Sher

Capitolul 6

SHER

în prezent

— Ai putea merge mai încet? mă răstesc la prietena mea, încercând să țin pasul cu ea. Mai sunt treizeci de minute până începe filmul, avem destul timp!

Klara îmi răspunde pe un ton aspru, de parcă nu am fi prietene de atâta vreme:

— Nu! Haide, mișcă-te mai repede.

Mârâi enervată.

— De ce îmi faci asta?

— Pentru că sunt supărată pe tine! îmi răspunde, fără să se oprească.

Aproape că-mi dau ochii peste cap. Se pare că prietena mea încă nu s-a resemnat cu ideea că nu o să merg în drumeție cu ea și Joshua.

— Te comporți de parcă ai avea cinci ani.

Klara se oprește, brusc, în loc, și se întoarce spre mine, cu ochii verzi scânteind de furie.

— Acum nu mai ai o scuză pentru care să nu vii! Ai găsit un înlocuitor pentru mama ta, deci nu văd care ar fi problema.

Tonul pe care îmi vorbește mă face să mă întreb dacă într-adevăr merită să mai continui această prietenie ce dăinuie de ani. Klara vede clar problemele care mă opresc din a-mi trăi viața ca o tânără obișnuită, dar alege să le ignore cu desăvârșire și se comportă ca un copil râzgâiat atunci când nu primește ce vrea, ceea ce, sincer vă zic, a cam început să mă calce pe nervi.

— Problema e că, încep eu, înaintând un pas, femeia care va avea grijă de mama este o necunoscută. O străină. Iar eu nu am încredere în ea, Klara, ceea ce însemnă că nu o pot lăsa singură cu mama, deci nu vin cu voi. În plus, domnul Cortes are nevoie de mine la sediu și nu îmi pot lua liber.

Obrajii îi devin într-o secundă roșii ca focul, însă continui:

— Nu toți trăim o viață perfectă ca tine. Unii dintre noi mai trebuie și să muncească pentru a-și câștiga pâinea.

Părinții blondinei dețin o firmă de transporturi aeriene, fiind, totodată, și CEO ai unui mare aeroport din oraș, așa că prietena mea nu a muncit nici măcar o zi în viața ei. Este genul de fată bogată de vezi prin filme, cu haine și genți de firmă, cu servitori care fac treaba în locul ei, cu o casă de trei ori mai mare decât a unui om obișnuit. Până în acest moment nu m-a deranjat acest aspect la ea și nici nu m-am simțit inferioară, însă acest comportament prostesc, de doi bani, mă calcă pe coadă mult prea tare și nu pot să tac.

— Iar dacă nu îți convine asta, ești liberă oricând să pleci. Apropo, renunț la filmul din seara asta.

O ocolesc, lovindu-mi în treacăt umărul de al ei, și înaintez pe trotuar supărată, lăsând-o în urmă. Uneori simt că nu merită osteneala, chiar dacă suntem prietene de atâția ani. E dezamăgitor să văd cum se gândește numai și numai la ea, și nu ia în calcul și problemele celor din jur. Și mă doare că se gândește doar la ea, ca o egoistă de ultimă clasă. Mă doare când face astfel de scene, de parcă nu vreau să merg cu ea, nu că nu pot.

Ochii mă înțeapă, dar înaintez cu rapiditate printre oameni, vrând să ajung cât mai repede acasă. Vreau să mă afund în pat, printre perne, și să plâng fără să mă vadă nimeni. Mă simt rănită. De parcă Klara mi-a înfipt un cuțit în spate și l-a răsucit în rană. De parcă mi-a turnat sare pe piele și m-a acoperit cu gheață. De parcă i-a dat foc sufletului meu.

Dau să ocolesc colțul unei clădiri, însă corpul îmi e zdruncinat cu putere, și aproape că îmi pierd echilibrul. Două brațe puternice mă prind și mă țin strâns la un piept tare, înainte să mă fac pulbere pe jos. Un vag miros de lămâie plutește în jurul persoanei, iar când îmi ridic privirea dau de cenușiul ce îmi bântuie visele.