Fantomele trecutului

Capitolul 2

'Pai eu am terminat aici.Pot sa merg sa iau prânzul?'

'Sigur.As putea sa te însoțesc?' , mă întreabă Tyler puțin retras.

'Poate mâine.Azi am treabă'

  Mă îndrept grăbită spre mașină și plec la o cafenea din apropiere.Ma așez la o masă și o sun imediat pe Oana.

'Hei , Eva.S-a întâmplat ceva?'

'Da , cam așa ceva.E vorba despre job.'

'Nu te descurci ? Of , haide.Nu e singurul disponibil , poți să pleci in alta parte.'

'Nu , Oana.Nu asta e problema.Sunt secretara lui Tyler.'

'Poftim ? Tu glumești? Pai nu știai?'

'Nu , deloc.Doar m-am întâlnit cu el în birou.'

'Ce ai de gând să faci?'

'Nu știu.Mi se pare un serviciu perfect și îmi era dor de el , dar nu pot sa trec peste ce s-a întâmplat.'

'Eva, acordă-i timp și acordă-ti timp.Si cel mai important , nu renunța la el! Ascultă-ma! Nu știu de ce zic asta, dar nu o face.'

'O sa incerc.. Te las că vine chelnerul'

'Ai grija și suna-ma când e nevoie'

Mi-am petrecut pauza la acea cafenea încercând să îmi pun in ordine gândurile .Credeam că o să am parte de un nou început , dar fantomele trecutului par să mă bântuie.Tyler a reprezentat o buna perioada de timp o persoana importantă și un mic ajutor spre maturizare.O voi lua încet.Las timpul să-și facă treaba.

'Hei , m-am întors' , ii zic zâmbind ușor.

'Ma bucur.Cum ți se pare orașul?'

'Minunat , așteptam să vin aici'

  'Poate ți-l prezint complet într-o zi'

  'Poate.Acum o sa mă apuc de treabă vreau sa termin și să plec acasă.'

  Din perspectiva lui Tyler

  O privesc cum își face treaba.Nici nu am realizat cat timp a trecut de când nu am mai văzut-o și abia acum observ cat de drăgălașă e.S-a maturizat mult de când ne cunoaștem și are niste idei mărețe in legătură cu viața ei de care sunt atât de mândru.Pe de o parte as vrea sa fac și eu parte din peisaj , dar îmi e frica sa nu o pierd la scurt timp.Traiesc cu sentimentul că merită ceva mai bun , deși îmi era atât de dor de ea.

  Din perspectiva lui Eva

  Îl văd cum mă privește , dar mă prefac.E neschimbat.Acelasi bărbat frumos pe care l-am cunoscut , in interiorul căruia se ascunde un copil pierdut.Macar de mi-ar acorda șansa să-l cunosc pe deplin.

  'Eva , poți să pleci daca vrei.Terminam in 10 minute.'

Mă ridic și mă îndrept spre lift alaturi de el.Nu am scos o vorbă , dar îi simțeam privirea pe mine.Ajunsi in fata companiei , acesta mă salută politicos și îl văd cum se îndreaptă spre casă pe jos.Ma urc rapid in mașină și merg în direcția lui.

'Te duc undeva , tinere?' , îl întreb râzând.

'Da , te rog'

Acesta îmi dă adresa și pornim în acea direcție.Nu mare mi-a fost mirarea când am realizat că apartamentul lui era la o stradă distanță de al meu.

'Aici stai ? Serios? , zic mirată.

'Da ?! E ceva problema ?'

'Nuu ..'

'Tu unde stai ? Voiam să te întreb ,dar am uitat'

  'Pe strada Soarelui..'

  'Asta e aproape' , spune el plin de entuziasm

'Stiu.O să mă vezi cam des'

'E o bucurie pentru mine'

Ajunsă acasă , deschid usa apartamentului , îmi las lucrurile și lacrimile mă năpustesc.Intalnirea cu el și faptul că vom fi colegi , m-au răvășit.
Am incercat sa mă adun , m-am schimbat , mi-am pus playlist-ul preferat și am început să fac curat.