Ea este doar a MEA!!!! (Traducere in romana)

Capitolul 5

-Perspectiva Jungkook-
Ma uitam la fraierul care era pe jos in fata mea. Trebuia sa il omor.
Nu ar fi deloc o idee buna JK.
Daca ai face asta te-ar ura foarte mult. - ma ameninta vocea din capul meu.

„Cine esti?" ma intrebase ea. Era asa de frumoasa.

„Nu vrei mai bine sa te conduc acasa?" o intrebasem eu ca sa schimb subiectul. Daca i-as spune cine sunt si de ce sunt aici, nu cred ca mar mai privi asa de bland.

„Nici macar nu te cunosc si te astepti sa ma urc cu tine in masina?"

-Perspectiva Kira-

El purta un fes care ii acoperea parul in totalitate si purta un Hoodie. Probabil nu vruia sa fie recunoscut de nimeni, de parca s-ar ascunde. Arata atat de bine. Ochii lui caprui erau asa de facsinanti si avea buzele perfecte. Purta un Nike Hoodie si niste blugi negri taiati in genunchi. Trebuia sa recunosc ca este foarte hot.

„Vrei sa te duc acasa?" intreabal el din nou. Eu ma uitam spre Seojun. Sa plec si sa il las la 1 noaptea pe jos? Merita asta? Ma ranit foarte mult..de ce mi-ar pasa?

„Ahmmmm..okay" spusesem eu zambindui incet.Eram foarte agitata de dinauntru. Nu mi-ar face rau dupa ce tocmai ma salvat nu?In timp ce ne indreptam spre masina lui, am simtit cum isi pusese mana pe spatele meu ca sa ma conduca. O data ajuns la masina, am vazut Logo de la Mercedes si imi amintisem de acea seara..Era aceeasi masina. Simteam cum genunchii mei incepuse sa tremure si gura mi se uscase de tot. El era acel numar necunoscut ce tot imi dadea mesaje.

„Cred ca o sa merg pe jos. " spusesem eu dupa care mam intors rapid si am plecat.

-Perspectiva Jungkook-

„Cred ca o sa merg pe jos." de o data ce am auzit raspunsul ei, simteam cum un sentiment de nervozitate creste in corpul meu. Am facut ceva gresit? Vedeam cum se uita la masina mea atenta. Prima data nu mi-am dat seama de ce, dar dupa aceea mi-am dat seama ca sunt un idiot imbecil. A recunoscut masina si stie ca eu sunt acela care a urmarit-o in seara aceea. FUCK! Trebuia sa iau alta masina. Stiam eu ca nu trebuia sa vorbesc cu ea pana in momentul in care era planificata rapirea. Incet imi indreptasem mana in buzunar sa scot arma dar vocea mea enervanta din cap imi spunea sa mai astept.Stransesem din dinti cand am vazut cu cata panica se uita la mine, dar incerca sa imi zambesca.

„Esti sigura?" o intrebasem sperand sa nu isi dea seama de nervozitatea mea. Ea daduse usor din cap si inghitise greu.

„Multumesc frumos pentru ajutorul acordat" spusese ea dupa care se intorsese rapid si plecase.Dupa cateva secunde am sarit in masina si incepusem sa dau cu pumni in volan. Cat de prost am putut fii sa ma dea un detaliu asa mic de gol? Imi dadusem fesul jos si imi dadusem cu mana prim par. Incercam sa ma gandesc cum sa indrept lucrurile. Trebuia sa o sarut in seara asta si trebuia sa o iau cu mine.

Maine o sa fie ziua cea mare...

Orice s-ar intampla...