Itachi Uchiha? Tu Ești?

Cealalta parte a povestii

-Deci a fost văzută cu cineva care avea mantia Akatsuki. Asta inseamna ca e departe de noi. Oricum, ce se va intampla o data ce dam de ea? Doamne, femeie, in ce te-ai bagat? Kawa rasufla apasat, lasandu-si capul sa ii cada in palme.

-Daca putem demonstra ca e nevinovata si ca a contribuit impotriva avansarii razboiului, atunci se va putea intoarce in Konoha fara probleme, sustinu Naruto, vrand pana si el sa creada ce tocmai a zis, chiar daca solutia nu era chiar atat de usoara.

-Si daca nu? Intreba una dintre prietenele cele mai bune ale fetei. Era atat de incruntata si speriata, doar incat expresia ei faciala iti putea cauza panica.

-Hai totusi sa nu ne gandim la asta! Ara, o alta prietena a Andreei interjecta. Era mult mai optimista de fel, desi nu multi intelegeau de ce sau cum poate sa se poarte asa in cele mai dificile situatii.

-Poate ai dreptate. Dar trebuie in orice caz sa cantarim toate optiunile. Daca nu vrea se intoarca? Atunci ce? Nu vreau sa fiu eu cea care va strica distractia, dar sa ne amintim ca rudele ei sunt moarte. Locul asta arata ca scena unei crime pentru ea. E normal sa vrea sa fie cat mai departe posibil. Nu ne-a contactat, se pare ca nici nu a incercat. Si in cel mai rau caz, poate e deja moarta si degeaba ne mai... Kura nu se mai putu stapani si isi lasa fatada la o parte. Plangea haotic, aritmic si infundat, fata ei fiind acoperita de palme.

-Crezi ca eu nu ma gandesc la asta? Crezi ca mie nu mi-e dor de ea? Dar stii ca mereu ne-a fost aproape. Tu, eu, ea, echipa noastra, cercul nostru restrans, trebuie sa incercam sa facem tot posiblul sa o aducem acasa. Moarta sau vie. Ara concluziona, apasand repetitiv cu aratatorul drept in masa din sala de conferinte. Incerca sa se stapaneasca, dar se simtea la fel de coplesita de situatie. Era mai confuza decat confuza. Uite, poate e capturata! Poate a incercat sa ne dea de veste, dar nu a putut...

Fiind de obicei simbolul rationalului in echipa lor, era aproape mereu cumpatata si nu isi pierdea atat de usor firea. Dar faptul ca una din cele mai bune prietenele ale ei a disparut brusc, fara urma, dupa ce familia ei a fost omorata la fel de subit, ii faceau ochii sa vada crucis. Deodata in capul ei erau numai intrebari, nu si raspunsuri. Erau afirmatii, dar fara confirmare. Erau frustrari pana si fata de propria incapacitate de a intelege situatia și de a vorbi cu prietena ei.

"Hai, ma creier de peste! Unde dracu ai disparut? Oriunde ai fi, sper ca inca esti in viata! Sper sa nu fiu nevoită sa iti recunosc asta vreodata, dar esti inima echipei... Cine ma mai striga "păpușe"? Kura nu o zice la fel, oricat ar incerca. Unde esti?!" Ara striga in disperare inauntrul ei, desi stia ca nu acolo va gasi raspunsul si ca nu o ajuta cu nimic.

De cealalta parte a situatiei, Andreea dezbatea si ea, tot fara rod.

"De ce m-ar mai căuta? Am dispărut deja de câteva luni bune. Având în vedere crimele de acasă, unii oameni probabil au început să și creadă că eu sunt responsabilă. În orice caz, sunt un ninja dezradacinat, înstrăinată de casă, de prieteni. Mi-a rămas doar Itachi, care cine știe..."

-Visezi?

-Contemplez...

-Obișnuiam să fac și eu asta. Konan îi zâmbi, dar o oarecare durere i se citea pe față.

-Ce s-a întâmplat?

-Yahiko. Stăteam aici împreună, Pain de obicei făcea planurile, era creierul operațiunilor și stătea mai mult singur. La început de fapt stăteam toți trei aici sus, dar cu timpul, el tot se sustrăgea și rămâneam doar eu și Yahiko.

