Itachi Uchiha? Tu Ești?

Întâlnirea cu Akatsuki

Dimineața următoare, sperând că a fost doar un coșmar, fata respira ușurată, inima zbătându-i-se în piept.

A fost nevoie doar de o secundă să își dea seama că visul urât continuă și în viața reală și lacrimile i-au invadat din nou fața deja obosită de dramă și durere. Cearcănele parcă se accentuau, pieptănatul părea a fi un lux, iar hainele erau prezente doar ca să-i acopere corpul. Pe scurt, orice aspect pe care îl avea devenea din ce în ce mai distrus de realitate.

Simțind cum sursa de căldură dispare, Itachi s-a dezmeticit instant, aproape făcând un atac de panică. Andreea era la doar metrii distanță, căutând un răspuns în reflecția râului.

-Și dacă îmi bag piciorul și mă sinucid? Nu... Trebuie să îl omor! Și-a spus.

-Nici unul din acele gânduri nu prea este de bun augur! Cu acea minte strălucită, brunetul a încercat să se apropie de ea.

-Și uite ce bine ai ajuns tu cu gândirea pozitivă! Ridicând o sprânceană, i-a întors cuvintele instant.

-Vino încoace!

Luând apă într-un pumn, i-a spălat fața, încercând chiar din nou să îi șteargă amintirile.

-De ce mă ajuți? Cu o voce fracturată, i-a pus întrebarea cu atâtea răspunsuri.

-Pentru că pot, hai să mergem! I-a șters ușor degetele, înainte să i le aducă aproape de buzele lui și să îi sărute fiecare denivelare în parte. Chiar și acum, îi făcea mintea să ia altă întorsătură.

*

-Iti amintești ce ți-am zis? Odată ajunși în fața ascunzătorii, Itachi se asigura că Andreea înțelesese planul.

-Da, da... Aveți mare nevoie de mine și puterile mele, iar eu sunt aici pentru că tu, marele Itachi Uchiha, m-ai șantajat și adus drept ofrandă.

-Bravo! Știind că nu mai avea cum să îl respingă, și că avea nevoie să îi coloreze puțin obrajii, i-a administrat un sărut scurt, dar pasional. Fața ei ca de marmură a căpătat instant un praf de roșeață și asta nu doar de nervi la cum credea că îi sucește mințile, ci și de sentimentele de care nu putea să scape față de el.

Itachi a deschis ușa în cea mai mare liniște, dar ceilalți membrii, fiecare cu puterea lui specifică de percepere, aproape că s-au teleportat în încăperea ce părea a fi un living.

-Uuu, roșcată, hm! Blondinul cu un singur ochi s-a făcut remarcat.

-Câți bani crezi că scoatem pe ea? "Afaceristul" grupului s-a târât în peisaj.

-Cui ii pasă de bani? Gândiți-vă ce recunoscător va fi Jashin când...

-Oi, nu o vindem și nu o sacrificăm, e aici să ne ajute să prindem bestiile! Moștenitorul Uchiha le-a șters instant zâmbetele ușor indecente.

-Du-o în camera liberă! Nu mă interesează ce faci cu ea sau ce... Faceți cu ea, atâta timp cât vă îndepliniți misiunile cu succes. Pain, urmat de fata cunoscută drept Konan, de o frumusețe aparte, le-a făcut instructajul celor doi.

-Mhh, numai stai cu noi? Vreau să... Te cunosc mai bine, ce artă as putea să...

-Ia să vezi ce frumos te decorez dacă nu taci! Imediat îți fac un colier din acei dinți mult prea albi! Luându-l de guler, l-a izbit de peretele din apropiere, trecând pe lângă toți cei prezenți ca Xena pe lângă armată.

"Casa" lor arăta mai mult a văgăună pentru șoareci, crăpăturile fiind prezente in toate colțurile pereților. Se vedea că trebuiau să recurgă la cele mai drastice metode ca să își atingă scopul, nepăsându-le de sacrificiile pe care trebuiau să le facă. Ușă după ușă, a ajuns într-un final in camera ce îi era destinată, pentru cât urma să stea acolo.

-Păi... Fă-te comodă!

Ignorându-l complet, a intrat în baia atașată, căutând să scape măcar de mirosul de acasă, îmbibat de amintiri neplăcute. Unul câte unul, fiecare articol de îmbrăcăminte și-a găsit loc pe podeaua rece, corpul care le încălzea intrând în duș. Câteva minute mai târziu, Itachi s-a întors cu unele obiecte de igienă proprie, intrând fără să anunțe în baie.

În zadar i-a strigat numele îndelung, deoarece nici un sunet și nici un semn de viață nu venea de la făptura distrusă mental din duș.

-La dracu!

----------***----------