Amintirile unui rocker

Capitolul 3 - O petrecere sfârșită prost

Era ora 7 pm. Eu, împreună cu tovarășul meu de cruce, George, stăteam tolăniți pe bordura străzii, făcând cu mâna mașinilor care nu voiau să oprească a ne lua și pe noi, să ne ducă la o adresă a unui tovarăș pe nume Adrian care ne chemase la o petrecere bombă, ca între rockeri. Am fi putut să luăm mașina lui George să ajungem până acolo, însă acesta spusese cu regret că taică-su i-a luat în împrumut mașina, deoarece trebuia să plece până la Brașov ca să susțină un examen de nu știu ce. Țigări nu mai aveam, plămânii cerșind doza de nicotină necontenit. Măcar un pet de bere să fi avut și noi, dar am zis că ne păstrăm pentru petrecerea care urma să înceapă peste două ore. George îmi puse mâna pe umăr și, bătându-mă prietenește, îmi zise:

- Hai frățioare să ne ridicăm și să găsim și noi un taxi, un microbuz, o ceva care să ne ducă și pe noi până acolo, că dacă stăm aici, mai mult frecăm menta de pomană.

- Și eu sunt de aceeași părere. Poate găsim dracu un magazin, să îmi cumpăr țigări că tâmpesc.

Mergem noi timp de douăzeci de minute, până când dăm de o benzinărie. "Ne-a pus Dumnezeu mâna în cap", zise George ironic, deși niciunul dintre noi nu credea în vreo zeitate de genul. Din întâmplare, găsim un tip de vreo cincizeci de ani, care își alimenta mașina la pompa 2. În timp ce schimbam priviri fugare cu George, ne-am dus la el, și i-am zis:

- Nu vă supărați. Am dori, dacă aveți chef, să ne duceți și pe noi până pe strada Pinului, nr. 140. Vă plătim cât cereți pe transport.

- Ce vorbești, bă băiatule? Altă treabă nu am decât să transport pletoși ca voi care n-au pic de respect față de nimic pe lume. Îmi provocați scârbă când vă văd, am mai avut eu probleme cu d-ăștia ca voi, și au plecat fără să zică nici "la revedere", sau un "du-te dracu". Ia cărați-vă de aici, maimuțelor!

Ne-am retras câțiva pași în spate, încropind deja un plan de bătaie. Simțeam sângele cum mi se urcă în cap, clocotind precum ciorba în oală. Nici tovarășul meu de cruce nu era prea calm, enervându-se și el, oarecum mai potolit de instincte. Am așteptat ceva timp până să umple rezervorul, iar după ce a plătit benzina, l-am văzut cum intră în baie. Deodată, intrăm și noi înăuntru acolo, ca să-l punem puțin la respect pe tip.

De îndată ce își trase șlițul la blugi, l-am prins înăuntrul băii. Îi simțeam panica în privire atunci când ne-a văzut. George îl prinse de mâini, iar eu i-am cărat o ploaie de pumni și picioare, ba în față, ba în burtă, pe unde apucam, până când a căzut la pământ plin de sânge. George l-a ridicat și, punându-l la perete, a scos briceagul și i l-a lipit la gât, zicând:

- Bun, de vorbă bună nu ai înțeles, așa că trecem la măsuri drastice. Dă-ne imediat cheile mașinii sau o s-o belești pe loc, amice.

- Bine, bine! zise bărbatul cu o voce tremurată. Cheile se află în buzunarul blugilor.

În timp ce George îl controlă după chei, găsi și un portofel plin cu bani.

- Ia uite, Jason, ce-am găsit! Bani la greu, vere! Ne luăm la maria și la băutură până ajungem la reanimare, zise el super încântat.

I-am mai tras câțiva pumni, până când l-am lăsat inconștient, iar apoi am ieșit din baie ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Ne-am luat fiecare câte un pachet de țigări, iar apoi ne-am urcat în mașina victimei și am pornit la drum.

Ora 8:30. Ajungem în fața casei lui Adrian, care deja pregătea boxele pentru petrecerea monstru ce urma să scoale morții din mormânt. Tipul ne văzu, și strigă din grădină:

- Ați ajuns cam devreme, băieți, dar nu-i nimic. Hai să vă cinstesc cu un șnaps până una alta, că și-așa vă sunt dator.

Adrian ne era nouă dator deoarece îl salvasem de la o bătaie cruntă cu niște țigani din cartierul său. A ieșit bătaie mare și atunci, până la urmă țiganii au fugit cu coada între picioare când au auzit zgomote de motoare venind din depărtare, întocmai ca în filmele cu supereroi.

La ora nouă jumate începu petrecerea, deoarece mai trebuia să vină niște gagicuțe marfă, însă au întârziat că, de, știți voi cum sunt fetele... În casa lui Adrian, pereții erau plini de postere cu Metallica, Iron Maiden, Dimmu Borgir sau Kistvaen. Semăna cu o cameră din care nu-ți venea să ieși de bine ce arăta, asta datorită design-ului modern pe care îl avea în casă. Adrian îl chemă pe George să joace o rundă de FIFA 15 cu el pe noul său PS4, trimis de către mătușa sa din Spania. Mă chemase și pe mine, însă eu i-am zis că prefer să flirtez cu tipele care erau scufundate în sufletul headbanging-ului.

Era două noaptea, iar petrecerea nu înceta. Ne-am decis ca în cele din urmă să scoatem boxele pe masă, afară, ca să ne mai răcorim creierii de duhoarea tutunului ce plutea în casă. Stăm noi chilleanu pe scaunele cu spătar, până când auzim un zgomot de petardă aruncat în curtea gazdei. Adrian se duse rapid să oprească muzica, iar eu cu George ne-am dus să vedem cine a fost cu pricina. În fața curții, o șleahtă de țigani stăteau adunați ciotcă, cu bâte și topoare, auzind zgomotele infernale ce veneau de la noi.

- Bă, să moară familia mea de nu vă paradesc pe toți cu muzica aia a voastră, spuse un țigan burtos și mustăcios, învârtind o bâtă de baseball în mâini.

Câțiva dintre ei loviră cu piciorul în ușă, reușind să o scoată din balamale, și intrară furtunos în curte. Fetele erau panicate, nu știau pe unde să se ascundă, dar țiganii nici nu le băgară în seamă. Ei aveau treabă cu noi. Am început a ne încăiera cu fiecare în parte, făcând față situației, cu ajutorul unei minuni apărute de nu știu unde. Eu mă cafteam cu trei deodată, iar George cu patru, doborîndu-i pe fiecare în parte. Unul dintre ei îl lovi pe George cu sete cu toporul în umăr, provocându-i leziuni grave, iar Adrian scoase din casă o pușcă de vânătoare și trase în sus. Atât le-a trebuit țiganilor, că îndată au și fugit toți speriați de zgomotul asurzitor al armei respective.

George zăcu pe ciment, cu umărul zdrobit de lama toporului, urlând și înjurând de toți sfinții și morții. Am telefonat urgent la salvare, iar un echipaj al ambulanței se înființă într-un interval de cincisprezece minute.