Vanillie

Capitolul 4

Cateodata ma gandesc daca a avut cineva de-a face cu felul meu de a fi sau e ceva din nastere. Oricat as bea nu pot sa ma imbat astfel incat sa nu mai stiu de mine. Cand nu mai pot si cred ca acum ma amorteste bine, dau afara tot si sunt ca nou, la mana a doua. Chiar si acum cand viata a luat o curba periculoasa, nu pot sa ma imbat incat sa uit ca sunt pe cale sa ma bag in ceva ce nu stiu inca. Eu nu fac de astea. Aflu totul inainte sa actionez si asa nu ma murdaresc in nici un fel.

            Beau pana vomit si imi revin. Noah e langa mine si nu ma prea baga in seama, ci e ocupat cu telefonul. Cu siguranta termina treaba.

            Imi iau sacoul, care a zburat de pe mine, de pe canapeaua de piele rosie din apropierea barului si dau sa plec. De ce ma agita treaba asta asa de tare? De ce naiba reactionez asa?

            -Pleci? Ma intreaba Noah ridicandu-si capul din telefon.

            -Da. E tarziu si maine am cursuri. Spun indreptandu-ma agale spre usa.

            -Stai ca vin si eu!

            -Unde?

            -Cu tine sa ma asigur ca nu nimeresti pe capota unei masini sau te rastorni la vreun colt de strada. Nu imi pasa cat ai dat pe gat sa iti mearga grijile inapoi in stomac. Vreau sa ma asigur ca ajungi intreg acasa.

            -Nu ma simt deloc rau!

            -Da nici bine nu arati!

            Il ignor fiindca nu mai am nici chef, nici stare sa il tin pe loc. Ies din linistea biroului in zgomotul asurzitor a clubului la 4 dimineata. O iau prin spate pentru a evita multimea si merg pe alee cu Noah alaturi.

            -Stii de ce imi aminteste faza asta cu tranzactia? Intreb sub influenta unei stari de usurare.

            -De cea din apartamentul in care te-am dus in liceu? Cu de toate plin? Paradis pe pamant?

            Ma ia peste picior fiindca crede ca sunt crita. Imi pare rau, sau nu, ca ii distrug visele, dar sunt destul de lucid. Asa poate scot ceva de la el.

            -Da! Faza aia a ramas la loc de cinste.

            Eram intr-a-10-a cand m-am dus prima data cu Noah la niste dealeri de droguri sa cumparam ceva. Pana atunci mergea cu cei mai mari, dar atunci eram doar noi. Afara era o iarna friguroasa ce te ingropa in zapada ei, din ce in ce mai multa. Era destul de frig si era bine ca astfel puteam merge pe partie cu placa sezonul acela. Anul precedent nu a nins deloc.

            Eu cu Noah si inca vreo doi o luam printre blocuri pana la o adresa pe care o avea el si ne oprim undeva la periferie langa un bloc mai ferit de lume.Doar noi doi mergem sus, din ordinele date la interfon si ne trezim intr-un apartament plin cu boluri cu marijuana si tavi cu praf alb insirate prin sufragerie. Tipu care ne-a primit inauntru ne intinde cate o tigara. In camera apar niste fete in lenjerie, destul de prietenoase care ne pun cate un pahar. Era un bar plin de cele mai diverse bauturi. Se apropie de noi si sigur amandoi avem gurile deschise si hormoni plang la vederea formelor lor.

Nu s-a terminat asa de usor o cumparare de 5 gr de ceva pentru noi. Am stat cu ei vreo 3 ore si fumasem vreo 10 jointuri si bausem 3 randuri de shoturi cu tipii de acolo. Am iesit in culmea efectului drogurilor si aia care ne asteptau afara erau oameni de zapada cu turturi la nas, noi eram infierbantati si pusi pe sotii.

            -Daa… ce vremuri! Ofteaza si isi baga mainile in buzunar continuandu-si mersul agale.

            -Aia a fost singura data cand ai mai facut cu mine o tranzactie.  

            -Stiu. Nici una nu-i ca alta!

            -Deci?Cine sunt “Manusile albe”?

            -Sunt sus pusi si nu stau pe nimeni, ca sa le traga presul de sub picioare. Sunt oameni destepti si stiu ce fac.

            -Doar asta imi spui? Ca stiu ce fac! De unde stiu ei ce fac?

            -Cand ai success nu astepti momentul potrivit sa stralucesti, creezi momentul perfect. Ei creaza din timp situatiile care acopera orice treaba facuta de ei. Mintea omului poate fi controlata si inca usor.

            -Cand am fost luat in vizor? Adica, de ce tocmai eu? Sau ai vorbit tu cu ei?

            -L-ai pus pe Andy sa caute in baza de date a politiei ceva. Ti-ai bagat coada unde nu trebuia. Urmaresc baza de date a politiei si accesarile facute. Tu nu aveai ce cauta acolo. Atunci nu ai folosit “manusi” si nu ai trecut fara urma. Te au in vizor de mult si iti vei da seama pe parcurs de mai multe.

            Il privesc pe Noah fara expresie, cand mentioneaza de simbolul oficial al gruparii “Manusile albe”~trecere fara urma si tranzactie efectuata~. Astia erau implicati in trafic de droguri, tutun si curve, cu toate astea nu lasau nici o urma. Nu era nici un indiciu plauzibil pe baza caruia politia sa fac cercetari. Stiam asta pentru ca Andy a intrat in baza de date a politiei si a accesat documentele cu pricina. Initial vroiam sa imi satisfac spiritul de curios al subteranurilor bine camuflate, dar am ajuns sa am o vaga ideie de ce se petrece. Era mana cuiva nu doar norocul. Totul era prea perfect.

            Ajungem, in fata blocului si il privesc impasibil pe Noah. Dupa un timp parcheaza in spatele lui o masina neagra.

            -Ne mai auzim. Noapte buna!

            Se intoarce si intra in masina. Pleaca si eu ma uit dupa el cum se pierde dupa colt. Intru in bloc si ajung cumva la apartament. Ma gandesc la toata treaba asta si nu pot sa analizez nimic. Intru si aprind lumina. Gasesc pe jos aruncati o pereche de pantofi cu toc si randuri de haine pana la usa dormitorului lui Andy. Nu merita sa imi simta prezenta la ora asta si ma strecor in camera mea fara zgomot.

            Nu fac altceva decat sa ma pun in pat si sa dorm. O sa gandesc maine cand o sa am minte si nu o sa fiu o adunatura fara sens.