Itachi Uchiha? Tu Ești?

Și după?

Cei doi își aruncaseră trecutul o dată și pentru totdeauna, îl lăsaseră să fie observat doar prin cicatrici fizice și îngropau împreună iluzia unei lumi mereu moarte și mereu însângerată.
Asta, începând cu un dus fierbinte.

Ușa se crăpă ușor, dezvăluind o foarte bine cunoscută roșcată și fața ei la fel de colorată. Văzându-l pe Itachi cum încerca să își desfacă părul după momentul ce tocmai a trecut, începea să se simtă iar dezgolită în fața lui. Cearceaful brunetului era înfășurat în jurul ei, făcând-o să pară zeița frumuseții, în căutarea zeului ce tocmai o transformase.

-Chiar dacă îți înfășori și fața, tot dezbrăcată o să te văd!

-Itachi! Cu ceva mai multă forță, îi mai lăsă o vânătaie pe braț.

În schimb, doar îi zâmbi și o sărută pe frunte. Descleștându-i ușor bucata de material din pumnii strânși, o privea din nou parcă fermecat. Era mai frumoasă decât de obicei.

-Ești urâtă! O tachină, dar unicul lui gest de tandrețe se lovi iar de fruntea ei, făcându-i cuvintele să i se oprească în gât. Hai, e caldă apa!

-Pot să mă spăl și singură!

-Nu mereu ai nevoie de ajutor, dar e mai ușor dacă nu ești singură!

-Atunci de ce l-ai lăsat pe Sasuke? Vorbele îl loviră fix în singura bucată de inimă ce mai rămăsese întreagă. Și ea bine-inteles că a simțit instant. N-am vrut...

-Nici eu. Hai! Tăindu-i creanga de sub picioare, la fel și podeaua, o așeză pe dâmbul din duș, să nu stea fix în propria mizerie. Își dădu seama imediat că acela era locul lui, oaza lui de liniște și relaxare.

-Dar tu? Căutând să îi analizeze expresia, o pereche de perle se loviră de cealaltă.

-Am grijă de tine prima oară! Îti completez fantezia până la capăt! Înainte să dea drumul la apă, o sărută ușor pe cap.

Picăturile imaculate se transformau la contactul cu multiplele suprafețe, terminându-și călătoria sub aceeași formă, dar alt aspect. Itachi începu ușor, trecându-și degetele prin șuvițele ei lungi, șamponul de o nuanță mereu diluată, prefăcându-se în spumă. Avea antrenament, având grijă de fratele lui mai mic atâția ani, știa cum să evite invazia usturimii în ochi. După ce o lăsă să se joace ca un copil de câteva luni cu rățuștele lui de plastic (le folosea pentru tactici și strategie, ok?), o înfășură într-un prosop și o așeză pe blatul de lângă chiuvetă. Căutând să îi zâmbească ușor, își dădu seama că deși durea, trebuia să îi răspundă la întrebare.

-Nu e nevoie, îmi pare rău!

-Au trecut ani, dar Sasuke încă e... Cel mai sensibil subiect. Știu că n-ai vrut, dar n-o mai face! Oricât s-ar fi chinuit, era imposibil în acel moment să spargă linia dreaptă ce ii stătea drept expresie. L-am lăsat pentru că nu mai aveam de ales. Alesem... Numai așa pot, puteam avea grijă de el. Mai bine să mă doară pe mine, decât pe el. Decât cu un așa monstru, mai bine fără.

-Știi că oricum e după tine, nu?

-Am știut mereu. Și îmi asum tot ce se va întâmpla. Își făcu loc mai aproape de ea și începu să îi repare forma sprâncenelor. Era surprinzător de priceput, dar nu era nimic nou, pentru cineva crescut în ramura principală a unui asemenea clan.

-Mama ta cum era? Îndrăzni să forțeze nota.

-Cea mai bună. Cea care m-a învățat până să și cos, să nu depind de nimeni sau de servitori. Să știu să fac de toate și ființa care mereu îmi... Curăța, dezinfecta și bandaja rănile. Hn. Niciodată n-am mâncat ceva mai bun decât ceea ce îmi făcea ea. Putea fi până și un bol cu cereale. Era mai bun de la ea, înțelegi? Pentru că era "mâncarea mamei".