Sher

Capitolul 2

DARÍO

în prezent

Sher Graison e aici.

E în biroul meu, strângându-și coapsele și înghițind în sec ori de câte ori mă privește.

Un lucru e clar: șatena nu m-a recunoscut, nu și-a adus aminte de ce s-a întâmplat acum doi ani, nici când a venit la interviu, și nici acum. Altfel, nu ar mai fi pe fotoliul meu, scriind de zor programul meu încărcat și făcând tot ce îi cer.

— Programează-mi o întâlnire cu Katrina Monsanto, la Green Hills, pentru ora două.

— Fata abuzată de tatăl ei? mă întreabă.

Vocea ei e suavă și dulce, exact cum mi-o aminteam.

— Da, trebuie să aflu mai multe informații despre ce s-a întâmplat în acea noapte.

Sher aprobă ușor din cap, notând în agendă.

— Cum merge cazul?

Își ridică ochii verzi spre mine, punând întrebarea timidă. Încă nu s-a acomodat complet aici, însă face progrese mari și nu se dă bătută. Chiar dacă se vede cu ochiul liber că o intimidez, Sher încearcă să se țină pe poziții și face față cu brio comportamentului meu ușor vulcanic uneori. Exact ca în prima ei zi de lucru, luni, când a pus nenorocitul de zahăr în cafeaua mea. Acum, vineri, știe perfect cum îmi place cafeaua. Neagră, ca inima mea.

— Tatăl ei încearcă să nege totul, îi explic. Însă, ce nu știe el este că noi avem dovezi. Katrina a filmat totul cu o cameră ascunsă, așa că tot ce încearcă tatăl ei să facă e în zadar.

— Nenorocitul merită să înfunde pușcăria.

Tonul folosit e unul supărat și scârbit, apoi, când își dă seama ce a spus, își acoperă gura cu palmele.

— Îmi cer scuze, eu...

Chicotesc ușor, privind-o pe Sher cum se înroșește.

— Stai liniștită, sunt de acord cu tine că e un nenorocit.

Șatena rămâne tăcută și-și dă o șuviță lungă de păr după ureche. O analizez în liniște, realizând că a rămas la fel de frumoasă. Ochii verzi îi sunt încadrați de niște gene lungi, negre și rimelate, pomeții îi sunt înalți, iar buzele sale arată ca două bucăți de căpșune coapte sub soare arzător. Sher Graison e, fără doar și poate, atrăgătoare și apetisantă, iar uneori mi se întâmplă să mă holbez prea mult la ea sau să salivez ca un câine în călduri după fundul ei bombat, ce acum e prins ca într-o menghină în acea rochie strâmtă pe care o poartă.

— Când va avea loc procesul? mă întreabă, câteva momente mai târziu.

Îmi scutur ușor capul, luându-mi gândul de la corpul ei.

— Luni. Vrei să mergi cu mine?

De îndată ce îi adresez întrebarea, începe să se fâstâcească în fotoliu, strângând agenda între degete.

— Să mă refuzi nu este o opțiune, îi zic. Ești asistenta mea, ceea ce înseamnă că vei face orice îți spun eu, iar luni, dragă Sher, vom merge împreună la proces. O să mă vezi câștigând.

Ca să îmi întăresc spusele, îmi fixez ochii în ai ei. Această tehnică funcționează întotdeauna, intimidându-i pe oamenii slabi ca ea și făcându-mă să ies în câștig. Domnișoara Graison ar trebui să știe că obțin mereu ceea ce îmi doresc.

— Bine, acceptă ea. La ce oră?

— Nu știu precis, dar în jurul orei prânzului.

O văd cum se dezumflă.