Vorbea ca si cand abia astepta s-o intrebe cineva despre subiect. Ca si cand dupa ce a murit Yahiko, tot a pierdut timpul singura pe acoperisul "pesterii" si isi facea conversatii imaginare in cap, facandu-se sa creada ca de fapt vorbeste cu cineva. Si cand a venit momentul, fantezia ei a fost pusa la incercare de realitatea ca poate avea intr-un final o ureche care s-o asculte.

Femeia cu par de lavanda suferea mult, si cu timpul suferinta ei devenea din ce in ce mai mare si mai greu de suportat. Pain devenea tot mai erodat de eforturile depuse pentru plan, si corpul lui se degrada teribil de repede. Refuza sa ii mai vorbeasca asa cum obisnuia si o trata la fel ca pe ceilalti. Desi o considera superioara celorlalti din Akatsuki si cea mai apropiata fiinta care i-a ramas (si ea stia asta), refuza sa aiba o discutie melancolica cu aceasta. Il facea sa se simta vulnerabil, sa isi aminteasca de imaginea sarutului dintre ea si Yahiko si desi inca ii producea un sentiment acut de gelozie, nu putea sa il depaseasca. Nu stia cum si nu era prioritatea lui in momentul de fata. Planul era pe primul loc si daca urma sa moara incercand sa il puna in aplicare, nu avea de gand ca sentimentele lui pentru Konan sa fie piedica. Stia ca pune pe ea mai multa presiune decat este nevoie si vedea ca reusea sa o indeparteze din cercul lui personal. Cu toate ca era ceea ce isi dorea, asta nu insemna ca nu isi rasucea singur cutitul in rana. Si in acelasi timp ii provoca si ei o durere care cu greu o mai indura.

-Cum e să îl vezi, dar să știi că de fapt nu e el? Nici nu o interesa pe Andreea, dar nu putea explica de ce a pus totuși acea întrebare. Probabil se gândea la propria-i persoana, sau poate la parintii ei adoptivi, ale caror corpuri deja putrezeau de ceva vreme.

Ignora ambele ganduri si isi intoarse privirea catre Konan, care de ceva vreme se teleportase mental in lumea ei privata si isi analiza fara rost situatia. Nu ca Andreea era atat de preocupata sa isi aplice abilitatile pe ea, ci doar incepea sa se simta incomoda din cauza linistii stanjenitoare.

-Oribil. Raspunse scurt, inainte sa schimbe subiectul, capacitatile ei de perceptie si gandire in perspectiva fiind mult mai antrenate decat ale Andreei. Ascultă, nu încerca să faci prostii de capul tău. Pain nu e un om rău, e chiar cel mai empatic din câți știu.

-Înțeleg. Pe dracu.

-Urmează planul și nu îți face iluzii că o să ai din nou parte de ce aveai acum câteva luni. Ce ai aici e deja altă viață, cu totul separată de ce era acolo, și nu mai poți avea. Impaca-te cu ideea si trateaz-o ca atare.

"Cam bipolară femeia..." Roscata o privi cum disparu brusc de langa ea, decizand intr-o secunda ca intr-adevar nu ii pasa catusi de putin ce face ea si de ce. Avea propriile rani de lins si nu isi putea permite sa se preocupe de altcineva in acel moment. Si daca avea s-o faca, cu siguranta nu va fi fost Konan.

A/N: Scurt, stiu. Nu va promit cat de des voi posta, pentru ca mereu apare o prioritate noua si acest loc nu mai este printre ele. Cum am spus, nu renunt la aceasta munca, dar nu va faceti asteptari de la mine. De cand am spus ultima data ca voi reveni si ma voi reapuca, s-au intamplat... Chestii: am reusit intr-un final sa am doua concerte, antrenamente cu trupa de dans, a trebuit sa ma mut de unde stateam, munca devine din ce in ce mai obositoare unde lucrez eu acum si ma sleieste (exista cuvantul asta?) de pofta de viata si orice ambitie uneori. Nu stiu daca isi pune cineva vreodata intrebari ce fac eu de fapt in viata reala sau daca am asa ceva, but here it isss xD.

Anyway, multumesc mult daca inca va rupeti putin timp din propria viata sa mai aruncati cate un ochi pe aici, sa cititi ce imi mai bese mie mintea si... Ne citim data viitoare, cand o sa fie ea.