Sher

Capitolul 3

SHER

în trecut

Întotdeauna mi-a plăcut să privesc cerul. Nu doar pentru răsăriturile și apusurile la care i-a parte în fiecare zi, ci pentru ce se ascunde dincolo de el.

Cerul găzduiește milioane de suflete reîncarnate în stele, iar stelele ne veghează cu grijă în fiecare noapte. Sunt martore suferinței noastre, ne privesc lacrimile ce ne curg necontenit pe obrajii îmbujorați, și iau parte la mărturisirile cărora nu avem curaj să le dăm glas pe timpul zilei. Stelele sunt mult mai mult decât niște simple puncte strălucitoare pe cerul negru al nopții. Sunt prietenele noastre fidele în care ne încredem să ne destăinuim până și cele mai întunecate secrete atunci când greutatea acestora mai are puțin și ne rupe umerii. Sunt cele care îți aduc zâmbetul pe buze după o zi plină și grea. Sunt cele sub privirea cărora ai avut primul sărut, prima îmbrățișare călduroasă de la o persoană dragă, prima escapadă rebelă cu prietenii.

Stelele sunt, involuntar, cele care ne fac să ne simțim mai apropiate de persoanele iubite care acum sunt printre îngeri.

Iar în această seară le privesc cu pieptul greu de pe balconul camerei mele. Mă uit la ele cu gândul că într-una dintre ele ți s-a adăpostit sufletul suferind, tată. Pentru că astăzi a fost despre tine. Astăzi, la aniversarea de doi ani de când nu mai ești lângă mine să îmi alini suferința, gândul mi-a fost purtat doar în trecut, la momentele fericite cu noi doi. Astăzi am zâmbit și am plâns de-o potrivă, cu chipul tău imprimat pe retină.

Îți mai aduci aminte când am mers împreună la pescuit pentru prima dată? Era o zi toridă de iunie, iar, la rugămințile mele exagerate, tu ai scos mașina din garaj și am pornit amândoi spre lacul din apropiere. În acea zi ți-am rupt două undițe încercând să prind un pește, însă inima ta încărcată cu bunătate nu te-a lăsat să te superi pe mine.

Sau ziua în care m-ai învățat să merg pe bicicletă? Deși am dat-o în bară în continuu și mi-am julit tot corpul, tu ai fost acolo pentru mine, ridicându-mă de jos atunci când pupam asfaltul, explicându-mi răbdător ce nu făceam bine și cum puteam să îmi îmbunătățesc abilitățile. Chiar dacă la sfârșitul zilei am plecat acasă știind să merg pe bicicletă, nu o să uit niciodată cum te-am călcat pe degetele de la picioare cu roata. Ai strâns din buze și m-ai asigurat că e în regulă, deși știu că te-a durut îngrozitor. Apoi, după ce mama mi-a făcut baie, ți-ai făcut apariția în camera mea și mi-ai uns toate loviturile cu crema pentru julituri, spunându-mi, atunci când m-ai băgat în pat, că mă iubești.

Ai fost un tată grozav, Kit Graison. Până în ultima ta clipă de viață, ai fost un tată extraordinar și mă simt mândră că eu am fost fetița ta.

Îmi pare rău că totul s-a sfârșit atât de repede și de drastic, plecând mult prea devreme de lângă mine și mama, lăsându-ne cu inimile frânte și cu lacrimi amare pe obraji. Ai plecat înainte să mai apuc să îți spun un ultim Te iubesc!, inima ți s-a oprit înainte să îți mai pot da o ultimă îmbrățișare, corpul ți s-a răcit înainte să mai apuc să îți dau un ultim sărut de rămas bun.

Însă cred cu tărie că o să ne revedem cândva, iar atunci îți voi spune toate lucrurile pe care nu am apucat să ți le spun atunci când încă mai erai în viață.

Până atunci, te iubesc, Kit Graison!

Îmi șterg cu mâneca lacrimile fierbinți de pe față, ridicându-mă de pe scaunul pe care am zăcut în ultima oră. Credeam că, după atât de mult timp, mă voi obișnui cu acest gol imens din suflet, însă adevărul este că nu o să pot trece vreodată peste pierderea părintelui meu. Acea bucată frântă a inimii mele nu se va repara vreodată, pentru că nimeni nu îi poate lua locul tatălui meu.

Nici măcar mama, cu iubirea sa mută, nu îmi poate alina durerea din suflet.