Domnul Sebastian

capitolul 13

Erica

Coboram jos pentru a cina , și la parter se afla Anika cu Dominic stând pe canapea absorbiți într-o conversație.

În momentul de fata vreau sa dau timpul înapoi, vreau sa fiu din nou fetita aceea care se juca cu păpușile alături de mama ei, care nu știa ce fel de om este Damian, și ca va ajunge prizoniera lui, ca va ajunge sa fie între doi bărbați, ca nu va putea sa își trăiască iubirea alături de persoana iubita fără probleme și ascunzișuri, fără minciuni și jocuri în care trebuie sa faci tot posibilul ca să ramai în viață, sa ai grija cum calci pe cărbuni încinși, în asa fel încât sa nu te arzi.

As vreau dau timpul înapoi pana în momentul în care am întrat pe aceea ușa și l-am găsit acolo, vreau sa am putea de a obiecta pana în punctul în care câștig lupta, sa am curajul de a ma împotrivi tatălui meu. Poate ca eram mai fericită.

Însă poate nu îl întâlneam niciodată pe Sebastian, nu aflam adevărul niciodată despre Anika și plângeam la un mormânt gol în fiecare an.

Încă nu îmi vine sa cred ca ea a putut face asa ceva, ca are atât de multă încredere în acest om, ca e atât de disperata după atenția lor, mai ales a lu Sebastian.
Și ma doare, ma doare pentru ca știu ca în acest moment încrederea mea este pe un fir de ață subțire, care poate fii rupt în orice moment. În orice moment îl pot pierde pe Sebastian fără voia mea.

Presimt ca aducerea ei aici va crea multe probleme, pana în punctul în care eu și el nu vom mai fi.
Iar atunci Damian va câștiga din nou. Atunci îmi voi accepta viața, și nu o sa ma mai împotrivesc, fie cum vrea el.

Nu apucam sa ne așezăm ca Dominic se ridica de pe canapea și vine la noi.

- Erica, pregătește-te mergem la un banchet. Sebastian, din nefericire ești și tu invitat . Dar partea buna e ca ai o pereche, nu mergi singur. Râde. Abia aștept sa vad ce o să le spui când o să intri cu Anika de mână.

Mai bine ma omor decât sa merg cu tine undeva.
Prefer sa stau acasă în liniște cu Sebastian lângă mine fara ca nimeni sa nu ne deranjeze, cum au fost zilele trecute. Atât de liniște și de frumos. A fost singura zi în care am fost cu adevărat fericita, singura zi în care m-am simțit iubita și apreciata cu adevărat, de când am întrat în tot calvarul asta.

- Nu merg niciunde cu voi, stau foarte bine pe canapea.

- Încă ești soția mea, deci faci cum îți ordon, că îți convine sau nu. Ți-ai luat lumea în cap, și nu îmi place acest lucru. Vorbind de soție, din seara asta te vei muta la mine în cameră, aș dori si eu să mă bucur de nevasta mea, pe de-a-ntregul.

De când și pana când? Asta crede el ca eu voi face asa ceva, prefer sa stau închisă în beci, sa dorm cu câinele în cușcă decât cu el.

Însă când sunt pe cale sa îi răspund intervine Sebastian. Se duce la el după care îl lovește cu pumnul in mijlocul stomacului , dar nu apuca sa tragă aer în piept ca îl ridica înapoi și îl amenință.

În momentul de fata ar trebui sa îmi para rău, sa intervin între ei însă, nu îmi pare absolut deloc, în schimb simt cum creste o fericire în mine cum nu am mai avut niciodată. Sunt atât de fericita de fiecare dată când primește câte o mica bătaie, câte o replica din partea varului lui, parca plutesc deasupra norilor.

După toate , acesta vine la mine și ma atrage într-un sarut , sarut care confirma toate cuvintele lui de pana acum, gest care spune clar ca sunt a lui și doar a lui.

Urcăm sus și ne pregătim pentru petrecere. Intru la dus după care îmi caut o rochie potrivita, pentru acest banchet.

Aleg o rochie albastra, care se așează pe mine formidabil, parca era făcută pentru mine , special.
Este mulata în partea de sus, iar de la solduri în jos are o despicatura pe piciorul drept iar spatele îmi este dezgolit .