Won't give up

Fugi

M-am trezit tipand. Am avut un cosmar...asta e de rau. Sentimentul acela ca se va intampla, ceva  rau ma apasa tot mai tare. Mi-am invartit privirea agitata prin camera. Ochii mei au aterizat pe ceas, e 6:30. De ce naiba m-am trezit asa devreme? M-am dat jos din pat si m-am indreptat spre bucatarie. Aveam nevoie de cafea, era singurul lucru care ma linistea in momente din astea. Am intrat in bucatarie si am cautat intrerupatorul sa aprind lumina, inca nu se luminase destul afara cat sa fie lumina si-n casa. Am vazut ca nu-l gasesc asa ca m-am lasat pagubasa. M-am dus la frigider sa vad daca mai ramasese inghetata. Am tresarit speriata cand am simtit o prezenta in spatele meu. 

-Te pot ajuta cu ceva? -vocea somnoroasa a lui Harry aparuse ca un tun intr-o camera fara sunet. Inima mi-o luase la galop si respiram neregulat.- Scuze...nu voiam sa te sperii.-abia se abtinea sa nu izbucneasca in ras. Nu-l invinovateam, as fi ras si eu daca rolurile erau inversate. Ce sa zic...probabil aratam ca o mata zbarlita si speriata in momentul asta.- Faye...esti ok?

-D-da...-m-am balbait inca nelinistita. Nu parea sa ma creada, a ridicat o spranceana in semn de intrebare, trebuia sa-i spun, nu stiu de ce dar simteam ca trebuia sa-i spun.-Ok, o sa sune nebunesc, dar simt ca ceva rau urmeaza sa se intample.

-Esti sigura?- Harry parea sa ma creada, poate simtea si el.-Poate e doar o senzatie, un vis urat, nu ai dormit bine?

-Harry nu glumesc. Nu e o senzatie! Eu nu am "senzatii" de genul. Cand simt ceva chiar se intampla!- Dar Harry nu a ma avut timp sa-mi raspunda. Niste oameni in negru au venit spre el de nicaieri cu pistoale in mana. Nu erau atintite spre noi, pareau ca sunt pentru protectia noastra. Ce se intampla?

-Domnule Styles. Tatal dvs tocmai a sunat. Sunteti in pericol. Trebuie sa va scoatem de aici imdeiat, si dvs domnisoara Faye. Urmati-ne!- n-am mai apucat sa intreb nimic caci Harry m-a prins de mana si a inceput sa ma traga spre labirintul de trandafiri. -Luati elicopterul si iesiti de aici. Mergeti la aeroport cat de rapid puteti. Tatal dvs va asteapta acolo. Veti lua jetul privat pana la o destinatie unde veti fi in siguranta!-Jet privat? Aeroport? Se intamplau prea multe deodata pentru mintea mea si asa destul de tulburata. 

Harry m-a dus pana in mijlocul labirintului unde era o statuie a unei persoane pe care nu o recunoasteam, dar imi parea foarte cunoscuta. A ridicat capul statuii sub care se afla un buton. A apasat butonul si m-a tras in spate. Din pamant s-a ridicat un fel de trapa pe care era un elicopter. Inainte sa pot procesa ce se intampla Harry m-a urcat in elicopter. S-a urcat si el si si-a pus centura. Vazand ca nu am de gand sa ma misc, nu pentru ca n-as fi vrut, ci pentru ca eram prea socata de tot ce se intampla, o parte din mine inca credea ca visez, asa ca mi-a pus si mie centura. Frate, sper ca stie sa piloteze chestia asta.

-Stai linistita, stiu sa-l pilotez.- a zis Harry de parca mi-a citit gandurile. Din nou. Deveneau bizare coincidentele astea. Si eu nu prea credeam in coincidente.

Elicele au inceput sa se invarta si ne-am ridicat destul de rapid de la sol. O doamne, eram in aer. Dar n-aveam timp sa ma gandesc la asta acum. De ce am fugisem? Imi amintisem brusc ca mai eram inca in pijama, dar se pare ca nu-i pasa nimanui deci n-aveam de gand sa zic nimic in legatura cu asta.
Aveam atatea intrebari dar nu voiam sa-l stresez pe Harry cu ele acum. O sa ma asigur ca fac asta in jet. De ce luam un jet? Harry are un jet personal? Ok...ok...
O sa ma lamuresc mai tarziu. Pe moment ma rezum la a ma uita pe geam in liniste. Trebuie sa-mi pun ordine in ganduri.

Harry's P.O.V.

