Domnul Sebastian

Capitolul 5

Erica.

Au trecut cinci săptămâni, nu a venit.

A promis ca vine.

Îl așteptăm ca o proastă în fiecare seara, apăsam pe afurisitul ala de buton și nu se întâmpla nimic, nu venea.

Ce sperai Erica, ca o sa vina pe un cal alb sa te salveze?

Ca o sa te protejeze asa cum ai spus?

E incredibil cum poate să-ți pese de cineva căruia nu-i pasa de tine.

Cândva, mama ma luat de mână, ne-am așezat la masa și îmi spuse în felul următor:

'Nu fi o femeie ce are nevoie de un bărbat.
Fii o femeie de care un bărbat are nevoie.'

Atunci nu știam ce înseamnă aceste cuvinte, însă acum le cunosc foarte bine.

I-am dăruit încrederea mea iar el, a călcat-o în picioare.

Deși nu îl cunosc, nu știu cine este, cum arată într-adevăr. Îi cunosc doar ochii. Acei ochii verzi care ma urmăreau în fiecare seara.

Dominic sa întors acum patru săptămâni, de atunci totul a revenit la modul obijnuit de viata. El vorbește, eu îl ignor.

Nu a mai adus în discuție noaptea aceea, și îi sunt recunoscătoare pentru asta.

Acum, cu toate astea, mai sunt câteva zile și vine crăciunul. Astăzi am decis împreună cu Dominic ca vom merge la cumpărături împreună. Știam ca nu ma va lăsa singura, niciodată nu ma lasă singura afara, nu mai am strop de intimitate de când sunt cu el, și îl urăsc și pentru asta.

Ma îmbrac și cobor pentru a pleca cât mai repede din casa asta.

Îl vad în sufragerie vorbind la telefon. Este agitat.
Ma îndrept spre hol, ma încalț și ies afară.

Este prima oara când calc pe zăpada strălucitoare.

Mirosul ierni îmi ataca simțurile într-un mod magnific. Rece și tot odată atât de cald.

Totul este îmbrăcat într-o haină alba, sensibila la orice atingere dar și periculoasă.

În scurt timp vine și Dominic. Suntem gata de plecare.

În douăzeci de minute ajungem în centru.

Cobor din mașină și sunt izbita de o mulțime de oameni, standuri cu jucării, decorațiuni și băuturi fierbinți.

Este totul atât de agitat și frumos. Este plăcut sa vezi toate aceste persoane care aleargă de la o strada la alta doar pentru a găsi ceva perfect.

Eu nu am nevoie de cadouri, nici de bautură.

Eu vreau un brad!

Un brad micuț și gingaș. Nu îmi trebuie unul exagerat de mare, cum cauta toată lumea. Nu, eu vreau unul mic și bun.

Ma plimb printre coloanele de brazi în căutarea celui dorit când, dintr-o data, simt ca sunt urmărită. Ma opresc. Privesc în jurul meu și nu vad pe nimeni care sa arate neobișnuit sau de care ar trebui sa îmi fie frica.

Ciudat. Poate doar mi se pare. Merg mai departe și senzația nu dispare.

Încep sa merg mai tare, frica începe sa își facă prezenta, ocolesc un culoar și ajung într-un loc gol și închis. O fundatura.

Ma întorc brusc și vad un bărbat îmbrăcat în negru cu o pălărie deasupra capului. Nu reușesc sa îi deslușesc chipul pentru ca dispare imediat din raza mea vizuală.