucruri,

Scrise sub formă de fraze.

De ce fac asta?

Iar apoi mi-am dat seama că, așa,

Mă redescopăr, fiindcă acum ceva timp m-am pierdut,

Pe mine, dintr-o nesăbuință și o nepăsare față de mine,

O nedreptate, pe care numai un nebun de pe o tablă de șah,

Ar putea-o înțelege.

Din cauza speranței am căzut într-o prăpastie adâncă.

Am crezut că speranța e salvarea, pentru mine a fost certificatul de deces.

Acel eu pierdut, pe străzi întunecate,

Uitate de amintirile ce mi se plimbă printre gânduri,

Era cuprins de frică.

Frica aceea era de o intensitate nemărginită,

Era o frică, constituită de mai multe frici.

Una din cele mai puternice,

Era frica de abandonare.

Oh, numai Dumnezeu, Luna, stelele și el însuși știu de câte ori i-a fost promis că nu va fi lăsat singur.

O altă frică de a sa, era frica de începuturi.

De fiecare dată, părea să se sfârșească mai rău.

Cu regrete mai mari, cu răni mai mari, cu vicii mai periculoase.

Acest eu pierdut a fost regăsit și repierdut de câteva ori.

De fiecare dată când era găsit, teama și groaza puteau fi citite pe fața lui,

Însă doar de cei ce recunosc acestea.

Încerca să se strecoare printre oameni cu o mutră neutră,

O atitudine arogantă, cum ar spune alții.

Unii observau pașii pierduți pe care-i lăsa în urmă, și îl întrebau dacă totul e în regulă.

Acest drum al pierzaniei străbătut de acest eu pierdut, avea să se termine la un moment dat.

Și-a regăsit speranța, de data asta sperând să fie mai bine.

Să devină certificatul său de naștere.

Și-a regăsit calea și pe sine.

A găsit, mai bine zis, a fost găsit, de cineva care

i-a redat lumina și curajul să-și continue drumul.

Tot ce mai are nevoie este un palton și-un cui de coșciug.

Prezența ei e mereu prezentă cu el.

Ea e focul.

El cuiul de coșciug.

Se completează reciproc.

Un nou început, bine venit, drag eu.