Amintirile unui rocker

Capitolul 6 - O veste neagră

Când am auzit acele insulte, mi-am simțit urechea ca și cum ar fi fost lovită de un bici pe spinarea unui cal. M-am ridicat brusc și mi-am înfipt mâna în beregata sa. Proastă mișcare, căci m-a aruncat cât colo în mijlocul barului, lovindu-mă de unul dintre scaunele aflate prin împrejurimi.

După atâtea numeroase bătai pe care le-am avut de-a lungul anilor, încă mai făceam greșeli, unele chiar mari, iar asta se datorează faptului că stilul meu este foarte impulsiv: nu gândesc la nervi, și mă avânt ca bestia. Și uite așa îi dau avantaj adversarului să își încerce tăria asupra mea.

Mă ridic de jos, și îi pocnesc pe toți trei în plină figură. BANG-BANG-BANG! ca în filmele cu Bruce Lee. Mă simțeam destul de încălzit. Unul dintre ei, fiind la doi pași de mine, întins pe jos, mă prinse de picior, trântindu-mă, iar cei trei se tăbărâseră asupra mea. Iată, deci, o altă greșeală pe care n-am sesizat-o. Ar fi trebuit să fi luat o distanță de câțiva metri, dar în momente culminante, creierul ți se dezactivează automat, astfel mâinile și picioarele devenind părțile cerebrale într-o luptă.

Alina striga după mine, speriată foc. Nu știa ce să facă. Să ia sticla de bere și să le spargă în cap? Dacă vor sări și pe ea s-o bată? Nu mă miră, țărănoii ăia sunt în stare să bage până și o simplă fată în spital. Barmanul era în spatele barului, cel mai probabil spălând scrumiere și pahare pentru viitorii clienți ce vor urma să vină. Barul era semi-gol, lumea trebuia să vină, așa că nimeni n-a preferat să se implice în acțiune, toți stând și comentând cum eu îmi iau cafteală de la trei gealați, din propria-mi prostie.

De îndată ce barmanul intră înăuntrul încăperii, rămase uimit de ce văzuse. Scoase un pistol de sub masă, și trase în aer. Cei trei se uitară fix la el, cu priviri șocate. Se opriră îndată, retrăgându-se speriați spre ușa ce dădea către ieșire.

- Ia cărați-vă de aici, jegoșilor! Nu e prima oară când faceți scandal aici. AFARĂ CU VOI, CÂINILOR, PÂNĂ NU VĂ BAG GLOANȚELE ASTEA PE GĂOAZĂ! Paștele mamii voastre de bicisnici!

Barmanul se îndreptă spre mine:

- Ești ok, băiete?

- Da, îi zic eu, tulburat. N-am nimic, n-au apucat să-mi provoace mari daune asupra mea.

- Stai liniștit, știu că n-ai fost tu cel vinovat. Cu tipii ăștia am mai avut probleme, fac parte dintr-o gașcă de motocicliști, numită "Demonii pe două roți". Al dracului nume, ăștia-s mai nenorociți ca așa zișii demoni. Mi-au provocat mari pagube într-o seară, că aveau chef de bătaie, fiind afumați destul de bine. Erau mult mai mulți față de data asta, vreo 14-15, unii dintre ei având asupra lor bâte, lanțuri și cuțite. Mi-au vandalizat mesele, mi-au spart geamurile, mi-au bătut clienții, o adevărată anarhie, ce pot să zic... Când le-am spus polițailor ce s-a întâmplat, m-au luat la mișto și nici nu s-au sinchisit să se intereseze de caz. Mi-am băgat picioarele și am renovat totul de pe urma lor. Măcar acum, barul arată mult mai ok față de data trecută. Iar în poliție, îmi bag ceva în morții lor, că tare fuduli și miștocari mai sunt. Parcă-s scoși din pizdă de mamă de general de se cred așa.

Ne-a bufnit râsul pe amândoi, auzind ultima propoziție. M-am ridicat și m-am așezat din nou la masă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Am stat cu barmanul la bârfe și caterinci. Alina încă mai era șocată, dar i-am zis de nenumărate ori să stea liniștită, că n-am pățit nimic, iar acum râdem și facem bășcălie.

Am plecat pe la vreo 12 AM de acolo, după ce trupa respectivă și-a încheiat concertul. Am condus-o pe Alina acasă, sărutând-o și spunându-i să nu se mai gândească la ce s-a întâmplat cu tipii ăia. Asta e, ce-a fost, a fost, bine că nu s-a întâmplat mai grav de-atât.

În fața blocului, aud telefonul cum îmi bârâie în blugi. Era dat pe vibrații. Îl scot și văd un număr pe care nu îl aveam în agendă. Ciudat, cine dracu' putea să mă deranjeze la ora aia? Răspund, iar la telefon era mama lui George. Ce avea să-mi spună avea să-mi tulbure tot somnul....

CONTINUAREA O VOI POSTA MIERCURI!