Itachi Uchiha? Tu Ești?

Schimbarea

-Cine a mai știut treaba asta? Aveau vreodată de gând să îmi spună?

-Probabil pe patul de moarte, după ce și-au îndeplinit scopurile. În fine, ești destul de deșteaptă să înțelegi că dacă miști si un fir de păr în familia ta, totul se spulberă ca un castel de nisip. Ei n-au nici o vină, toți au încercat să te protejeze de Madara. Dar aici intervine partea interesantă: el n-a vrut ca tu să ai Sharinganul, având în vedere că nu ești sânge pur de Uchiha si ai putea deveni mult mai periculoasă, știind puterile spirituale ale clanului mamei tale.

-Stai, ce? Despre ce...

-Stiu, complicat pentru creierasul tău frumos. O să înțelegi în timp. E târziu. De mâine, o să te antrenezi cu mine si in timp o să te îndepărtezi de tot: familie, prieteni, orașul ăsta...

Erau singurele cuvinte pe care i le-a putut spune în viața reală, înainte de a o pune în genjutsu din nou.

-Ascultă-mă Andreea! Chiar dacă vrei, nu mai este cale de întoarcere. Ti-am făcut un serviciu. Cei din Akatsuki voiau să te tortureze, ca tu să obții Sharinganul si mai târziu forma Mangekyou. O să te antrenezi si când vine momentul, o să îl omori pe Madara si o sa te poți apăra si singură. Orice ai face, nu te apropia de Zetsu si ascultă-mă când te avertizez, pentru că acei oameni sunt manipulați de obiective deșarte și nu vreau să ajungi ca ei. Mă vei urma?

Fata îl privea cu ochii mari, înainte ca expresia facială să i se schimbe, începând să râdă isteric.
- "Mă vei urma?" Da mă, romanticule. Sau ce o-i fi tu!
Nici ea nu înțelegea de unde venea acel val de curaj, având în vedere că stătea în fața lui Itachi. Acel Itachi.

-Iar comentezi? O să te învăț să mă asculți! Cu aceeași rapiditate cu care a transportat-o pe terenurile de antrenament, a adus-o înapoi in camera ei, așezând-o ușor pe cearceafurile comode.

-I-itachi?

Efectul instant al Sharinganului nu a rezistat mult pentru prima dată, facand-o să revină la personalitatea ei de jeleu, din preajma brunetului.

-Hn! Emoționată si cu obraji roșii din nou...

-T-taci!

La auzul cuvintelor ei, i-a ridicat ușor bărbia cu arătătorul, uitându-se adânc în ochii ei, cu perlele lui negre.

-Ne mai vedem! I-a șoptit ușor , lovindu-i fruntea cu două degete, în stilul lui original.

Văzând cum buricele degetelor ei continuau să se albească, deși el încerca să i le descleștească de pe gulerul pelerinii, nu își dezlipea ochii de pe ea.

Cuvintele au dispărut din vocabularele vaste ale celor doi, lăsând loc doar limbajului corpului.

Apropiindu-și ușor buzele de ale ei, ca si când s-ar fi pregătit să îi fure primul sărut, nu grăbea nici un gest. Încet, spațiul dintre fețele lor s-a diminuat până la zero, când buzele lui ușor crăpate au făcut contact cu petalele ei mereu hidratate.

Armonia silențioasă nu a fost întreruptă decât momente mai târziu, care păreau că au fost prelungite la refuz.

-Hn!

Cu acel sunet, specific celor din Uchiha, a lăsat-o mirată, dispărând în noapte, printre perdelele ei fluturânde.