Ok, trebuie sa ajungem rapede la aeroport. Stiam ca momentul asta o sa vina dar nu asa curand. Am avut si eu acelasi sentiment ca Faye...ceva rau urma sa se intample. Mama ei si tata sigur stiau. De aceea au lasat-o cu mine. Dar nu ma avertizasera. Trebuia sa-mi dau seama. Faye nici nu stie ce o asteapta. Pare asa fragila. Chiar daca e rece si acida cateodata, stiu ca foloseste asta ca scut de protectie. Ma intreb cum si-a pierdut memoria? Nu vreau sa o presez sa-mi spuna, la momentul potrivit o va face. Acum clar nu era momentul potrivit. Faye e totusi foarte calma, nici macar nu stie in mijlocul a ce se afla si totusi e linistita. O mica parte egoista din mine se bucura de asta, ma gandeam ca incepea sa aiba incredere-n mine. Dar acum aveam alte probleme pe cap. Trebuia sa ne ajungem la loc sigur.

-Faye? Esti ok?- pare ca nici nu ma auzi. Era absorbita in ganduri. Nu o sa scap fara interogatoriu, deja vad cum ii vin sute de intrebari in minte insa nu stie cum sa mi le puna. Multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Nu-i momentul de intrebari.

Aeroportul a aparut in aria mea vizuala. Am aterizat la locul destinat elicopterului si am ajutat-p pe Faye sa coboare. Inca nu a iesit din transa ei. Cred ca e tot un mod de a se izola de exterior.
Trei garzi ne-au escortat pana la jet. Am urcat-o pe Faye si dupa ce m-am asigurat ca totul e ok am intrat si eu. Tata ne astepta inauntru. Am ordonat pilotului sa decoleze si ne-am asezat fata-n fata cu tata. Parea panicat. Cu siguranta nu urmau vesti prea bune.

Faye parea sa nici nu-l observe. Trebuia s-o scot din starea asta.

-Faye!- vocea tatei pare ca a reusit s-o aduca la realitate. S-a uitat un pic in jur iar ochii ei s-au marit cand a vazut unde se afla, desi parea confuza, a ramas in liniste.- Faye ...esti ok?- ea nu a raspuns o vreme, pe fata ei se citea ca nu e ok chiar daca incerca s-o mascheze. S-a uitat la mine apoi la tata si a dat din cap aprobator.- Ok. Bine atunci. Pari obosita. Vrei sa te odihnesti?

Faye a clatinat din cap, in sfarsit isi revenise complet.

-Sunt bine. As vrea sa stiu ce se intampla.- a spus ea hotarata, nelasand loc de ocolisuri.

-Nu stiu daca e momentul potrivit acum sa...-tata incerca sa se eschiveze, dar era evident ca nu avea sa aiba sorti de izbanda dupa privirea feroce care se instalase pe chipul lui Faye.

-Domnule Styles, va rog s-o lasati cu ocolisurile. Vreau sa stiu ce se intampla! - Simteam cum incepe sa se enerveze. Pare foarte hotarata pentru cineva care acum 2 minute era pierduta in ganduri. Tata intelesese ca nu avea nicio sansa sa scape. Nu avea rost sa ii mai ascunda adevarul.

-Bine, problema e ca sunt multe de zis. Nu-i usor de procesat ce urmeaza sa afli. Trebuie sa promiti ca nu vei rectiona urat si ai sa incerci sa intelegi motivele.- Faye nu parea sa dea inapoi. A dat aprobator din cap insa inainte ca discutia sa continue jetul a inceput sa se incline ciudat.

-Domnule, suntem urmariti!- vocea pilotului ne-a avertizat.

-Du-ne in nori. Ne vor pierde urma acolo.

-Da domnule.

- Copii, puneti-va centura si nu va miscati pana nu va spun eu!

Am intrat in norii negri, nu aratau prea bine, parea ca urma o furtuna. Nu se vedea nimic in jur. Speram sa ne fi pierdut urma. Cand eram gata sa-mi scot centura s-a auzit o bubuitura si am simtit vibratii puternice pana in maduva oaselor. Trageau in noi. Pilotul a marit viteza. Dupa ceva timp si multe bubuituri si zguduiri a reusit sa-i faca sa ne piarda urma, deocamdata. Chipul lui Faye nu trada nici o emotie insa ochii exprimau limpede teama si confuzia. Mi-am asezat incet mana peste a ei in incercarea de a o linisti. A tresarit putin iar ochii ei speriati s-au abatut asupra mainilor noastre. Credeam ca-si va trage mana, dar m-a surprins cand si-a impletit degetele cu ale mele dupa o mica ezitare. Mi-a aruncat o privire recunoscatoare la care i-am raspuns cu un zambet. I-am strans usor mana ca s-o asigur ca nu e singura. Am simtit cum incepe sa se detensioneze iar dupa un timp a adormit. Stiam ca avusese un vis urat si de aceea era treaza la ora aceea. I-am asezat capul pe umarul meu in incercarea de a o aseza intr-o pozitie mai comoda, se fatai putin dar ramasese nemiscata dupa aceea. O simtisem cand se trezise mai devreme, nici eu nu avusesem o noapte prea linistita. 

Si asta era de-abia inceputul...