Amintirile unui rocker

Capitolul 1

Mai întâi de toate, aș dori să mă prezint. Numele meu este Jason, am 18 ani, ochi albaștri și părul blond. Multe fete mi-au spus că semăn cu rockerii din țările nordice, ceea ce mă încântă nespus de mult, datorită faptului că sunt pasionat de muzica lor, sună cool! Pasiunea mea din copilărie a fost chitara, iar apoi am descoperit încet încet muzica rock. Mi-a plăcut încă de la prima piesă, când am ascultat împreună cu un vechi tovarăș piesa de la Metallica, intitulată "Enter Sandman". Sunetele acelea m-au captivat încă de la început, eu fiind pe atunci un puștan de vreo opt ani. Încet încet am ajuns să ascult AC/DC, Pink Floyd, Nirvana, Van Halen, Black Sabbath, iar apoi am ajuns să evoluez la trupe precum Behemoth, Dimmu Borgir, Gorgoroth, și trupe similare cu acestea (mi-ar lua mult timp să le înșir pe toate, un lucru cert e că mi-au cucerit timpanele). Iubesc să port negrul, mă caracterizează din cap până în picioare, bocanci și blugi zdrențuiți (eventual cu lanțuri, să pară trendy). De obicei obișnuiesc să îmi petrec timpul singur, cu căștile în urechi și cu muzica dată la maxim, ceea ce mă face să pășesc într-o lume proprie, o lume în care nimeni nu are o cheie de acces, în afară de mine. Lumea din jur mă consideră un ciudat, datorită faptului că nu mă iau după gusturile lor vetuste, că nu le ascult muzica aia de doi lei pe care o difuzează la radio sau TV, sau că nu mă comport ca și ei. Fiecare să zică ce-o vrea, mie îmi place așa cum sunt și nu doresc să mă schimb după cum bate vântul. Pe scurt, eu rămân eu!

Eram la un concert rock, împreună cu vreo patru tovarăși. Am plecat din club beți mangă, lălăind și țipând ca bezmeticii pe străzile iluminate și pustii. Ne-am luat fiecare de gât și am zis că nu ne dăm drumul până când fiecare dintre noi nu ajunge acasă. Până la urmă am renunțat la idee și ne-am oprit în primul parc, unde unul dintre băieți, Johnny, a scos o pungă cu iarbă.

- Hai fraților, azi ne facem HIGH! zise el cu încântare. Scoateți foițele și hai să ne rupem creierii în patru, în șaișpe, în cât vor mușchii noștri.

Un alt tip scosese foițele, și de îndată ce ne-am așezat pe bancă, am început a rula fiecare câte un cui. După ce fiecare dintre noi și-a rulat jointul, am început a-l fuma cu poftă, de parcă eram o turmă de lupi flămânzi ce n-au mai văzut pradă de foaaaarte mult timp.

În timp ce râdeam ca proștii din cauza ierbii, auzim cum dintr-odată patrula de jandarmi începu să-și facă apariția prin cartier. De îndată ce ne-au fixat cu privirea, au venit glonț spre noi.

- Bună seara, băieți. Văd că sunteți foarte veseli în seara asta. Fumați, n-aveți treabă, dar ălea nu par a fi țigări normale, zise unul dintre ei. Ia spuneți repede, ce aveți în ele?

- Nimic, șefu, îi răspund eu. E tutun primit din Israel, de la un bun prieten care muncește pe-acolo.

- Faci caterincă cu mine, puștiule? De-aia aveți toți ochii înroșiți? Plus că mai și mirosiți a băutură de la o poștă. Vă rog să urcați în dubă, să dați declarație.

Ne-am uitat unul la altul consternați și, neavând încotro, ne-am urnit cu greu și am intrat pe rând în dubă, unde la secția de poliție, a trebuit să semnăm declarație.

ACEASTA ESTE PARTEA 1. MERITĂ SĂ CONTINUI?