vi

83 8 11
                                    

Mă trezesc mai târziu decât plănuisem din cauza micuței "petreceri" de aseară însă aveam destul de mult timp încât să mă pregătesc ca la carte.

După un duș bine meritat îmi îmbrac uniforma chinuindu-mă puțin cu nodul cravatei ca apoi să-mi fac ghiozdanul.

Nu obijnuiesc să port machiaj în general însă cearcănele de sub ochii mei stigau după ajutor,așa că îmi pun la încercare talentele.

Într-un final,după o mie de încercări de a face două codițe cu eyeliner-ul destul de decente cobor în cantină unde Chyntia si Clary mă așteptau pentru a lua micul dejun.Intru pe ușile mari și le văd la obișnuita noastră masă făcându-mi cu mâna.

Mă așez lângă ele dar nu înainte de a-mi lua un bol cu cerele de la bufet,în ciuda experiențelor neplăcute ale lui Adam,mie personal mâncarea de la cantină nu mi se părea chiar așa de rea.

Mă întorc către prietenele mele care,așa cum mă și așteptam,arătau superb,însă de data și eu arătam la fel.Credeam că fusta în dungi,camasa alba și cravata asortată cu fusta m-ar fi făcut să arăt ca un cartof,în schimb fusta era cu talie înaltă,nici prea scurtă da nici prea lungă,și-mi lăsa la vedere picioarele fine.Cămașa mi se mula pe corp strângându-mă în anumite parți iar cravata și sacoul negru cu embela școlii cusută deasupra inimii îmi dădeau dark academia vibes lucru care-mi plăcea la nebunie.



-Deci se pare că avem numai engleză avansată și matematică impreună,spune Clary oftând.

-Nu-i așa mare bai,ne petrecem fiecare minut impreună,am nevoie și eu de spațiul meu,îi zic glumind.

-Amuzant ha-ha,spune dându-și ochii peste cap.

-Cum te mai simți?o întreb pe Chyntia care era așezată în fața mea.

-Puteam să fiu mai bine,spune zâmbind puțin,însă faptul că am vorbit despre,știți voi ce,m-a mai liniștit,adaugă ea.

Îmi întind măna ca să i-o pot strânge pe ai ei.

-Mulțumesc Nevaeh,spune zâmbindu-mi.

-Când se întâmplă ceva,orice ar fi,nu contează daca e miezul nopții,o să fiu aici.

Ne despărțim câteva minute mai târziu,ele ducându-se la ora de franceză iar eu îndreptându-mă la ora de biologie.

Găsesc clasa destul de repede și încerc să nu bag de seamă prea mult privirile noilor mei colegi și mă așez in in cea de-a treia bancă din rândul din mijloc,scaunul de lângă mine fiind gol.

Îmi scot cărțile și caietul și-mi scriu numele pe ele ca să omor din timp când cineva se așează lângă mine.

Ridic ochii ca să dau de un Xander îmbrăcat la cămașă și pantaloni eleganți.

ALARMĂ.

ALARMĂ.

ALARMĂ.

-Amm,bună,îi spun încercând să-mi îndrept spatele.

-Ăla era locul meu,dar având în vedere că am o stare bună te las să-l păstrezi.

Mă încrunt uitându-mă cât mai sfidător posibil.

-Chiar dacă nu m-ai fi "lăsat" să-l păstrez tot aici aș fi stat,am ajuns prima.

-Am ajuns aici acum 4 ani,deci cred că eu am ajuns primul,spune aplecându-se spre mine.

Îmi plimb ochii prin clasa  plină care acum se holba la mine și la Xander și șușotea.

NevaehUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum