God of Țuică Adventures

Partea a III-a

Scuturând hainele țărănești de praf, alte excremente și înjurând în barbă, Dumitru nu observă bizara creatură ce se strecură în spatele lui și nu, nu e vorba de Mița sau altă babă GPS cu radar al satului, din păcate.

Creatura era mare, foarte mare și slabă, cu o piele gri și gheare lungi și un cap tare osos.

Simțind duhoarea, o altfel de duhoare față de al lui, băiatul se întoarse și își ridică privirea sus de tot.

— Unchiule Vlădoaie? Pfoai, matale urât te-ai făcut de când ai vizitat Bucaleștiul, ce ți-au făcut ăia acolo? Nu-mi spume că ți-au băgat 5G din ăla!

Creatura urlă din toți rărunchii și își aplecă capul la nivelul lui Dumitru și o voce groasă îi ieși din gâtlej:

— Harta! Vreau harta!

— Hârtia asta? Nu Vlădoaie, e veche și ponosită, tu ai deja telefoane cu androizi și calculatoare din alea cu mărul putred pe el, care cică sunt foarte scumpe.

Furioasă creatura își înfipse ghearele în gard și rupse o bucată repetând din nou:

— Harta! Vreau harta!

Frica se instală în rărunchii lui Dumitru mai greu ca alcoolul, dar tot reuși să realizeze că acea chestie nu e unchiul Vlădoaie de care vorbea, chiar dacă îl consideră urât cu spume.

— Tu nu pari a fi unchiul Vlădoaie. Greșeala mea, îmi cer scuze! Și fugii imediat mâncând pământul!

— Ajutor! Ajutooor, Dumnezeulee, o să mor! Creatura îl urmării înfometată, scoțând urlete dubioase și chiar și așa, nimeni nu se trezi să vadă ce se întâmplă sau să-l ajute pe bietul Dumitru.

Se împiedică de o găină rătăcită și căzu în nas.

— Ajutor, văleu, o să mor! Strigă în continuare.

Nici nu-și începu bine povestea Dumitru că își găsii sfârșitul iată și nu sufocat de sânii mari a cârciumăresei așa cum visa el în bețiile lui zdravene sau seara în timpul somnului.

O gheară mare îi apăru deasupra capului și când să fie lăsată spre el cu o forță izbitoare, ea se oprii la câțiva centimetrii de capul lui și o ploaie de găinați de pasăre începu să-i pice bestiei în cap.

Dumitru nu se aștepta ca acei găinați să ardă creatura mult mai bine că agheasma sau tămâia și nici pe atât ca Badea Scârțan să apară pe un stol de curci și curcani din cer și cu o măiestrie de ceva maiestru ninja să-i dea una în cap ciudățeniei de să-i pice țeasta pe jos dintr-o mișcare.

— Fix la timp am venit, scuze de întârziere bolovanule, dar am fost chemat de urgență și am descoperit că era o capcană.

— Aoleu, stafia lui Scârțan, ajutor!

Vizibil frustrat Scârțan îl lovi în cap cu toiagul, din nou și Dumitru căzu iar lat.

— Al naibii! Am așteptat 500 de ani să citească cineva harta aia, nu mai ca să ajung păzitorul unui bolovan în piele de om care mai și pute a țuică. Se pare că trebuie să-i vorbesc cu forța.

Scârțan ordonă stolului de curci și curcani să-l ia de acolo și să-l ducă la casa lui, apoi se urcă și el pe câteva păsări și își luă zborul.

Timpul trecu rapid și în zori de zi, Dumitru se trezi legat de scaun într-o casă din lemn tare fățoasă, cu o biblioteca plină cu cărți și o masă cu ierburi și poțiuni ce fumegau.

— Văleeeu, ajutor!

— Taci! Să nu te mai aud că strigi, am prima durere de cap după o grămadă de timp și nu-mi vine să cred că tu mi-o provoci!

— Nu tac bre! Mai răpit și mai atacat cu...

Scârțan îi lipi o frunză pe gură și îl făcu să tacă definitiv pe moment.

— Mult mai bine! Acuma îți pot explică însfârșit cum stă treaba și sper să înțelegi măcar puțin din ce zic dacă vrei să mai trăiești în lumea asta și desigur să trăiască și lumea cu tine.

Multe emoții și gânduri îl năvăliră pe Dumitru, dar adânc în sufletul lui speră ca mă-sa și tac-su să-l caute și să-l aducă acasă, ceea ce era cam imposibil, era cel mai mic și prost și în mare parte cam uitau de el. Măcar talentul lui cu oile să-i facă să-și aducă aminte de el. 

— Bun, să încep a zice că...

Moșul se opri când îl văzu pe Dumitru că plânge și puțin înduioșat îi luă frunza magică de la gură și îl întrebă.

— Ești bine bă prostule?

— Nu, nu sunt.

— Nu-mi place să fac pe preotul, chiar dacă am construit o Biserică cu mâinile goale, care acuma e condusă de un stră-nepot zgârcit și avar și probabil mai prost ca tine, dar spune ce ai pe suflet.

— Dacă nu mă întorc acasă ai mei o să-mi bea palinca aia bună! Se smiorcăii tânărul ca un copil mic.

Scârțan îi lipi cu palma frunza magică pe gură și strigă nervos:

— E soarta Românicei în joc și tu te gândești la băutură?! Doamne, Dumnezeul meu, ce mi-ai dat în grijă?

Și așa Scârțan mai urlă câteva ore cu injurii și toate cele până se calmă.

Va urma...