Itachi Uchiha? Tu Ești?

Yua Uchiha

-N-am avut de ales, Sasuke!

-Oamenii au mereu de ales, iar tu ai ales gresit!

-Nu-i adevarat! Daca nu as fi plecat, unde ai fi ajuns? Daca te luam cu mine, ce s-ar fi ales de viata ta?

-Crezi ca a fost mai bine cand m-ai lasat acolo? Sa ii admir pe mama si tata cum mor?

-Sasuke, te rog!

-Nu o sa te iert niciodata!

-Sasuke!

Ochii lui Itachi erau inchisi de cateva ore, dar imaginea dinautrul lor parea mai reala decat evenimentul care ii provoca recurent cosmaruri. Tanarul adult a putut sa renunte la multe, de la parinti, clan, cei mai apropiati prieteni, la posibilitatea de a avea vreodata familie. Cu toate astea, nici atatia ani mai tarziu nu poate trece peste cel mai mare regret: abandonul lui Sasuke, fratele lui mai mic. Isi pune mereu intrebari peste intrebari, creand in capul lui universuri alternative unde isi demonstreaza ca ar fi putut sa il omoare si pe el, sau sa il fi crescut ca viitor membru Akatsuki.

"Daca il luam cu mine, il puteam antrena eu, il puteam monitoriza atent... Dar restul si-ar fi dat seama ce intentionez sa fac si l-ar fi omorat in fata mea, sau mai rau, pe la spatele meu, cand nu eram prezent. Daca i-as fi spus atunci care era situatia, ori nu ar fi inteles, ori l-ar fi omorat Tobi. Daca ii lasam pe toti in viata si reuseam sa ii conving sa nu atace orasul, ce s-ar fi intamplat?"

-Sasuke! Ii striga numele din nou, intanzand mana dupa el.

-Nu te cunosc.

-Sasuke! Sasuke... Sasuke... Tipa din nou si din nou, din ce in ce mai tare.

Din pacate, strigatele lui nu ajungeau la receptor, ci la urechile altei persoane, fata de care facea greseala sa se ataseze din nou. Andreea il scutura tot mai violent, aproape plangand si ea la vederea starii lui alarmate.

-Itachi, e doar un vis, Sasuke nu e aici, sunt doar eu, ii explica simplu, urme de regret impanzindu-i ochii semi deschisi. Incerca sa il calmeze cat de bine putea, trecandu-si calm degetele prin cascada moale a parului lui ca de abanos.

Tanarul vru sa ii raspunda, dar gasi ca nu are cu ce. Se gandea tot la fratele lui mai mic si la cat de mari erau sansele ca el sa ii fi calcat deja pe urme. Nu mai era loc de indoiala. Sasuke il va fi gasit curand, iar Itachi isi va indeplini ultimul si cel mai mare plan pe care il avea in desfasurare.

-Scuze, n-am vrut sa te trezesc. Ii lua mana intr-a lui si ii saruta scurt palma.

-Nu dormeam. Chiar daca l-ar fi mintit, ochii o tradau dincolo de cuvinte. Avea cearcane aproape la fel de pronuntate ca ale lui si era mai mult decat evident ca si ea traia propriul cosmar, fara sa fi fost cufundata in vreun somn profund. Ai nevoie sa vorbesti cu cineva?

-De cand esti tu asa de empatica?

-De cand mirosi a "mi-e dor de Sasuke" 24/7?

-Touche! Ii adresa un zambet scurt, inainte sa cada inapoi pe perna.

-Unde ai tot umblat? Il cauti, nu?

-Il monitorizez. Nu ne permintem sa il lasam sa se apropie prea mult, cel putin nu pana avem toate bestiile. Sasuke e prea nesabuit, e un copil de fapt, la ce ma astept? O privi pe tanara cu o expresie amuzata, pe care se citea "Ce ma fac cu el", lucru care o facu brusc sa izbucneasca in ras. Ce te razi?

-Nu stiu, a fost dragut cum ai spus-o.

-Tu esti draguta. Cuvintele ii iesira pe gura inainte sa le poata gandi serios, dar pareau ca totusi au un efect pozitiv asupra fetei, care rosea puternic sub privirea partenerului ei.